libertate de conștiință

În numele „dreptului la avort”, Consiliul Europei cere Italiei să revizuiască legea obiecției de conștiință a medicilor

Italy_Chamber_deputies-240x159

de Hilary White, LifeSiteNews, 10 martie 2014

Comitetul European pentru Drepturi Sociale al Consiliului Europei a votat covârșitor (13 la 1) în favoarea unei plângeri depuse de International Planned Parenthood Federation, care pretindea că prea mulți doctori din Italia refuză să facă avorturi, ceea ce ar fi „o violare a dreptului la sănătate”.

Faimoasa organizație americană promotoare a dreptului la avort pretinde că legea ar trebui să ceară asigurarea în sistemul de sănătate și de personal medical care nu are obiecții de conștiință în ceea ce privește avortul. Organizația americană a subliniat că aceasta afectează „dreptul la viață, sănătate și autodeterminare ale femeilor care vor să termine o sarcină”.

Satistici oficiale de anul trecut arată că 70% din ginecologii italieni refuză să facă avorturi. Cifra demonstrează de ce e atât de greu pentru sistemul medical să furnizeze în fiecare clincă medici pro și contra acestei practici, mai ales că, în anumite regiuni, până la 95% din medici refuză să facă avorturi.

Promotorii avortului se luptă de zeci de ani să abroge în Italia Legea 194, care protejează dreptul la obiecția de conștiință.

Ziarul Corriere della Sera a comentat că votul din Comisie îndeamnă Italia să demonstreze că lucrează la o schimbare în acest sens.

Eugenia Roccella, deputat italian și fost secretar de stat pentru sănătate, de altfel o fostă feministă, a declarat că este încă una din „metodele dubioase” cu care Planned Parenthood (IPPF), „organism întunecat”, lucrează, folosindu-se de Consiliul Europei pentru a „ataca” drepturile țărilor suverane la autodeterminare.

Deputata a mai amintit că, în octombrie 2010, Consiliul Europei a adoptat în forță o rezoluție care apără dreptul la obiecția de conștiință atât pentru persoane, cât și pentru instituții. Ea a mai adăugat că cel mai recent raport parlamentar arată că, în Italia, cererea de avorturi e foarte mică: au loc 1,7 avorturi pe săptămână.

Așadar, mai arată ea, ținta nu este obiecția de conștiință, ci reorganizarea sistemului de sănătate pe regiuni (astfel încât să includă și medici favorabili avortului).

Deși decizia nu are caracter obligatoriu pentru guvernul italian, Monseniorul Ignacio Barreiro, șeful biroului de la Roma al organizației catolice pentru viață Human Life International, a declarat pentru LifeSiteNews.com că este „o armă importantă în mâna promotorilor avortului din guvernul italian, care vor pune mai multă presiune pe medicii ginecologi”.



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

One Comment

  1. E bine sa faceti precizarea ca IPPF nu este o `organizate promotoare` a avortului, ci un business cu o cifra de afaceri de aproape 1 miliard de dolari anual si cu subventii de cca. 400 de milioane USD anual de la bugetul federal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *