Mihai Neşu: „Fără ajutorul oamenilor nu pot face nimic. Acest ajutor pe care-l primesc m-a făcut să încerc să ajut si eu cât pot”

Într-un interviu la Digi Sport, fostul fotbalist Mihai Neşu, care este paralizat de la gât în jos, a vorbit despre viaţa cu o astfel de dizabilitate, oferind o lecţie de recunoştinţă şi optimism. Iată câteva extrase din interviul care poate fi urmărit integral aici:

S-au schimbat multe după accident. Au fost şi perioade foarte grele, şi în viaţă şi în sufletul meu, lupte continue. Dar, în momentul de faţă, este o perioadă frumoasă din viaţa mea să văd că putem fi de folos. Ce m-a făcut pe mine să continui, să ajut, a fost practic ajutorul pe care-l primesc eu zilinic.

Pentru că fără ajutorul oamenilor, şi nu mă refer doar la cei de aici, ci şi din ţară, dar şi din străinătate – sunt foarte mulţi -, nu pot face nimic. Fără ajutorul oamenilor, eu nu pot face mare lucru. Am nevoie să mă îmbrac, să-mi dea de mâncare, să mă pună în pat, să mă ia din pat, să mă ducă de colo-colo. Acest ajutor, pe care-l primesc, m-a făcut să încerc să ajut si eu cât pot.

Prietenii mei buni, de când jucam fotbal, au rămas, sunt în relaţii bune cu ei, vorbesc zilnic cu foşti colegi de la Steaua, de la Utrecht, cu angajaţi de la Utrecht. Ei n-au plecat din viaţa mea, dar au apărut şi persoane noi

Când vine vorba despre recuperare, Neşu este capabil să ofere un răspuns care poate însemna la orice oră o lecţie despre viaţă şi despre adevăratele priorităţi pe care ar trebuie să le aibă oamenii.

Progresele sunt foarte mici. Pentru mine, progres e doar faptul că pot să respir singur şi pot vorbi şi pot gândi şi pot în fiecare dimineaţă să-mi fac terapia şi să-mi fac planuri.

Pentru mine, astea sunt minuni! Doar simplul fapt că accidentul şi hemoragia pe care am avut-o după aceea nu mi-au afectat creierul este un miracol care nu poate fi explicat.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com.


Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com



Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.