avortcriza de sarcină

Moș Crăciun a venit la copiii care s-au născut cu ajutorul centrelor de sprijin în criza de sarcină

de Redacția Stiripentruviata.ro

„Anastasia – o lună, David – 1 an și o lună, Tatiana – 2 ani. În timp ce scriam aceste nume pe cutiile cu daruri, m-am gândit că trăim o mare minune”, a scris în Ajun de Crăciun Alexandra Nadane, Directorul Executiv al Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei.

Asociația a înființat două centre de sprijin în criza de sarcină în Capitală, Centrul Sf. Alexandra Împărăteasa și Centrul Sf. Împărăteasă Elena din București, unde oferă servicii sociale acreditate de consiliere și sprijin.

Copiii beneficiari ai centrelor au primit daruri în urma campaniei organizate de Asociația Studenți pentru viață din București.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

„Moș Crăciun a ajuns anul acesta să ofere daruri unor copii care s-au născut datorită sprijinului dumneavoastră! De fiecare dată când ați trimis un mesaj de încurajare, de fiecare dată când ați venit la unul dintre centre sau ați trimis o donație, ați redat speranța unor femei în criză de sarcină și le-ați ajutat să primească cu bucurie nașterea copilului”, a transmis Alexandra Nadane.

„O parte dintre acești copii se bucură anul acesta de primul lor Crăciun. Hristos Se naște în inimile dumneavoastră pentru că ați ajutat alte inimi să bată și să se bucure de viață!”

„Se încheie un an dificil. Unii dintre noi au conștientizat cât de vulnerabili sunt în fața riscului de a pierde stabilitatea, sănătatea sau chiar viața. Însă conștientizarea fragilității ne-a învățat o lecție importantă: sprijinindu-ne unii pe alții vom depăși mai ușor dificultățile”, a precizat Alexandra Nadane.

„Fiind alături de cei aflați în nevoie, devenim mâini întinse ale iubirii lui Dumnezeu către ceilalți și dobândim multă bucurie.”

„Dincolo de statistici sunt mamele care au primit puterea de a duce sarcina la bun sfârșit”, a exokicat ea. „Copiii lor vor crește, vor ajunge mari. Își vor aduce contribuția la dezvoltarea societății și vor fi recunoscători celor care i-au sprijinit să se nască – dumneavoastră!”

„Eforturile noastre sunt mici față de nevoile reale existente în România, dar nădăjduim să contribuim prin muncă continuă la dezvoltarea programelor de sprijin pentru femeile în criză de sarcină. Vă rugăm să sprijiniți în continuare aceste demersuri. Vă mulțumim pentru tot ce faceți în sprijinul vieții!”, a încheiat ea.

Scurt raport de activitate a centrelor asociației în anul 2020:

  • un centru nou deschis – Centrul de consiliere și informare „Sfânta Împărăteasă Elena”;
  • dezvoltarea Centrului de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa”;
  • 2.000 de ore gratuite de consiliere psihologică și terapie;
  • 1.800 de ore gratuite de asistență socială;
  • 3 grupuri de suport pentru femei însărcinate;
  • cursuri de alăptare, cursuri pentru creșterea și îngrijirea copilului;
  • webinarii pentru părinți;
  • sprijin material de urgență în valoare de 40.000 RON;
  • organizarea unei conferințe naționale;
  • webinarii lunare gratuite pentru cei care lucrează în centrele de sprijin din țară.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button