OPINIE. Președintele este constant: de la „habotnicii” care cereau referendum pentru familie la „fumigena” restaurării monarhiei

În programul electoral cu care domnul președinte Klaus Iohannis a candidat se spuneau lucruri frumoase despre demografie. Demografie este asociata, în general, familiei bărbat – femeie. Dar când trei milioane de romani au semnat pentru organizarea unui referendum pentru definirea familiei în Constituție, domnul președinte i-a făcut „habotnici”. Peste câteva zile, a mai îndulcit tonul, dandu-si seama ca e bine să nu se exprime exact cum gândește.

În privința Casei Regale, a rămas memorabilă vizita pe care a făcut-o împreună cu soția la ASR Margareta și soțul ei, Principele Radu. Dar, precum referințele la demografie rămase literă moartă din programul electoral, după înmormântarea Regelui si-a spus franc opinia din nou: discuțiile despre revenirea la monarhie sunt o „fumigena”. Probabil peste câteva zile consilierii îl vor sfătui să îndulcească tonul. E bine însă că, luat pe nepregătite, spune ce gândește cu adevărat. Și astfel se vede că este constant în a respinge consultarea populară pe teme care sunt susținute de segmente semnificative din societate.

„Democrația originală” nu a plecat din România odată cu încheierea mandatelor președintelui Iliescu…


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DONEAZĂ !

Asociaţia ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191 – RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenţia ta, dar noi nu putem face asta.
Aşadar, îţi lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmăreşti sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăţi,
informaţiile relevante pentru tine, familia ta şi alegerile tale.
Pentru a ţi le proteja şi păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ţi se pare că informările şi analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viaţa ta
şi se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru şi altora
şi să susţii financiar, după posibilităţi,
continuarea şi profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoştinţă,
Redacţia Stiripentruviata.ro
Ştiri pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

, ,


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com



Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.