libertate de conștiință

VIDEO. Mirela Andrei, „Babies Go to the European Parliament”: „Consider că persoanele vulnerabile pot avea o viață mai bună dacă li se oferă sprijin”

Intervenția susținută de Mirela Andrei, Asistent social la Centrul „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București, la prima ediție a evenimentului „Babies Go to the European Parliament”, organizat în 19 martie 2019 la Parlamentul European din Bruxelles.

Întrunirea a reprezentant o inițiativă a Alexandrei Nadane, Director Executiv la Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București, concretizată cu sprijinul europarlamentarului independent Cătălin Ivan. Scopul evenimentului este să identifice ce se poate face la nivelul Uniunii Europene pentru a sprijini mamele singure și femeile în criză de sarcină. Vezi lista participanților la finalul articolului.

„Bună ziua,

Mă numesc Mirela Andrei, sunt asistent social în cadrul Centrului de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Am sprijinit în ultimii ani familii aflate în situații de criză, cu un interes special pentru copii, iar alături de colega mea Alexandra Nadane, susținem femeile aflate în dificultate, proiectând și dezvoltând soluții la problemele, riscurile cu care acestea se confruntă.

Din experiența ca asistent social în lucrul direct cu beneficiarii, am constatat ca principale probleme, lipsa unui spațiu de locuit și lipsa sprijinului, a nevoilor de bază în perioada în care copilul este dependent de mamă și ea nu ar putea să lucreze, respectiv primii 2 ani din viața copilului.

În momentul în care femeia află că este însărcintă și familia, partenerul percep copilul ca problemă, descurcându-se cu un singur salariu sau cu un venit modest (posibil din alocațiile celorlalți copii pe care îi au), intervine lipsa de suport, presiunea de a scăpa de această „problemă”, certuri, condiționări din partea partenerului, de genul „Renunți la sarcină și rămân cu tine, muncim și o să avem alți copii mai târziu”, fie din partea familiei: „Abia ne descurcăm noi, nu o să îți creștem și copilul”.

Fiecare om e capabil să găsească soluții la problemele care se ivesc în viața de zi cu zi. Cu toate acestea, există situații în viața fiecăruia, când ne este dificil să identificăm problema și soluțiile pentru rezolvarea ei. Dacă nici familia, prietenii nu o pot face, intervin specialiștii: asistentul social, psihologul, consilierul, medicul care oferă sprijin, în cazul nostru, viitoarei mame.

Este important ca toți să conștientizăm etapele în oferirea sprijinului:

  • momentul în care femeia află că este însărcintă

Problemă-partenerul, familia nu o susțin. Nevoia de a identifica resurse și soluții pentru a depăși situația de vulnerabilitate în care se află.

  • sarcina

Dezvoltarea unui plan care să reușească să își asigure ei și copilului resursele necesare, suport psiho-emoțional.

  • momentul nașterii– nevoia de sprijin, suport emoțional și material
  • perioada de după naștere– când atenția și resursele mamei se focusează pe copil.

Consider că este importantă de asemenea abilitatea mamei, să înțeleagă ce probleme are, ce nevoi, să reușească să stabilească contacte, să acceseze resurse din comunitate, să știe ce drepturi și beneficii i se cuvin. Un aspect important în dezvoltarea abilităților mamei este reprezentat de îmbinarea timpului petrecut la locul de muncă cu timpul alocat copilului. Este important să conștientizeze dificultățile, dar și resursele, metodele de rezolvare a problemei intervenite, care sunt riscurile și responsabilitățile.

Soluții propuse:

  • politici sociale- servicii sociale care să ofere acces la o locuință pe timpul sarcinii și în următorii 2-3 ani după nașterea copilului
  • modernizarea centrelor maternale, oferirea unei anumite independețe ( sunt mame care au 2-3 copii și sunt nevoite să conviețuiască cu alte mame și copiii lor în același spațiu) ca într-un refugiu temporar; e nevoie să li se ofere condițiile unui cămin, dotat cu strictul necesar, dar să poată avea și o anumită intimitate.
  • programe de informare și conștientizare publică referitoare la schimbările produse de sarcină și maternitate, precum și despre nevoia de sprijin pentru femeie în timpul sarcinii, programe despre cum pot sprijini o femeie însărcintă oamenii din jurul acesteia.

Consider că persoanele vulnerabile pot avea o viață mai bună dacă li se oferă sprijin. Astăzi, 19 martie 2019, este sărbătorită Ziua Mondială a Asistenței Sociale, ce are ca temă anul acesta- Importanța Relațiilor Umane. Avem nevoie de relații umane stabile, sigure, viața neputând fi trăită în afara lor. Consider această întâlnire ca punct de intersecție înre oameni, idei și valori comune,

Vă mulțumesc!”

VIDEO. Intervenția Mirelei Andrei

Clic aici pentru VIDEO integral de la eveniment

FOTO. București și Bruxelles: „Copiii merg la Parlament”

„Babies go to the European Parliament”

19 martie 2019, Parlamentul European, Bruxelles

Vorbitori

Cătălin-Sorin Ivan Europarlamentar neafiliat

Alexandra Nadane Director executiv, Centrul „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, București

Mărturii despre criza de sarcină

Daniela Bălinișteanu Jurnalist din Iași și mama a 4 copii. Cel de al treilea, Ioana, suferind de o malformație rară, acrania, a trăit doar șase ore după naștere.

Simona Mihălescu Director, Centrul „Elena”, Rădăuţi

Dr. Mirela Letiția Felderean Neonatolog, Cluj-Napoca

Dana Ardelean Director, Centrul „Little Feet”, Baia Mare

Angela Mitu studentă, București

Ioana Picoș, activistă pro-familie, București

Cum să ajutăm?

Pr. Cosmin Brînză Coordonator, Centrul Praesidio al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași

Gavriil Tănase Așezământul pentru orfani de la Valea Plopului

Gheorghe Alecsei Director, Fundația „Estera””, Timișoara

Tabita Lois-Botoi Coordonator, Biroul Pentru Viață al Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Alba Iulia

Pr. Ilarion Mâță Inspector eparhial în cadrul sectorului Social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Theodora Vild Profesoară, Casa Corpului Didactic, Slobozia

Adelina Fronea Coach & Senior HR Consultant, București

Răzvan Popovici Consultant politic

Iustina Oprescu Asociația Clujul pentru viață, Cluj-Napoca

Mirela Andrei Asistent social la Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București

Anita Radics Președinta Asociației Tineretului Ortodox Român (ATOR) Banatul de Munte, Reșița

Irina Pârâu Platforma „Împreună”, Sibiu

Invitați

Branislav Škripek Europarlamentar, Slovacia

Anna Zaborska Europarlamentar, Polonia


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button