libertate de conștiință

„Nu negociem viaţa copiilor noştri”: Proteste ale persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor

Sub sloganul „Nu negociem viaţa copiilor noştri şi a adulţilor cu dizabilităţi”, sute de oameni au protestat vineri, 8 februarie, în capitală și în mai multe orașe din țară. Ei au cerut modificarea Legii Bugetului pe 2019, care prevede transferul integral al plății serviciilor sociale de la bugetul central la autoritățile locale.

„Ne nemulţumeşte faptul că vor să aloce fondurile din bugetele locale şi asta poate să afecteze salariile pe care le primesc asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi şi ai copiilor cu dizabilităţi. Dorim să fie date tot de la bugetul de stat, să fim siguri că nu o să rămânem fără aceşti bani lunar. În plus, avem nevoie să ne acopere toate terapiile necesare zilnic copiilor cu dizabilităţi, eu fiind mama de copil cu dizabilităţi, şi să doteze cu aparatura potrivită centrele de recuperare”, a declarat Alice Suttyak, mama unei fetiţe cu dizabilităţi din Timişoara.

De asemenea, s-a solicitat înfiinţarea fondului pentru dizabilitate, cu destinaţie fixă pentru programe de tranziţie şi inserţie pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi, din sumele colectate de la angajatorii publici şi privaţi care nu recrutează personal cu dizabilităţi, decontarea terapiilor şi tehnologiilor esenţiale în asistarea copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi.

Sursă: ziarullumina.ro



Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close