familievalorile familiei

Mihai Smicală împlinește 15 ani. Nașterea lui și supraviețuirea mamei, o minune a Sfântului Ioan Botezătorul

de Ștefania Armanca, Stiripentruviata.ro

Mihai Smicală, fiul medicului român Camelia Smicală din Finlanda, s-a născut, în urmă cu 15 ani, chiar de Bobotează. Mama lui a evocat momentul în exclusivitate pentru Stiripentruviață.ro, spunând că Mihai a fost un copil prematur, că nașterea a avut complicații, iar ea a fost la un pas de moarte.

„A fost născut la șapte luni prin cezariană de urgență. Am avut ruptură uterină cu desprindere de placentă. Am trecut o dată în partea cealaltă și m-a întors înapoi Sfântul Ioan Botezătorul, care mi-a spus că nu mi-e gata casa”, a declarat medicul român.

Camelia Smicală a condus miercuri 350 de kilometri de la Tampere la Kuopio, unde a participat la Sfânta Liturghie de Botezul Domnului și s-a întâlnit cu fiul ei de ziua lui de naștere.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Camelia Smicală, presată să o avorteze pe Maria, a născut cu rugăciunile părintelui Iustin Pârvu


Mihai și Maria Smicală, copiii minori ai medicului român Camelia Smicală, sunt ținuți împotriva voinței lor în centre de copii separate, situate la mare distanță unul de altul și totodată departe de casa în care locuiau împreună cu mama lor.

Legislația europeană și finlandeză le permite copiilor ca, după vârsta de 12 ani, să decidă singuri unde vor să locuiască. Cu toate acestea, autoritățile finlandeze refuză să consemneze oficial dorința copiilor și să îi dea curs.

La întrevederea avută în urmă cu peste un an cu ambasadoarea Finlandei, Marjut Akola, Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a subliniat că „orice soluții în acest caz ar trebui să aibă în vedere (…) specificul și diversitatea culturale, care presupun și menținerea legăturii cu mama, și în special principiul interesului superior al copilului”.

„Partea finlandeză trebuie să înțeleagă că interesul superior al copilului este reprezentat în această situație de ascultarea, conform legii (atât a celei finlandeze, cât și a celei române, precum și a Convenției Drepturilor Copilului), a celor doi copii și a se ține seama de dorințele lor”, a transmis atunci pe Facebook dr. Camelia Smicală.

În Finlanda, decizia cu privire la soarta copiilor din sistemul social este la nivelul autorităților locale și nu există organisme eficiente de supraveghere și control în domeniu.

Deși Camelia Smicală deține ordin judecătoresc prin care i s-a acordat custodia copiilor, ei au fost luați cu forța de acasă pe baza unei decizii administrative dată în urma unei reclamații a tatălui copiilor că mama vrea să repatrieze minorii în România.

Mihai și Maria Smicală sunt și cetățeni români. Tatăl lor finlandez a fost decăzut din drepturi pentru violență domestică.


Ce tort i-a făcut Camelia Smicală lui Mihai de ziua lui


O investigație a Avocatului Poporului din Finlanda a descoperit numeroase nereguli la centrele de copii din Finlanda.

Tampere, municipalitatea finlandeză care a decis să-i ia pe Mihai și Maria Smicală de lângă mama lor, a avut în 2018 un buget de servicii sociale pentru copii în valoare de aproape 48 de milioane de euro.

Organizația finlandeză Lokakuun Liike avertizează că Finlanda are cea mai mare rată de copii în plasament din Europa: un miliard de euro se cheltuie numai cu aceste costuri. Finlanda are de patru ori mai multe familii de plasament pe cap de locuitor decât România și de două ori mai multe decât cerințele europene.

Aceeași organizație semnalează și numeroasele verdicte de încălcare a drepturilor omului date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în legătură cu serviciile de protecția copilului din această țară.


Avocatul Poporului din Finlanda despre abuzurile din centrele finlandeze de protecția copilului: „Contravin legii și drepturilor fundamentale ale omului”

PS Macarie: „Rugăm din inimă îndurerată reprezentanții statului român să apere drepturile cetățenilor statului nostru, Camelia-Mihaela Smicală, Johan-Mihail și Maria-Alexandra”

Mihai Smicală a scris nenumărate petiții autorităților finlandeze și celor internaționale. Vrea acasă, cu mama lui, Camelia Smicală

VIDEO. „Captivi în țara fericirii”: Povestea copiilor Smicală la „Dispăruți fără urmă” pe TVR 1

Camelia Smicală: Povestea noastră și a ilegalităților oficialilor finlandezi

Deși Mihai Smicală e admis la un gimnaziu de elită, Finlanda îl obligă să meargă la o școală de cartier și îl amenință cu psihiatrul

Mihai Smicală, elev la un liceu de elită, are diplomă la fair-play și la limba finlandeză

Mihai Smicală, primul copil dintr-un centru social din Finlanda care are rezultate foarte bune la școală

BREAKING. Mihai Smicală: „Am fugit fiindcă m-au sunat la școală de la casa de copii și mi-au zis că vin să mă ia. Vreau o viață normală și cei care mi-au făcut asta să plătească!”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button