Miros de ploaie

sarcin[

foto: freedigitalphotos.net

Un vânt răcoros de martie „dansa” aproape de miezul nopţii  în Dallas, când medicul a intrat în micuţa cameră a spitalului, unde era Diana Blessing. Era încă amețită de la operaţie.

Soțul ei, David, îi ţinea mâna, în timp ce se pregăteau să primească ultimele veşti.

În după-amiaza acelei zile de 10 martie 1991, apariţia complicațiilor a forțat-o pe Diana, care era în a 24-a saptamână de sarcină, să fie supusă unei operaţii de cezariană, de urgenţă pentru a da naştere micuţei lor fiice, Dana Lu Blessing.

La numai 30 cm lungime și cântărind numai 700 de grame, știau deja că era periculos de prematură.

                          C:\Documents and Settings\Zoica\Desktop\securedownload (19).jpg                     C:\Documents and Settings\Zoica\Desktop\securedownload (18).jpg

Totusi, cuvinte blânde ale medicului au căzut ca nişte bombe.

„Nu cred că o să reziste”, a spus el, cât de amabil a putut.

„Există doar o şansă de 10 la sută să supravieţuiască peste noapte și, chiar și aşa, dacă printr-o mică șansă va trăi, viitorul ei ar putea fi unul cumplit.”

                          C:\Documents and Settings\Zoica\Desktop\securedownload (17).jpg                         C:\Documents and Settings\Zoica\Desktop\securedownload (16).jpg

Amorţiţi de neîncredere, David si Diana au ascultat cum medicul a descris problemele devastatoare cu care Dana s-ar confrunta în cazul în care ar supraviețui.

S-ar putea să nu mergă niciodată, să nu vorbescă niciodată, va fi probabil oarbă, și ar fi cu siguranță predispusă la alte condiții dezastruoase, de la paralizie cerebrală până la retard mental total, și a așa mai departe.

                         C:\Documents and Settings\Zoica\Desktop\securedownload (15).jpg                       C:\Documents and Settings\Zoica\Desktop\securedownload (13).jpg

„Nu! Nu! „a fost tot ce a putut să spună Diana.

Ea si David, împreună cu fiul lor Dustin în varstă de 5 ani, au visat mult timp la ziua când vor avea o fiică şi vor deveni o familie de patru membri.

C:\Documents and Settings\Zoica\Desktop\securedownload (14).jpgAcum, în doar câteva ore, acest vis se destrăma.

Dar, după ce au trecut acele prime zile, o nouă agonie a început pentru David si Diana.

Deoarece sistemul nervos subdezvoltat al Danei era neformat, cel mai ușor sărut sau mângâiere, intensifica disconfortul ei, așa că nici măcar nu puteau să-şi legene fetiţa la piept, să-i ofere puterea dragostei lor.

Tot ce puteau face, în timp ce Dana se lupta singură sub lumina ultravioletelor în încurcătura de tuburi și fire, a fost să se roage ca Dumnezeu să rămână aproape de prețiosa lor fetiță.

Nu a existat niciun moment evident în care situaţia Danei să se fi schimbat dintr-odată în bine.

                                                       C:\Documents and Settings\Zoica\Desktop\securedownload (12).jpg

Dar pe măsură ce săptămânile treceau, ea a câștigat încet un gram în greutate aici și un gram de putere acolo.

În cele din urmă, când Dana a împlinit două luni, părinții ei au putut să o țină în brațe pentru prima dată.

                                   C:\Documents and Settings\Zoica\Desktop\securedownload (11).jpg                            C:\Documents and Settings\Zoica\Desktop\securedownload (9).jpg

După alte două luni, deși medicii au continuat blând, dar serios să-i avertizeze că șansele ei de supraviețuire, şi cu atât mai puțin de a avea o viață normală, erau aproape zero, Dana a plecat acasă de la spital, aşa cum mama ei a prevăzut.

Cinci ani mai târziu, Dana era o fetiţă minionă, dar cu ochişori gri strălucitori şi o incontestabilă poftă de viaţă.                          C:\Documents and Settings\Zoica\Desktop\securedownload (7).jpg

Nu dădea niciun semn de vreo deficiență mentală sau fizică. Pur și simplu, ea era exact cum ar fi o fetiță normală și chiar mai mult. Dar finalul ei fericit este departe de sfârșitul poveştii ei.

Într-o după-amiază arzătoare, în vara anului 1996 în apropierea casei sale din Irving, Texas, Dana stătea în poala mamei sale într-un parc local, unde fratele ei, Dustin, se antrena cu echipa de baseball.

Ca de obicei, Dana vorbea non-stop cu mama ei și cu alți adulți care erau în apropiere, când dintr-o dată a tăcut. Încrucişându-şi braţele peste piept, micuţa Dana a întrebat, „Simţi mirosul?”

Adulmecând aerul și detectând apropierea unei furtuni, Diana răspunse, „Da, miroase a ploaie.”

Dana a închis ochii și a întrebat din nou: „Simţi mirosul?”

Încă o dată, mama ei a răspuns, „Da, cred că suntem pe cale să ne udăm. Miroase a ploaie. „

Captivată însă de acel moment, Dana clătină din cap, se bătu pe umerii subțiri cu mâinile ei mici și cu voce tare a anunțat,

„Nu, miroase a El. Miroase cum miroase Dumnezeu, atunci când îţi pui capul pe pieptul Lui. „

Lacrimi umplură ochii Dianei, în timp ce Dana sări jos fericită, să se joace cu ceilalți copii.

Înainte să înceapă ploaia, cuvintele fiicei sale au confirmat ceea ce Diana și toți ceilalţi membrii ai familiei Blessing au ştiut, cel puțin în inimile lor, în tot acel timp.

În acele zile și nopți lungi ale primelor sale două luni de viață, atunci când nervii ei au fost prea sensibili pentru ca ei să o poată atinge, Dumnezeu o ținea pe Dana pe piept, și parfumul dragostei Lui, ea și-l amintește atât de bine.

Sursa: mainideschise.org

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait.

 

 

, , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns