Marşul pentru Viaţă

OPINIE: România se construiește cu români pro-viață

Din săptămânalul Lumina de Duminică

Demoralizați, vlăguiți și dezbinați, românii au sărbătorit timid în 2018 Centenarul Marii Uniri. Ce proiect de țară ne-ar mai putea uni azi? Oricare ar fi el, avem nevoie mai întâi să credem în țara noastră – de fapt, în noi înșine. Și să lăsăm deoparte ce ne separă pentru a lucra împreună la un scop comun. Dar pentru a demara un proiect este nevoie de oameni, tocmai resursa care nouă ni se împuținează. De aceea, urgența zero ca proiect de țară constă în crearea unei culturi pro-viață și sprijinirea mamelor și familiilor să nască și să crească români.

Luna trecută, Ion Cârstoiu, un pensionar din județul Argeș, și-a donat economiile de o viață Secției de Neonatologie a Spitalului Municipal din Câmpulung. A spus că cei 10.000 de euro strânși din munca de șofer nu-i mai trebuie. Îi ajunge pensia de 1.300 de lei, din care întreține și un tânăr cu nevoi speciale. El a explicat că a făcut donația pentru că are remușcări după ce în tinerețe și-a îndemnat iubita să avorteze copilul pe care îl concepuseră împreună. Ulterior, bărbatul nu a mai avut alți copii.

Regretul lui Ion Cârstoiu este emblematic pentru starea sufletească a națiunii. O imensă absență ne împovărează pe toți: pe bărbații care nu au știut să-și asume copiii; pe femeile lipsite de sprijin și presate să renunțe la sarcină și pe cei care au crescut în absența fraților nenăscuți. Eliza Cloțea, studentă la Medicină și noul președinte al Asociației Studenți pentru Viață, s-a declarat recunoscătoare că mama ei a ales să-i dea viață în 1995, an în care peste două treimi din copiii concepuți în România au fost avortați.

Se nasc mai mulţi români în străinătate decât în România

De la legalizarea avortului la cerere, la finele anului 1957, și până azi, românii au avortat peste 22 de milioane de copii, adică încă o dată populația țării. Dacă am avea și cifrele de la clinicile private înființate după 1990, precum și cele despre avorturile făcute de româncele care lucrează în străinătate, probabil că cifra totală ne-ar copleși. Multe românce de vârstă fertilă locuiesc în alte țări, iar în 2016, pentru prima dată în istorie, s-au născut mai mulți români în afara României decât în interiorul ei. Astăzi, rata natalității în România este de 1,3, mult sub cea de înlocuire a populației, de 2,1. Adică, la fiecare bărbat și femeie din România se nasc cel mult doi copii, dar cel mai adesea doar unul sau nici unul. Doar ca să se înlocuiască populația ar fi nevoie să se nască cel puțin doi copii la fiecare bărbat și femeie.

Nu legea este problema, ci atitudinea

La ora actuală, principala problemă nu o reprezintă faptul că avortul este legal, ci că nu există o deschidere către viață în societate. Iar o atitudine nu se schimbă peste noapte, mai ales dacă s-a format în decenii de cultură ateistă. Cea mai ridicată incidență a avortului este în țările foste comuniste, unde s-a creat o „cultură” a avortului. În post-comunism, aceasta s-a consolidat sub influența propagandei feminismului radical, de sorginte neomarxistă. Noua propagandă susține cu fanatism ideea că avortul este un „drept al omului” și o cucerire a democrației, deși primele regimuri politice din istorie care l-au legalizat au fost cel bolșevic, în 1920, și cel nazist. După URSS, următoarea țară care a legalizat avortul pe continentul european a fost Germania nazistă, 1933, în scopuri eugenice: eliminarea copiilor cu defecte congenitale. În 1943, naziștii au introdus avortul fără restricții în Polonia ocupată, cu scopul (declarat în documentele interne) de control al populației. Legea proteja copiii germani concepuți în Polonia, dar nu și pe cei polonezi!

Iată cum cele două extreme politice și-au dat mâna împotriva vieții pentru a subjuga popoare. Și iată cum nașterea de prunci este cea mai puternică declarație identitară a unei familii și a unei națiuni: „Fericit este omul care-și va umple casa de copii; nu se va rușina când va grăi cu vrăjmașii săi în poartă” (Ps. 126, 5). Poate că și experiența ocupației naziste a făcut ca Polonia să aibă azi cea mai protectivă legislație pentru viață din Europa.

Nevoia de a ne regăsi mândria identitară

La „cultura” avortului creată de comunism se adaugă o atitudine sesizată și de sociologul Dan Dungaciu, care spunea că emigrarea românilor are drept cauză și o lipsă de mândrie identitară. Scriem cu dispreț pe rețelele de socializare despre țară și compatrioți. Ni se pare că aici totul este pierdut, oamenii sunt corupți, nu avem lideri și nici o speranță. Dacă am putea depăși acest elan autodistructiv, am înțelege că, pentru a avea lideri, trebuie mai întâi să îi naștem și să-i creștem. Așadar, avem nevoie de români deschiși către viață și de părinți implicați în creșterea copiilor lor.

Motivația internă este cel mai puternic vector al schimbării. Astăzi, mai mult ca oricând, ar trebui să ne motiveze un argument care i-a convins pe liderii lumii că Transilvania este și va fi românească: „Există în afara Regatului României o masă compactă de aproape 5 milioane de români (…). Ea reprezintă incontestabil elementul cel mai vechi și cel mai viabil al populației, crește mai repede decât celelalte și trebuie în mod firesc să le absoarbă”. Aceasta scria, în urmă cu un secol, geograful francez Emmanuel de Martonne despre Transilvania, într-un raport care a avut o influență hotărâtoare la Conferința de la Paris (1919-1920), unde s-a pecetluit Marea Unire.

Schimbarea a început

Schimbarea care începe cu noi înșine este singura onestă și sustenabilă. Iar vestea bună este că a și început. De câțiva ani asistăm la de-tabuizarea problematicii pro-viață. Tot mai mulți au curajul de a pronunța în public cuvântul „avort”. Dureroasele mărturii despre avort sau criza de sarcină sunt tot mai dese. Unii se implică la firul ierbii, unde este nevoie de un pachet de scutece, de o cutie cu lapte sau de o locuință pentru o mamă singură și bebelușul ei „neplanificat”. În 2017, la București a apărut Centrul „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, primul centru acreditat care oferă consiliere pentru familii și femei în criză de sarcină, precum și mentorat pentru organizațiile care vor să deschidă centre similare. Ideal ar fi ca astfel de centre profesionalizate să existe în toate reședințele de județ. În SUA, ele sunt de câteva ori mai numeroase decât clinicile de avort, salvează anual de la avort sute de mii de copii și contribuie la schimbarea inimilor.

Ce putem face?

Să conștientizăm că pierderea unui copil înseamnă dispariția unui întreg lanț de descendență. Noi înșine nu am fi aici dacă străbunicele noastre nu ar fi născut copilul care a fost bunica sau bunicul nostru.

Să nu fim nepăsători față de gravide în locurile publice. Să le ajutăm să ridice o sacoșă, să le cedăm locul în autobuz sau întâietatea la casa din supermarket.

Să distribuim informația pro-viață pe rețelele de socializare și bloguri, în articole și cărți. Este nevoie de mărturii despre avort și criza de sarcină, despre familii numeroase și bucuria de a primi în viața ta un copil născut sau adoptat. Este nevoie și de informații științifice: știința a demonstrat că suntem, încă de la concepție, oameni deplini, cu un cod genetic complet și diferit de al părinților.

Să sprijinim femeile în criză de sarcină cu o vorbă, un sfat, un mic ajutor material, o direcționare către un centru de sprijin. Sunt rude sau colege cu noi, pe unele le cunoaștem de la biserică. Să avem ochii deschiși și curajul de a întinde o mână de ajutor.

Să participăm la Marșul pentru Viață. Se organizează la finele lunii martie, declarată Luna pentru Viață, în sute de localități din România și Republica Moldova. Anul acesta are loc pe 23 martie, iar tema este „Unic din prima secundă”. Marșul pentru Viață îndeamnă oamenii să fie deschiși către nașterea și adopția de copii și propune societății și decidenților să adopte măsuri de sprijin în acest scop.

Să facem acestea pentru noi toți, pentru viitorul României. Să spunem „da” vieții – un „da” care nu va rămâne nerăsplătit nici aici, nici în veșnicie.



Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button