miracolul vieţii

Nou-născut în Familia Regală britanică

©ibtimes.com

Principele Radu

Altețele Lor Regale Ducesa de Cambridge și Principele William sunt părinții unui băiat. Nou-născutul regal, venit pe lume luni, 22 iulie 2013, la ora 16.24 (ora Londrei), este al treilea în Linia de Succesiune la Tronul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Principele William, Duce de Cambridge, este fiul cel mare al Moștenitorului Coroanei Britanice, Alteța Sa Regală Principele de Wales și al Dianei, Principesă de Wales. El s-a născut la 21 iunie 1982 și va deveni Moștenitorul Coroanei la urcarea pe Tron a tatălui său, Principele Charles.

Ca și la nașterea Principelui William, aducerea pe lume a Principelui de Cambridge a atras atenția întregii lumi. Milioane de cetățeni ai Regatului Unit, ai țărilor din Commonwealth, ai monarhiilor și republicilor de pe tot întinsul globului, au stat cu sufletul la gură în așteptarea venirii pe lume a “Royal Baby” (nou-născutul regal). Aceasta dovedește nevoia profundă a oamenilor de iubire, speranță, comuniune cu celălalt, împărtășirea în pace și armonie a sentimentelor simple și profunde ale ființei omenești.

Principele William și Catherine, Ducesa de Cambridge, sunt doi tineri cu remarcabile calități: inteligenți, erudiți, bine educați, cu un echilibru, un simț al umorului și o fină calitate de a se raporta la ceilalți. Ei susțin deja, cu siguranță, generozitate și talent, o amplă serie de angajamente publice în favoarea Marii Britanii și Irlandei de Nord. Altețele Lor Regale au, și sunt convins că vor continua să aibă, un important rol în consolidarea și modernizarea monarhiei britanice. Prin ei, virtuțile statalității regale își găsesc o frumoasă ilustrare. De altfel, popularitatea cuplului princiar britanic are cote extraordinare, peste tot în lume, de la cele mai republicane și cinice societăți ale globului până la cele mai tradiționale monarhii de pretutindeni.

Am fost fericit să văd cât de multă atenție a acordat societatea românească acestui eveniment. Cetățenii țării noastre au nevoie de modele, de exemple onorabile, de evenimente oneste, plăcute, simple și elegante. De aceea, prezența Casei Regale a României la Londra, din ultimii ani, culminând cu extraordinara primire făcută Regelui Mihai în mai și noiembrie 2012 la Londra și Windsor, face plăcere românilor, care se simt mândri și respectați.

Majestatea Sa Regele, însoțit de Principesa Moștenitoare și de mine, a fost prezent la nunta Principelui William și Ducesei de Cambridge, în aprilie 2011. Regele Mihai fusese prezent, în anul 1947, la nunta bunicilor Principelui William, Regina Elisabeta a II-a și Ducele de Edinburg, precum și la nunta părinților lui William, Principele de Wales și Principesa Diana, în 1981. Regele Mihai și Regina Ana au fost, de asemenea, prezenți la Nunta de Aur (1997) și Nunta de Diamant (2007) a Reginei și Principelui Philip.

Principesa Margareta și cu mine suntem alături de părinți, William și Catherine, și de bunici, Principele de Wales și Ducesa de Cornwall, în acest moment atât de fericit din viața lor.

Imagini CNN cu Principesa Margareta și Catherine, Ducesa de Cambridge, la Castelul Windsor, în luna mai a anului trecut http://www.youtube.com/watch?v=OUm5CYyrGjQ&feature=related


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button