opinii

Natalia Luchita: „Am crescut la o masă de lemn…”

de Natalia Luchita, Facebook

…Mi-i drag tare omul simplu… la vorbă, la port, la inimă. Simplitatea ceea pe care o poți îmbrățișa și o poți iubi fără frică, și fără fâsticeală că nu ești demn de ea… că poate ești prea urât, prea gras, prea sărac sau nu ești de ajuns de cult… Mare preț are inima simplă.. care n-are nevoie de artificii că să trăiască, să iubească, și pur și simplu să fie… Dar, de când cu moda și cu banii mulți… am devenit așa de sofisticați încât ne și temem să ne mai apropiem unii de alții… că suntem prea frumoși… prea deștepți… prea credincioși… și în toată sofisticeala asta… nu ne mai găsim unii pe alții.
…M-am născut țărancă, într-o margine de lume… și țărancă am rămas până azi… și inima mea tot de țărancă este și spre pământ se trage. Am crescut între dealuri, increstați de pădure, și înconjurate de vii… Vremuri blânde, vremuri blajine, vremuri cum n-au să mai fie, cred… Când oamenii se hrăneau din pământul pe care-l iubeau… și pământul rodea hrănindu-se din dragostea lor. Și era belșug, și era pace… și oamenii cu bucurie își lucrau viile… și toamna le culegeau… Era o forfota în jur… și râsete și veselie… de se bucură și Dumnezeu în cer când vedea atâta dragoste între om și pământ, pe care El cu Cuvântul și mâinile Lui l-a creat.

…s-au pustiit oamenii… s-au pustiit viile… și nu mai este dragoste între om și pământ… și pământul nu mai rodește!

…Am crescut la o masă de lemn… rotundă și joasă.. și veche de pe când cu vremurile celea blajine, când oamenii mâncau mămăligă cu borș roșu și erau mulțumiți că s-au săturat și nimic pe pământ nu era mai bun decât mâncarea ceea crescută în grădina lor și gătită la foc mic, aprins cu lemne de cireș…O masă încercată de timp și încărcată cu tone de plăcinte care s-au frământat și încă se întind pe ea, și de multele generații care s-au așezat rând pe rând, toți laolalalta, sau câte unul, să-și potolească foamea…Doamne, că tare mulți tăieței de zeamă s-au mai făcut pe masă ceea… La masă ceea am învățat și eu cum să fac pâine, și toți ceilalți nepoți și strănepoți, ca și mine, au frământat aluat și și-au făcut hulubași cu două boabe de piper negru în loc de ochi…

…Că să mănânci la masa ceea, trebuie să te așezi pe niște scăunele mici de tot și joase că niște jucării…de parcă ai sta în genunchi…De fapt… ca să poți mânca la masă ceea trebuie să te smerești, să te dezbraci de mândrie, și să redevii om precum cei care mănâncă lângă tine… că altfel orgoliile nu încap să se așeze și să își potolească foamea…ba îs prea lungi, ba prea scurte… ba nu-i îndeajunsă mâncare … oricum nu ai da, iese cu nemulțumire… Bine că are bunica răbdare cu fiecare suflet… Masa, și inima ei… au rămas la fel… bătătorite de vreme, încărcate de mâncare și dragoste… unde toți au loc, și cei buni, și cei nătângi, și cei nervoși, și cei tăcuți… și cei sfinți… și cei plini de patimi… Așa e bunica… cu inimă încăpătoare… și masa și-a făcut-o după măsura inimii… toți au loc… dacă poftesc…

…Și așa ne adunam toți la masă, în jurul mâncării, multă sau puțină, și fiecare, flămând cum era, mânca pofticios, care cu lingura, care cu furculița, care își mai lingea degetele… dar nimeni nu se uita la celălalt cum mănâncă și nu îl judeca… toți erau bucuroși că au ce împarți și sînt împreună… Așa am crescut, la masa ceea, de când eram o mâna de om, până când m-am pomenit femeie…

Înainte intra omul în casă, pe neprins de veste… și îl puneai la masă… cu o bucată de pâine, niște roșii și ceapă, și brânză sărată, cu un pahar de vin… așa rupt din lucru… tare bun mai era tot… și nici oamenii, nu se rușinau să îți între pe poartă ori de câte ori simțeau nevoia de vreo mângâiere sau aveau vreo trebuință..

Doamne… și când te gândești.. că acum sînt atâtea case precum castelele, cu mese mari și incărcate unde nu intră nimeni la o vorba bună… sau o vorba de dragoste… și va bate vântul… și vremuri vor trece… și vor rămâne pustii… că niște babiloane fantome ale timpurilor când dragostea s-a împuținat.

… Greu se smereste omul bogat, si destept, si frumos… multă tărie îi trebuie să înțeleagă că toate câte le are îi sunt date cu împrumut, întru ajutorul aproapelui… și nici măcar nu le-a primit pe meritul lui, caci nici trupul, nici cugetul, nici frumusețea, si nici desteptăciunea, nici harismele sau vreun dar deosebit, nu sunt de la el, ci de la Dumnezeu le are. Și totuși, omul se silește să le aibă pe toate… să le adune pe toate… să se scalde în faima și laudă lumii, să se ridice pe culmile plăcerii, să-și scrie numele cu litere de aur în istoria lumii… Și la ce îi va folosi omului de va câștiga lumea întreagă, dar sufletul și-l va pierde?!

…Mare avere masa ceea roasă de timp, de mâncare și de oameni… mai ales pentru mine, care sînt o femeie fără prea multe lucruri adunate … n-am bani în conturi… nici mașină, nici casa mea, nici haine scumpe… nici aur, nici argint… Vorba Scripturii…vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi… eu, dau Slavă lui Dumnezeu pentru toate…

Unele singure sunt ale mele, patimi și căderi… De câte ori mă înalt mai sus decât alții, de atâtea ori căderile îmi sunt adânci… și îmi aduc aminte de cuvintele unui Sfânt care zicea că Dumnezeu întotdeauna ne arată cine suntem cu adevărat, și Slavă Lui că nu ne lasă în beznă păcatului… Așa am înțeles că înălțimile nu sînt pentru mine, și merg pe pământ… și mă pierd in mulțime…

… Frumoasă e inima omului simplu… cum era odată… brodată și cusută în haine de in, cu pălărie din blană de oaie, cu catrința țesută de mâini tinere si flori roșii în păr… numai bună de iubit și de îmbrățișat. Așa erau inimile oamenilor din care ne tragem…care au cresut neamul acesta dintre Dunăre și Nistru… înșirat prin lume… dar care tânjește după Acasă… Ai noștri ne bucură, ai noștri ne ceartă, ai noștri ne vând și ne cumpără… și tot ai noștri ne mângâie când avem nevoie de un cuvânt bun… Frumos e neamul acesta din care ne tragem… și simplă inimă mai avea…

… Și când va simțiți pierduți, furați de ce e al vostru, sau cu sufletul încărcat… oameni buni, oameni frumoși, frați și surori… amintiți-va de înaintașii voștri, de bunici și străbunici, de oamenii vrednici din care va trageți și al cărui nume îl purtați… și regăsiți-va în credință pe care au păstrat-o, în bunătatea lor, în sângele vărsat din plin și suferința lor, pentru ca voi astăzi să trăiți… și fiți mândri… că știți ai cui sînteți și de unde va trageți.

…Viața-i precum clipa, acum au sunat clopotele de la botez… și acum le auzi pe cele de înmormântare… Ce este al pământului, pe pământ rămâne… numai sufletul, dezbrăcat de toate cele lumești… se apropie de scara lui Dumnezeu… și nu știe de va urca sau va coborî, dar are nădejde!

Mai multe opinii de Natalia Luchita




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close