sindrom Down

O măicuță cu Sindrom Down din Munții Făgărașului

1

de Elena Tănase, Lumea credinței

Aflându‑ne într‑un pelerinaj istoric și religios cu copiii și tinerii cu dizabilități de la Asociația „Dai o șansă’’ din Alexandria, jud. Teleorman, alături de părinții lor, am avut parte de o întâlnire mai mult decât emoționantă: cea cu o măicuță născută cu Sindromul Down.

Traversând Munții Carpați spre Făgăraș, pe un drum forestier, între păduri de brazi și stejari, departe de zgomotul civilizației, pe valea pârâului Boia, în comună Câineni din jud. Vâlcea, se află Mânăstirea Boia: o mânăstire de măicuțe, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, nouă, frumos pictată, înconjurată de flori minunate. Liniștea și frumusețea locului parcă îți taie respirația.

Am urcat agale poteca spre mânăstire și ne‑a întâmpinat zâmbind Ioana, o măicuță cu Sindrom Down. Ea a venit la noi cu brațele deschise, numindu‑i pe tinerii din asociație „frații ei”. A fost un moment emoționant!

Însoțiți de Maica Stareță și de Ioana, am vizitat mânăstirea, ne‑am închinat la icoane și ne‑am rugat împreună. În acest loc minunat, liniștit și aproape de Dumnezeu, unde ursul dă târcoale pe înserat, am ascultat povestea Ioanei. Maica Stareță este mama Ioanei și printre lacrimi își amintește: cu mulți ani în urmă, avea o familie și tot timpul și‑l petrecea cu educarea și socializarea Ioanei. Din păcate, fetița se născuse cu o malformație cardiacă și urma să fie operată. Pe masa de operație, inima micuței Ioana se oprește și preț de câteva minunte intră în moarte cerebrală. Mama nu acceptă pierderea unicului copil și se roagă fierbinte la bunul Dumnezeu să‑i salveze fetița, promițând, în semn de recunoștință, să renunțe la viața în lume, devenind măicuță. Ioana deschide ochii în chip miraculos, se echilibrează și mama e fericită, Când fetița ei a depășit punctul critic al bolii, ea devine măicuță, iar mai târziu stareța Mânăstirii Boia. Ioana o însoțește în marea ei lucrare pentru Dumnezeu și devine măicuță alături de mama ei după trup.

A urmat un moment de liniște. Apoi i‑am spus povestea noastră. Acum 10 ani am înființat, la Alexandria, Asociația „Dai o șansă”, pentru persoane cu Sindrom Down și alte dizabilități, deoarece și eu am un copil, Teodor, cu Sindromul Down. Are 27 de ani, la fel că Ioana, și este ipodiacon la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Alexandria. Am muncit mult cu copilul meu pentru a duce o viață aproape normală. Teodor i‑a oferit Ioanei un tablou executat de noi la lucrul manual. E minunat să te ocupi de educarea, socializarea și școlarizarea copiilor cu dizabilități, să‑i ajuți să cunoască lumea înconjurătoare, istoria, lăcașurile de cult și frumusețea locurilor strămoșești.

Am ascultat această lecție de viață și am cunoscut o mamă deosebită cu ajutorul preotului Vasilică Voinescu,  ghidul nostru de suflet, originar din jud. Vâlcea.

Ne‑am continuat drumul spre alte mânăstiri, adevărate oaze de liniște, de puritate sufletească și de smerenie. Ioana ne‑a condus până la poarta mânăstirii. Iradia de fericire și părea uimită că mai există în această lume și alte persoane cu Sindrom Down! Bunătatea, prietenia, onestitatea, generozitatea, sinceritatea, modestia îi caracterizează pe acești oameni care s‑au născut cu un cromozom în plus.




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button