avort

Mii de juriști și sute de mii de argentinieni le scriu parlamentarilor că viața copilului nenăscut este protejată de Constituția țării

Peste 2.000 de juriști din întreaga Argentină le-au scris senatorilor să nu voteze pe 9 august 2018 legea care va permite avortul la cerere. Experții le-au amintit legiuitorilor că în Constituția argentiniană viața umană este definită ca începând de la concepție.

Alți 700.000 de cetățeni le scriseseră deputaților să nu voteze propunerea legislativă, cerând în schimb o lege care să protejeze mama și copilul. Cu toate acestea, pe 14 iunie 2018 Camera Deputaților a votat cu o majoritate strânsă în favoarea legalizării avortului electiv până la 14 săptămâni de sarcină.

Proiectul legislativ este însă mult mai radical decât pare, permițând, de facto, avortul până la nouă luni de sarcină în orice circumstanțe (ca în SUA).  Aceasta se datorează unei portițe legislative dată de ambiguitatea unei prevederi care permite avortul până la nouă luni de sarcină în caz de viol și pericol pentru sănătatea fizică sau psihică (!) a mamei.

Argentinienii au organizat numeroase marșuri și adunări pro-viață în această perioadă. Pe Facebook se găsesc mărturii despre avort și campanii la hashtagurile:

#TodaVidaVale („FiecareViataEValoroasa”)
#CuidemosLasDosVidas („SaAvemGrijaDeAmbeleVieti”)
#NoAlAborto („NuAvortului”)

Surse: Life News, LifeSiteNews

Mii de argentinieni spun Parlamentului: „Avortul este o tragedie, nu un drept”

VIDEO grandios. Argentina: 3,6 milioane de participanți la al doilea Marș pentru Viață din 2018

FOTO: Sute de mii de participanți la Marșul pentru Viață 2018 din Argentina



Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate