homosexualitatevalorile familiei

Nu ne demonizați !

NO

de David Quinn, 17 februarie 2016, MercatorNet.com

În calitate de participant activ în cadrul campaniei de respingere a legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex, inițiată cu ocazia referendumului organizat anul trecut în Irlanda pe această temă, dar și în calitate de soț al unei australience, trebuie să recunosc interesul deosebit pe care îl am față de mult promisul referendum al Australiei cu privire la subiectul legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex. Sper ca poporul australian să fie suficient de curajos încât să reziste uriașei presiuni ce deja a început să fie exercitată asupra lor ca țară, în vederea schimbării definiției noțiunilor de căsătorie și familie într-o direcție ce nu ține câtuși de puțin seama de interesele copiilor.

În data de 22 mai a anului trecut, Irlanda a fost prima țară din lume care a votat, prin referendum, în favoarea legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex. Din totalul persoanelor chestionate, 62% s-au declarat în favoarea legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex și doar 38% s-au declarat împotrivă. Este o victorie destul de frumușică pentru partizanii legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex.

Mi-ar plăcea să pot afirma că rezultatul referendumului a fost o surpriză pentru mine, dar nu pot spune asta, pentru că n-a fost deloc surprinzător.

Luni întregi, ba chiar ani la rând înainte de acest referendum, sondajele de opinie înregistrau creșteri de până la 70% în rândul irlandezilor care se declarau în favoarea modificării Constituției în așa fel încât aceasta să permită „căsătoria” între persoanele de același sex. În medie, doar 18% dintre oamenii intervievați s-au declarat împotriva unei astfel de măsuri. Sau, cel puțin, așa arătau sondajele de opinie.

Noi, cei aflați de partea opusă a baricadei, conservatorii care ne împotrivim legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex, am susținut în permanență că numărul susținătorilor acestei măsuri a fost cu mult exagerat în sondaje și că aceste sondaje nu reflectă numărul real al opozanților față de acest tip de „căsătorie”. Un prim motiv este acela că oamenilor le este îngrozitor de teamă să recunoască în mod public faptul că sunt complet împotriva unei astfel de „căsătorii” sau că au rețineri cu privire la o astfel de uniune.

De-a lungul celor patru săptămâni de campanie dinainte de referendum, zeci de mii de susținători ai legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex au putut fi văzuți în toată țara agitând pancarte cu inscripția „Spune Da Egalității”. Din cei aproximativ 750.000 de mii de oameni care au votat împotriva legalizării acestor „căsătorii”, aproape niciunul nu a fost văzut agitând pancarte similare, în conformitate cu poziția declarată la referendum. De ce?

Pentru că le-a fost teamă. Le-a fost teamă că ar fi putut fi catalogați drept „bigoți homofobi”. Le-a fost teamă că vor fi atacați de chiar prietenii lor, de familiile lor, dar și de simplii trecători.

Pe toată durata desfășurării campaniei, jurnaliștii s-au deplasat în diferite părți ale țării pentru a lua „pulsul străzii” prin interviuri luate „la cald” trecătorilor – vox-uri. Au găsit și oameni ce au votat împotriva legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex dar, de teamă, aproape nici unul dintre ei nu a vrut să fie înregistrat – cu atât mai puțin să fie filmat. Asta să însemne, oare, democrația? Politicienii noștri n-au mișcat un deget pentru a încuraja dezbaterea publică a acestui subiect. Absolut fiecare partid s-a declarat în favoarea legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex. Corectitudinea unei astfel de măsuri nici n-a intrat în discuție.

Ministrul Tineretului, James Reilly, chiar a avut tupeul să atragă atenția votanților ca nu cumva aceștia să voteze „altfel decât așa cum trebuie”, în caz contrar existând riscul ca homosexualii mai sensibili să se automutileze.

Din punctul meu de vedere, cei mai curajoși opozanți ai legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex nu sunt aceia dintre noi care au apărut la posturile de radio sau la televizor, ci aceia dintre noi care au participat la manifestațiile de respingere în mod deschis a unei astfel de măsuri. Ei sunt cei ce au avut de înfruntat în mod regulat oprobriul public. Pensionari politicoși s-au trezit cu studenți smulgându-le din mâini manifestele despre respingerea votului de legalizare a „căsătoriei” între persoanele de același sex. Și nu numai că le smulgeau fițuicile din mâini, dar le și rupeau, pentru ca apoi să le arunce în față resturile rupte. Alți manifestanți s-au trezit cu ouă aruncate asupra lor de către susținătorii legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex. Ba chiar, la un moment dat, un șofer de autobuz din zona elegantă de sud a Dublinului s-a oprit în mijlocul traficului pentru a urla „Bigoți catolici” înspre echipa care lipea afișe de susținere a conservatorilor. Mai mulți pasageri de la nivelul superior al autobuzului și-au deschis ferestrele pentru a arunca și ei injurii asemănătoare.

În altă parte a țării, un bărbat, urcat pe o scară, lipea un afiș de susținere a mișcării conservatoare pe un stâlp de iluminat, la o oră târzie în noapte. La un moment dat, dintr-un bar aflat în apropiere, iese un necunoscut care începe să zgâlțâie cu putere scara de pe care bărbatul lipea afișul. De ce a făcut asta? Pentru că nu suporta nici un fel de afiș al opozanților legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex. În cele din urmă, pentru a evita astfel de incidente, mulți dintre voluntarii noștri au început să lipească afișele la primele ore ale dimineții. În multe cazuri puteau nici să nu se mai deranjeze, pentru că o treime din afișe au fost fie rupte, fie mâzgălite, de îndată ce au fost lipite.

Niciodată până acum, în istoria electorală a Irlandei, nu s-au mai pomenit astfel de incidente. Vandalii s-au lăudat cu faptele lor pe rețelele de socializare, încărcând fotografii care îi prezentau pe ei alături de afișele rupte sau mâzgălite. Am făcut și plângeri la poliție, cu privire la actele de vandalism. Nu s-a luat nicio măsură. Nici presa nu a fost interesată de vandalizarea afișelor. Nimeni nu avea voie să contrazică povestea conform căreia votul în favoarea legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex este un vot în favoarea „iubirii” și a „egalității”. Nici măcar faptele nu aveau voie să grăiască împotriva corectitudinii politice.

Dacă sistemul politic australian este cât de cât corect, dacă liderii partidelor Liberal, Muncitoresc și Național țin câtuși de puțin la egalitatea de șanse și la corectitudine (o valoare morală fundamentală tipic australiană pe care n-am uitat-o), atunci trebuie să fie în gardă atunci când se întâmplă astfel de incidente, pentru a descuraja proliferarea acestora.

Dacă dezbaterea va fi una corectă sau cât de cât corectă, atunci șansele conservatorilor din Australia de a o câștiga vor fi cu mult mai mari. În felul acesta, poporul australian va avea ocazia de a asculta ambele tabere aducând argumente pro și contra cu privire la problema pusă în discuție.

În Irlanda, după cum am spus, fiecare partid politic s-a declarat în favoarea legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex. Aceeași poziție a fost adoptată și de marea majoritate a presei irlandeze.

Ca și în Australia, și în Irlanda marile corporații s-au declarat în favoarea legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex și au avut grijă ca toată lumea să afle lucrul ăsta. Șeful filialei irlandeze a rețelei de socializare Twitter chiar a insinuat că votul de sprijn acordat de compania pe care o reprezintă în favoarea legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex va avea un impact pozitiv asupra cifrei de afaceri a companiei.

Chiar și fosta președintă a Irlandei, Mary McAleese, a insistat în favoarea voturilor de sprijin față de legalizarea acestor tipuri de căsătorii. În Australia, președintele are mai mult un rol de reprezentare a imaginii țării și, de-a lungul istoriei Australiei, niciun șef de stat nu a pus, până în prezent, presiune asupra populației pentru ca aceasta să voteze într-un fel sau altul cu privire la o anumită problemă.

Chiar și forțele de ordine, în frunte cu reprezentanții sindicatului forțelor de ordine, și-au făcut apariția în punctele de promovare a legalizării căsătoriilor între persoanele de același sex, pentru a încuraja populația să-și ofere votul de susținere.

Adepții legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex au beneficiat de sprijin financiar în valoare de milioane de dolari din partea unei fundații numite Atlantic Philanthropies, din America. Această sumă a fost cheltuită cu organizarea campaniei de promovare a referendumului, și nu în timpul referendumului propriu-zis.

Dacă e să fim corecți față de conducătorii campaniei de susținere a legalizării căsătoriilor gay, trebuie să spunem că aceștia nu s-au angajat în abuzuri constante față de oponenții taberei lor, așa cum au făcut-o reprezentanții lor din stradă. Ba chiar și-au dat toată silința pentru a evita să ne numească „homofobi”, cel mai probabil datorită brațului lung al legii care nu i-ar fi iertat nici pe ei, dar și pentru că au ajuns la concluzia că un asemenea comportament nu le-ar servi deloc interesele.

În cartea lor intitulată “Irlanda spune Da. Cum a fost câștigată lupta pentru egalitate. Detalii din culise”, trei dintre liderii campaniei de promovare a votului de susținere a legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex prezintă propria lor versiune cu privire la modul în care s-au desfășurat evenimentele. Astfel, conform detaliilor din carte, aceștia nu au avut nici pe departe un comportament abuziv față de noi, conservatorii. Pe de altă parte, au acordat o atenție mult prea mică îngrozitoarei atmosfere de teroare ce s-a răspândit printre oameni, pe parcursul desfășurării campaniei. Datorită acestei stări constanțe de teroare, doar cei mai curajoși dintre noi au fost în stare să recunoască deschis faptul că au votat împotriva legalizării căsătoriilor gay.

În schimb, în această carte se vorbește preponderent despre triumful „iubirii” și despre cum această victorie a fost obținută datorită eforturilor constanțe a câtorva dintre ei. Nimic mai departe de adevăr. Chiar și editorialistul Liam Collins a scris, în ziarul The Sunday Independent, că nici nu se putea pune problema ca susținătorii campaniei de promovare a votului în favoarea legalizării căsătoriei între persoanele de același sex să fie învinși, ținând cont de toate resursele de care au beneficiat aceștia în cadrul campaniei lor, dar și de puterea cu mult slăbită a Bisericii Catolice în Irlanda.

În cadrul dezbaterii pentru referendum am alocat mult timp subiectului legat de drepturile copiilor, aplecându-ne în mod special asupra dreptului acestora de a fi crescuți de mama și de tatăl naturali, acolo unde această posibilitate există. Din fericire, am reușit să atragem atenția cuvenită asupra acestui subiect, obligând, în acest fel, tabăra adversă – cea a susținătorilor legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex – să ofere răspunsuri pertinente întrebărilor noastre.

Am încercat să demonstrăm că legalizarea „căsătoriei” între persoanele de același sex va acorda acestor cupluri aceleași drepturi legale de a avea un copil, ca și cuplurile normale, alcătuite dintr-un bărbat și o femeie. Consecința imediată a unei asemenea măsuri se va răsfrânge însă în mod automat asupra copiilor acestor cupluri, întrucât acești copii vor fi cu bună știință și în mod intenționat lipsiți de prezența unei mame sau a unui tată în viețile lor, în funcție de caz (cuplu bărbat-bărbat sau cuplu femeie-femeie).

De asemenea, am subliniat că votul favorabil „căsătoriei” între persoanele de același sex ar însemna să afirmăm că legăturile firești dintre doi adulți sunt lipsite de urmări, având în vedere faptul că posibilitatea naturală de procreare este inexistentă, atât în cazul unui cuplu alcătuit din doi bărbați, cât și în cazul cuplului format din două femei. Chiar dacă cele două cupluri ajung la o înțelegere, astfel încât una din cele două femei să rămână însărcinată cu unul dintre cei doi bărbați, copilul rezultat nu va putea fi revendicat de ambele cupluri. Chiar și acel copil va avea un singur tată natural și o singură mamă naturală. Asta va însemna, în mod automat, că unica posibilitate pentru ca un cuplu alcătuit din doi bărbați să aibă un copil, va fi aceea ca, dacă nu aleg calea adopției, să plătească o mamă-surogat, iar copilul pe care aceasta îl va purta în pântecul ei va aparține, în mod natural, doar unuia dintre cei doi bărbați.

Drept urmare a dezbaterii acestor subiecte, susținătorii legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex ne-au acuzat că vrem să inducem populația în eroare, întrucât aceste lucruri oricum se întâmplau și fără să le aducem noi în prim-planul discuției. Ca argument final, am subliniat că introducerea în Constituție a dreptului persoanelor de același sex de a se căsători ar însemna nu numai că această măsură beneficiază de acordul și sprijinul întregii populații irlandeze – ceea ce nu este câtuși de puțin adevărat – dar va face și ca revenirea la vechea lege constituțională să fie extrem de dificil de realizat.

Pentru orice eventualitate, toate instanțele de judecată care deja au redefinit noțiunea de căsătorie, au redefinit, aproape în același timp, și drepturile copiilor. Toate aceste măsuri fac parte integrantă din procesul de redefinire și reconfigurare a familiei, a noțiunii de familie și a tot ceea ce știam până acum că înseamnă o familie.

Tot adepții legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex au inventat și deviza conform căreia „copilul nu are nevoie decât de iubire”, astfel încât sexul părinților său legăturile naturale dintre copil și părinții biologici ai acestuia nu au nici o importanță. Drept răspuns, le-am amintit că o modul în care o mamă își iubește copilul este complet diferit față de modul în care un tată își iubește copilul. De asemenea, am subliniat și ironia faptului că tocmai reprezentanții unei mișcări sociale dedicate „sărbătoririi diferențelor dintre oameni” vin acum să ne spună nouă, conservatorilor, că diferența naturală fundamentală dintre un bărbat și o femeie nu există cu adevărat.

Considerăm că afișele noastre – care au avut ca temă centrală copiii și drepturile lor – au avut un oarecare impact asupra oamenilor, conștientizându-i pe unii dintre ei (în mod special pe bărbații de vârstă mijlocie, dar și pe cei mai în vârstă) și întorcându-i către valorile conservatoare și către votul de respingere a legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex.

Aceleași afișe, în schimb, le-au deranjat pe mamele care-și cresc singure copiii. Acestea s-au simțit jignite de ideea că un copil are nevoie și de un tată, nu doar de o mamă. Multe dintre mamele care-și cresc singure copiii sunt deja detașate de noțiunea de familie „tradițională”. Această stare a lucrurilor a justificat, în zonele cu populație preponderent muncitorească, atât prezența ridicată la urne, cât și numărul mare de voturi în favoarea legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex.

Această măsură a beneficiat de sprijin în special în rândul femeilor și a ținerilor. Mamele de fii homosexuali și de fiice lesbiene au sărit imediat în apărarea dreptului copiilor lor de a se căsători în conformitate cu orientarea lor sexuală. Dar acest instinct de protecție nu le-a convins pe mamele de fii homosexuali de faptul că fiecare copil are nevoie și de o mamă. Am ajuns, astfel, în situația de a ne confrunta cu „mame împotriva maternității”.

Cea mai mare problemă cu care ne-am confruntat a fost aceea că majoritatea oamenilor deja își fixaseră poziția față de această problemă cu mult înaintea începerii acestei campanii. De acest lucru s-a ocupat cu mare atenție presa, prin propaganda insistentă pe care a efectuat-o cu ani de zile înaintea organizării acestui referendum.

Considerăm că ne-am descurcat bine în majoritatea dezbaterilor radiofonice și televizate, chiar dacă, din cele două milioane de votanți, numai câțiva dintre ei au intrat în direct cu noi în cadrul dezbaterilor. Mulți dintre ei n-au ascultat și n-au urmărit niciun fel de dezbatere pe tema legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex. De asemenea, trebuie subliniat faptul că ne-a fost foarte greu să convingem alegătorii să ne susțină în demersul nostru conservator, având în vedere faptul că n-am avut de partea noastră nici presa, nici vreun partid politic și nici n-am beneficiat de imensa susținere financiară de care au beneficiat susținătorii legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex. De aceea considerăm ca fiind o adevărată victorie faptul de a fi reușit să convingem patru din zece alegători să voteze împotriva legalizării acestei măsuri.

Conducătorii campaniei împotriva legalizării „căsătoriei” între persoanele de același sex din Australia ar trebui să se simtă încurajați de victoria noastră. Și în Australia balanța este înclinată în favoarea legalizării acestei măsuri, dar nu atât de mult pe cât a fost în Irlanda. Bisericile din Australia (cel puțin unele dintre ele) par a fi mult mai puternice și hotărâte să ducă lupta pentru normalitate până la capăt. În plus, susținătorii familiei tradiționale nu au un punct de plecarea atât de jos în sondaje precum am avut noi.

De asemenea, îmi pun speranța în spiritul de corectitudine specific australienilor. Consider că, datorită acestui spirit, ambele tabere vor beneficia de aceleași condiții pentru a-și expune punctele de vedere, fără a exista favoritisme de o parte, în detrimentul celeilalte, așa cum s-a întâmplat la noi în Irlanda.

Sfatul meu pentru conservatorii din Australia este următorul: faceți tot ce vă stă în putere pentru a convinge partidele politice din țara voastră să acorde fiecărei tabere aceleași șanse de a-și expune în condiții civilizate opiniile cu privire la problema aflată în discuție, fără a arunca vina asupra unuia sau a altuia în cadrul dezbaterilor. Dacă s-a ajuns ca, de teamă, un număr mare de alegători să nu își poată exprima în mod public opinia cu privire la subiecte atât de importante precum instituia căsătoriei, familia și drepturile copiilor, este clar că situația a fost complet scăpată de sub control.

 

David Quinn este directorul Institutului Iona și jurnalist pentru publicațiile The Irish Independent și The Irish Catholic.

 

 

Traducere din limba engleză: Diana Orzan

 

 


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *