opinii

Ovidiu Tânjală: „Carămida, vițelul și Robinson Crusoe”

de Ovidiu Tânjală, ActiveNews.ro

În 2005 lucram în Caucaz, eram uimit de ingeniozitatea armenilor, a georgienilor sau a azerilor atunci când voiau să-și transporte diverse mărfuri agabaritice. Am văzut mașini Lada pline cu viței, lubenițe sau stupi, canapelele sau aragazele trecând nebăgate în seamă pe acoperișurile mașinilor.

Caucazul, abia scăpat de sub dominația comuniștilor, ieșit din malaxorul sovietic, ieșit din diverse conflicte a căror descriere este în afara temei acestui text, era plin de oameni săraci, dar dornici de muncă. Desigur că nu aveau bani pentru a cumpăra camionete sau dube. Aveau însă de făcut case, aveau de transportat marfă pentru micile magazine care începuseră deja să apară, aveau nevoie de mașini pentru a face speculă peste granițele recent apărute.

Era o lume colorată, tonică, mă simțeam cumva întors în timp, anume în România începutului anilor ’90, o Românie în care mama mea mergea prin țară cu o Dacie 1300 pentru a-și aproviziona cu medicamente farmacia. Lumi optimiste, în care oameni săraci încercau să construiască un viitor mai bun pentru ei înșiși și pentru copiii lor.

Desigur, marile corporații nu-și aflau încă locul într-o economie care creștea natural, situația era similară cu cea a României anilor ’90, cu toții ne așteptam ca marile corporațiile vestice să fie în căutarea inovației și nu a unei piețe captive din care să extragă rente.

Am plecat din Caucaz la începutul perioadei în care marile corporații începuseră să intervină în procesul legislativ pentru a putea pătrunde pe piață. Una dintre marile companii străine prezente în Georgia era o companie petrolieră deținută de un român cu pretenții libertariene care a încercat să aplice în Georgia schema cu care a eliminat de pe piață stațiile de benzină independente din România: obligarea independenților de a investi în rezervoare de combustibil care să recircule vaporii, rezervoare cu prețuri prohibitive pentru independenții abia apăruți pe piață.

Reacția georgienilor de rând a fost una foarte sănătoasă, șeful local al companiei libertarianului etatist român ajunsese să se deplaseze cu două automobile identice. O ieșire la bere cu dumnealui (în afara diplomaților baricadați în ambasadă, eram doar doi români în Tbilisi) însemna să stau la masă cu gărzi de corp având pistoalele la vedere.

Am plecat din Georgia înainte de a afla deznodământul afacerii, am dus cu mine amintirea sărbătorilor de Anul Nou în care oamenii întâmpinau noul an trăgând cu arma în aer. Îmi amintesc sunetul ploii de gloanțe pe acoperiș, sărbători tonice, în care trasoarele brăzdau cerul reamintindu-mi de ce oamenii nu vor să renunțe la arme în ciuda eforturilor stângii de a le confisca.

Este evident pentru toată lumea că o vacă se transportă  într-un camion, la fel lubenițele, stupii etc. Pentru a înțelege deciziile aparent suboptimale ale oamenilor săraci, ar trebui să încercăm să înțelegem puțină economie. Robinson Crusoe este un personaj frecvent utilizat în manualele de economie tocmai în acest sens. Să presupunem că dl. Crusoe tocmai a naufragiat pe  o insulă pustie. După o săptămână, realizează că în cele 7 zile dinainte n-a făcut altceva decât să pescuiască timp de 12 ore pe zi câte un pește. Cum nu are la îndemână un năvod, undiță etc, este extrem de puțin productiv, subzistența ocupându-i tot timpul. Dl. Crusoe realizează că se află în fața unei alegeri esențiale. Varianta de stânga ar fi să continue să pescuiască cu mâna goală, fără unelte, pentru tot restul vieții. În cele din urmă, pescuitul în apa tropicală este o îndeletnicire relativ plăcută, aproape un sport. Varianta de dreapta ar fi să nu pescuiască timp de o săptămână, să mănânce săptămânile anterioare mai puțin, să pună hrană deoparte pentru ca timp de o săptămână să-și poată dedica întreaga energie și tot timpul pe care-l are la dispoziție pentru a construi un năvod. Năvodul l-ar ajuta să pescuiască toată mâncarea de care are nevoie într-o săptămână într-o jumătate de oră, zilele și orele rămase după ce-și asigură hrana urmând a le folosi într-alt fel (să-și construiască o casă, să învețe să cânte la flaut etc).

Povestea lui Robison Crusoe are multe foloase pentru cei care vor să înțeleagă economia. Acum suntem interesați să subliniem că năvodul – capitalul fix de care dispune dl. Crusoe – este rezultatul unor abțineri de la consum anterioare. Cu alte cuvinte, nu există altă sursă a capitalului decât economiile pe care le facem anterior. Oricât ar complica scenariul de mai sus existența monedei fiduciare, adică existența unui sector bancar socializat, adevărul simplu și brutal este că întreaga diversitate de bunuri și servicii la care avem acces derivă din renunțări anterioare.

Alegerile aparent suboptimale pe care oamenii săraci le fac nu sunt datorate unor idei perverse asupra a ceea ce înțeleg prin sport, ci sunt izvorâte din necesitatea de a face economii care să le permită lor sau copiilor lor să trăiască mai bine. Obligându-i să adopte standardele de „civilizație” folosite astăzi de cei care sunt acum bogați, nu facem decât să-i condamnăm la sărăcie perpetuă.

Transportăm cărămizi sau vaci în Dacia 1300 sau în Lada 1200 nu din plăcere sau pentru a ne chinui propria vacă, ci pentru că alegem să ne chinuim astăzi în speranța unei zile de mâine mai bune pentru noi sau pentru copiii noștri.

Să reluăm aventura domnului Crusoe. Au trecut ceva ani, dl. Crusoe a muncit din greu, a economisit și și-a făcut o casă, are un flaut la care-și permite să cânte ore în șir, admiră natura, pe urmele marilor greci redescoperă demonstrațiile teoremelor învățate în școală. Cu alte cuvinte, deși departe de civilizație, dl. Crusoe este un om civilizat, un om care caută să se depășească pe sine însuși. În acest context, pe insulă apare un nou naufragiat, dl. Vineri. Desigur, domnul Vineri se bucură că dl. Crusoe îl primește decent, că îi dă să mănânce și să bea, că-i cere în schimb chestiuni simple, să sape un șanț, să taie lemne etc. Dl. Vineri este foarte recunoscător pentru toate acestea, dar se află în fața aceleiași dileme pe care dl. Crusoe a avut-o câțiva ani mai devreme: poate să continue să fie servitorul domnului Crusoe sau poate să-și ia viitorul în mâini, să pună deoparte din hrana oferită în schimbul muncii depuse pentru a-și face el însuși un năvod, urmând ca mai apoi să-și facă o casă, să învețe să cânte la flaut etc. Ca și dl. Crusoe, dl. Vineri alege calea dreaptă și își depune demisia spunându-i onest domnului Crusoe ce are de gând să facă. Demisia îi este acceptată, dar este informat că există o lege conform căreia toți locuitorii insulei sunt îndrituiți să aibă un trai decent, că este ilegal să muncească mai mult de opt ore zilnic și că este ilegal să mănânce mai puțin de 2.500 de calorii zilnic. Cu alte cuvinte este ilegal să flămânzească pentru a-și construi năvodul propriu, năvoadele fiind protejate de drepturi de proprietate intelectuală, obținerea acestor drepturi fiind o chestiune problematică. Mai mult, ecosistemele insulei ar putea să nu poată susține doi pescari care au în dotare năvoade de ultimă generație. Dl. Vineri ar trebui să obțină în prealabil un permis de pescuit cu năvodul. Aflând toate acestea, dl. Vineri se resemnează, îl roagă pe dl. Crusoe să-i permită să fie și în viitor servitorul dumisale. Cum dl. Vineri nu se așteaptă să fie mai productiv la săpatul șanțurilor și la spartul lemnelor dacă va fi învățat arta cântecului la flaut sau la vioară, renunță cu totul la această idee. Clipele de răgaz și le petrece îngânând sunete dezarticulate sau folosind diverse jucării pe care dl. Crusoe i le vinde. Deși nu l-a văzut vreodată pe dl. Crusoe folosind el însuși respectivele jucării, dl. Vineri este fascinat de universul ludic pe care stăpânul i-l pune la dispoziție, îi este recunoscător și-l invită la evenimentele ce-i par a fi semnificative în propria viață. Dl. Crusoe pune flautul deoparte, vine la petrecere iar din când în când pare a fi el însuși un prol, precum dl. Vineri.

După cum rezultă din cele de mai sus, faptul că marile companii și elitele stipendiate de acestea doresc să impună oamenilor de rând diverse comportamente și deprinderi iresponsabile este cât se poate de firesc. Depinde de fiecare dintre noi să înțelegem acestă chestiune. Acum câteva zile ne amuzam pe seama unui om care transporta cărămizi pe acoperișul mașinii sale. Nu ne-am gândit la faptul că unul din semenii noștri a ales să facă asta de nevoie și nu de plăcere. Având certitudinea propriei apartenențe la civilizația Apusului, am râs de aparenta lui prostie. Robinson Crusoe a devenit civilizat pentru că a economisit, a produs bunuri ce i-au permis să aibă suficient timp liber pentru a fi civilizat. Căci a fi civilizat este – înainte de orice altceva – sinonim cu a fi econom.

Dacă în Occidentul european s-a uitat asta, nu înseamnă că noi, esticii, trebuie să o uităm de asemenea. Dacă omul vesteuropean este curat și parfumat, singura lui grijă fiind unde să-și petreacă vacanța, nu înseamnă decât că omul vesteuropean este curat și parfumat având ca singură grijă alegerea locului în care să-și petreacă vacanța. Cum am văzut mai sus, premisa civilizației este cu totul alta.

A trăi de la un salariu la altul, având ca singură avere un cont negativ în bancă, fără familie și fără copii, cel mai adesea fără casă, religie sau vreo altă afiliere spirituală înseamnă sărăcie spirituală și nu civilizație, cantitatea de parfum folosită, igiena personală sau numărul de țări vizitate fiind irelevante în acest context. Persoanele care trăiesc din vânzarea a ceea ce găsesc în caseta cu bijuterii a bunicii nu sunt civilizate, sunt doar decadente.

Nu ultimul telefon iPhone 11 de 7.300 lei ne face civilizați, un astfel de telefon îl lipsește pe omul de rând de civilizație, anume îl decivilizează. Dacă un milionar își poate achiziționa un telefon care costă 7.300 de lei fără a-i fi afectată productivitatea, nu la fel stau lucrurile pentru omul simplu, omul pentru care 7.300 de lei ar trebui să reprezinte capital pe care să-l economisească în vederea unor sporuri ulterioare de productivitate. În cele din urmă, singura funcție pe care un Iphone 11 de 7.300 de lei o are și pe care un iHunt de 225 de lei nu o are este aceea de a-i feri pe cei mai bogați dintre noi de competiția acelora dintre noi cărora un iPhone le pare suficient de apetisant pentru a renunța să acumuleze capital.

Decivilizarea este un ideal ușor de atins, automobilul scump, un iPhone sunt ingrediente cvasiobligatorii pentru decivilizarea oamenilor săraci. A fi civilizat este oarecum complicat, însă pentru cei mai mulți dintre noi un telefon iHunt de 225 de lei, cărămida cărată pe acoperiș, vițelul viu din portbagaj, stupul pus pe bancheta din spate, chinul de zi de zi în speranța unui mâine mai bun pentru noi sau pentru copiii noștri sunt premisele necesare (și cel mai adesea insuficiente) ale civilizației.


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button