familie

Modul în care definim familia și rolul ei în dezvoltarea copiilor va determina viitorul acestora

de dr. psih. Anamaria Balla, Stiripesurse.ro, 8 august 2017

Anamaria Balla, doctor în psihologie și profesor la Universitatea Emanuel din Oradea, a publicat de curând un scurt avertisment, din perspectiva expertului, cu privire la consecințele importante în societate ale modului în care familia este definită și percepută. Redăm integral  în continuare scurtele sale observații.

Modul în care definim familia și rolul ei în dezvoltarea copiilor va determina viitorul lor. În acest sens, care este rolul familiei?

În urmă cu 100 de ani, pe vremea bunicilor mei, era normal faptul că familia era alcătuită din tată, mamă și copii. Tot atât de normal era că mama, adică bunica, se implica direct în creșterea și îngrijirea copiilor. Relaționarea apropiată și constantă dintre membrii familiei a pus bazele unei vieți echilibrate, dinamice și curajoase în care fiecare membru al familiei putea apela la ajutorul celorlalți.

Ani mai târziu, datorită influenței mișcărilor feministe, a devenit normal faptul că femeia are dreptul să lucreze oriunde și oricând, chiar dacă aceasta duce la separarea mamei de copilul ei încă de la o vârstă fragedă. Astfel devine „normală” creșterea copiilor de personalul calificat din creșele și grădinițele de stat. „Absența” mamelor, în special, și a părinților, în general, duce la creșterea unei generații cu cheia la gât, generație care învață faptul că atunci când dorește să se „descurce” în societate va apela la „alții” (bănci, ajutoare, consilieri) și nu la membrii familiei.

Studii în domeniul psihologiei dezvoltării copiilor arată că mediul cel mai favorabil pentru dezvoltarea sănătoasă din punct de vedere socio-emoțional este familia protectivă și securizantă. Relațiile de atașament securizant dintre copil și mama și tatăl său sunt punctul de start în dezvoltarea armonioasă pe toate planurile. Bazele acestui tip de atașament se pun în primii trei ani de viață ai copilului și se dezvoltă și se maturizează pe tot parcursul copilăriei și adolescenței. În acest sens, rolul principal al familiei este de a dezvolta o relație de încredere cu copilul, fapt ce se realizează doar în interacțiunea constantă dintre toți membrii familiei.

Rolul părinților în dezvoltarea atașamentului securizant este îngrijirea, hrănirea, protecția și dragostea necondiționată! Îngrijirea implică atât aspectul fizic al copilului, cât și mediului fizic, acestea fiind baza sănătății fizice. Hrănirea se referă atât la alimentarea fizică a copiilor, cât și la cea spirituală. Informațiile, adevărurile, atitudinile și convingerile sunt alimentate de cei cu care copiii vin în contact. Astfel, mama și tatăl pot fi persoanele cele mai influente din viața unui copil. Căminul este locul în care se pot refugia când percep un pericol, iar părinții sunt cei care îl pot proteja. În final, mama și tatăl sunt cei care își pot iubi copiii necondiționat, indiferent de calitățile și lipsurile prezente.


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură și violență. Dar, după cum confirmă și CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă și libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără și avortul sau atracția pentru persoane de același sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de amenințarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

DONEAZĂ !

Asociația ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenția ta, dar noi nu putem face asta.
Așadar, îți lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmărești sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăți,
informațiile relevante pentru tine, familia ta și alegerile tale.
Pentru a ți le proteja și păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ți se pare că informările și analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viața ta
și se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru și altora
și să susții financiar, după posibilități,
continuarea și profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoștință,
Redacția Stiripentruviata.ro
Știri pentru viață, pentru femeie, pentru familie

 


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button