familie

O tânără din oraşul Victoria a lansat o aplicaţie de logopedie cu peste 100 de exerciţii

Ana Maria Onică a creat şi lansat pe piaţă aplicaţia de logopedie Nummo adresată persoanelor cu dificultăţi de auz sau preşcolarilor care învaţă cuvinte noi.

Aplicaţia este menită să vindece și să amelioreze vocea şi auzul persoanelor cu implant cohlear.

Ana Maria Onică a dobândit o experienţă de 10 ani în cadrul altor companii care dezvoltau software-uri educaţionale. La crearea şi lansarea acestei aplicaţii a lucrat şi Cristian Băiță, un software developer cu peste 18 ani de experienţă, precum şi specialişti în logopedie.

Aplicaţia a fost intitulată Nummo după denumirea învățătorilor din Egiptul antic.

,,Aplicaţia oferă peste 100 de exerciţii care cresc treptat în dificultate. Pentru accesul în aplicaţie e nevoie ca părintele copilului să-şi facă un cont, care este gratuit. Este suficient să ai un smartphone sau o tabletă şi conexiune la internet. Pentru părinţi aplicaţia este un real ajutor, copiii lor vor învăţa prin joc să vorbească în mod corect şi să îşi dezvolte auzul, indiferent de locul în care se află”, spune Ana Maria Onică.

,,Primele persoane care au folosit aplicaţia am fost noi, creatorii jocului, şi echipa de testare, ca să ne asigurăm că produsul nu are defecte. După asta, ea a fost pusă pe piaţă. Recunosc că nu ştiu care a fost primul nostru utilizator, ştiu doar că am avut reacţii bune din partea părinţilor. Un copil cu deficienţe de auz ajunge la logoped o dată, maxim de două ori pe lună. Părinţii s-au bucurat de apariţia aplicaţiei pentru că a dat posibilitatea copiilor să îşi dezvolte auzul şi în afara cabinetelor de logopedie”, mai precizează Ana Maria.

Jocul educaţional conţine 66 de exerciții gratuite din momentul instalării, apoi, în funcţie de necesităţi, se pot accesa 4 tipuri de abonamente cu plată.

Echipa care a creat aplicaţia consideră că durata minimă de utilizare a ei este de 6 luni pentru a produce efecte.

Numele aplicaţiei este Nummo şi poate fi descărcată de pe această adresă: https://play.google.com/store/apps/details.

Ana Maria Onică
Sursă: salutfagaras.ro



Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button