avort

O mamă adevărată


Evdochia este o tânără plină de viață și cu o mare credință în Dumnezeu. Ne-am cunoscut într-un spital, unde a intervenit pentru un părinte cu care fusesem. Odată, mergând la familia ei, am stat mai mult de vorbă cu ea, și, printre altele, mi-a povestit cu lacrimi în ochi prin ce trecuse cu puțin timp înainte.

„Eram în anul trei la medicină și vorbeam cu un băiat pe care-l chema Teodosie, fiul unui director de spital. Într-una din zile, după ce fusesem la o petrecere și eram doar eu cu el, a insistat să facem dragoste, deoarece, zicea el, și așa o să ne căsătorim peste puțin timp. La început l-am refuzat, dar apoi, după mai multe insistențe, am cedat. Nu avusesem de-a face până atunci cu bărbați. S-a întâmplat o singură dată. Nu m-am gândit nici o clipă că aș putea rămâne însărcinată. Nu după mult timp am început să mă simt rău. Am făcut un control și mi s-a spus că sunt însărcinată. Am început să plâng și m-am dus la Teodosie ca să-i spun. Atunci el a scos bani din buzunar și mi-a spus: „Du-te și fă avort!” Fără să stau mult pe gânduri, i-am spus că dacă am făcut un păcat, nu mai vreau să-l fac și pe al doilea. El a insistat, zicând că vrea să-și continue studiile și că nu va recunoaște că e al lui. Mi-am dat seama că nu are rost să mai lungesc vorba și m-am întors plângând acasă. Când au auzit părinții, au vrut să mă alunge de acasă, zicând că i-am făcut de rușine. Nimeni nu dorea să mă sprijine în momentele acelea. Eram aproape distrusă. Până la urmă, părinții m-au acceptat, dar numai cu condiția ca, după ce se naște, să dau copilul la cineva spre adopție.

Am mai mers o perioadă la școală până să închei anul trei, apoi, în ultimele luni de sarcină am plecat cu mama la Atena, unde părinții au cumpărat o garsonieră ca să pot sta până se năștea copilul. Mama și-a luat concediu și a stat cu mine. Când a venit timpul să nasc, m-am dus la spital, iar doctorul cu care vorbisem mă și întinsese pe masă ca să-mi facă cezariană. Le-am spus la toți că vreau să nasc normal și am fugit de acolo. Toți mi-au zis că sunt nebună. I-am lăsat vorbind singuri și am plecat de acolo. În cele din urmă, m-am dus la alt doctor și am născut normal. Mi-am văzut copilul doar câteva minute după naștere, apoi l-a luat familia aceea care voia să-l înfieze. Acele câteva clipe mi-au fost de ajuns; am simțit că nu mai pot trăi fără el. După lege, trebuia să am timp de gândire o săptămână, în care aveam dreptul să mă răzgândesc și să-mi iau copilul înapoi. Dar acea familie mi-a dat timp de gândire doar trei zile, zicându-mi că după aceea nu mai am drepturi asupra copilului. A doua zi am luat avionul și am venit la Tesalonic, dar nu puteam accepta ideea că trebuie să mă despart de copil pentru totdeauna. Eram ca nebună. După ce am coborât din avion, am luat primul avion care mergea înapoi la Atena.

Când am ajuns, m-am dus direct la familia căreia îi dădusem copilul. Fără prea multe cuvinte, mi-am luat copilul în brațe și i-am lăsat fără grai. Când am ajuns acasă la părinți, a început calvarul. Tata nu a fost de acord cu ideea de a rămâne cu copilul acasă și m-a trimis la oamenii care voiau să-l înfieze. Atunci, ca să-l mai îmbunez, i-am zis că am pe altcineva la Tesalonic care vrea să-l înfieze. Fără să mai aștepte alte cuvinte, mi-a zis să urc cu copilul în mașină și să mergem la omul acela. Nu mai știam ce să fac; mă rugam, plângeam.

Când am trecut pe lângă o biserică, l-am rugat să oprească puțin. Am luat copilul în brațe și m-am dus la icoana Maicii Domnului, și, îngenunchind, i-am zis: „Preasfânta mea, ție îți dăru-iesc acest copilaș. Tu știi că nu pot trăi fără el. Te rog să ai grijă de el și să întorci inima tatălui meu ca să nu-l alunge”.

Apoi am pus copilul în fața sfintelor icoane și m-am rugat mult timp, plângând în hohote. Între timp, tatăl meu se întâlnise cu preotul bisericii și îi povestise tot necazul, iar preotul l-a sfătuit după cum îl luminase pe el Dumnezeu și Preasfânta Sa Maică.

După vreo oră de plâns, am lut copilul în brațe și am ieșit afară. Tata mă aștepta și părea liniștit. Când am ajuns lângă el, mi-a zis: „Știi ce m-am gândit, Evi, că dacă vrei așa de mult să păstrezi copilul, eu nu te mai silesc să-l dai”.

Atunci am început să plâng de bucurie, am strâns copilul în brațe și i-am spus tatei să întoarcă mașina și să mergem acasă. Maica Domnului și-a făcut datoria și mi-a ascultat rugăciunea. Mi se părea că merg la rai și nu la iad, cum aveam impresia cu câteva clipe înainte. Rudele și ceilalți, care au văzut copilul, știau de la părinții mei că mama l-a născut, nu eu”.

În clipele în care Evdochia îmi povestea aceste lucruri minunate, copilul se juca în jurul nostru; avea deja un an. Era un copil frumos și cuminte, bucuria familiei.

„De când a intrat în casă, a readus viața, a continuat Evdochia. A devenit slăbiciunea bunicului, care la naștere voia să-l alunge. De multe ori îi vedeam jucându-se și rostogolindu-se pe jos, de credeai că sunt de aceeași vârstă”.

Îmi spunea acest bunic: „Părinte, nu cred că aș putea trăi fără acest copil; el este viața mea, el m-a întinerit și m-a învățat să trăiesc”. Iar bunica îl adoarme întotdeauna cântând Paraclisul Maicii Domnului. La botez a fost numit Panaghioti, care vine de la Panaghia și înseamnă „Preasfânta”. Evdochia și-a continuat studiile, iar acum este căsătorită și are al doilea copil.

Iată un model de mamă, care și-a pus sufletul pentru copilul ei.

Proiectul de lege privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citițaici textul proiectului.

Susțineți acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziție publică în această privință.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugați să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă ați trecut printr-o situație similară cu cele prezentate până acum și puteți da mărturie despre acest fapt scrieți-ne pe aceeași adresă.



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *