familie

Mihai Gheorgiu, Coaliția pentru Familie: „Nu există democrație doar prin împlinirea dictatului ideologic al unei minorități”

mihai-gheorghiu

Mihai Gheorghiu, Președintele Comitetului de Inițiativă Cetățenească al Coaliției pentru Familie, a acordat un interviu ziarului România liberă, din care redăm în continuare câteva extrase.

Rl: În primul rând, aș vrea să vă întreb – de ce această dezbatere privind definiția familiei acum în spațiul public: considerați că exista o amenințare la adresa familie tradiționale? Care ar fi factorii care o amenință?

CpF: În primul rând, nu există familie « tradițională ». Există familie, pur și simplu. În al doilea rând, dezbaterea se referă totuși la definiția juridică și constituțională a căsătoriei, așa cum este definită de legiuitorul român în Codul civil. Permanenta referire la o așa zisă « redefinire a familiei » prin inițiativa cetățenească a CpF este o încercare mereu reluată de dezinformare și răspândire a confuziei. Simpla lectură a proiectului de lege v-ar putea scuti de orice astfel de confuzie. O posibilă modificare a instituției căsătoriei este o amenințare la adresa fundamentelor naturale ale societății, o schimbare de paradigmă fără precedent la scara istoriei umanității, care ar afecta o întreagă serie de drepturi fundamentale: afectarea drepturilor copilului (dreptul de a-și cunoaste părinții biologici, de a fi crescut de o mamă și un tată, etc), erodarea drepturilor parentale (înlocuirea noțiunii de părinte biologic cu cea de părinte legal, afectarea dreptului părinților de a-și crește copii în conformitate cu propriile convingeri prin introducerea în materiile școlare a noțiunii de căsătorie unisex și a homosexualității ca alegere viabila în viață, eliminarea termenului de mamă, tată, soț, soție din terminologia oficială, etc), erodarea libertății de exprimare (imposibilitatea de a-ți exprima opoziția față de căsătoriile unisex fără a fi penalizat de poliția limbajului), erodarea libertății religioase (căsătoria, așa cum este valorizată de credința creștină este considerată un element de instigare la ură).

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Referindu-ne la căsătorie, România nu poate face abstracție de procesul de redefinire a acestei instituții în țări din Europa și America. În marea majoritate a cazurilor, redefinirea a avut loc prin acțiuni la nivel politic și activism judiciar. Stadiul actual al dezbaterii din România, în care “căsătoria” între persoane de același sex este cerută explicit, încercările la nivel juridic de reinterpretare a noțiunii de „soți” ca fiind aplicabilă și la două persoane de același sex, introducerea noțiunii de identitate de gen ca un construct social în realitatea juridică românească sunt factori de o suficientă evidență și gravitate.

Rl: Ce părere aveți despre polarizarea atât de mare care s-a iscat în societate pe această temă? Am văzut că, cel puțin pe rețeaua de socializare Facebook, dezbaterea între susținătorii Coaliției și ceilalți internauți se poartă în termeni destul de agresivi. 

CpF: Când este pusă în discuție o temă fundamentală, de o importanță covârșitoare, cu implicații profunde la nivelul societății, este normal să se exprime dorința de protejare a unui fundament al societății umane: familia bazată pe căsatoria dintre un bărbat și o femeie. Acest model este unul firesc, validat de evidența biologică și istoria umanității. El trebuie protejat.

Inițiativa nu este una împotriva a cuiva, ci una de protejare a unei instituții fundamentale. Suntem împotriva oricărei forme de violență a limbajului, fapt constatat din luările noastre de poziție oficiale. Din nefericire, în spațiul public, activiștii și reprezentanții asociațiilor pro-LGBT instigă la violență verbală, sunt inițiatorii unui fenomen de etichetare infamantă și al unui discurs al urii.

Rl: Coaliția a fost acuzată că, prin această inițiativă, a urmărit, de fapt, să interzică cuplurilor de același sex să se poată căsători vreodată în România. Cum răspundeți la această acuzație?

CpF: Cine acuză pe cine? Noi suntem pe terenul ferm al Constituției și Codului civil român. Nu poate exista democrație fără “demos”, fără popor, nu există democrație doar prin împlinirea dictatului ideologic al unei minorități. Voința societății românești cu privire la această temă fundamentală se va reflecta prin referendum.

Totodată, Coaliția a mai fost acuzată că nu admite o dezbatere – mă refer aici la conflictele iscate cu Gelu Duminică, Oana Băluța, Mihai Polițeanu. Cum răspundeți?

CpF: O dezbatere presupune utilizarea unor argumente raționale și civilizate. Când argumentele depășesc această linie, dezbaterea devine inutilă. Acuzațiile absurde la adresa Coaliției și repetarea lor psihotică nu constituie opinii sau dezbatere, ci o campanie dirijată de manipulare și dezinformare la adresa Coaliției pentru familie.

Rl: Ce părere are Coaliția pentru Familie despre legalizarea în România a parteneriatului civil?

CpF: Un proiect de lege în acest sens se află în dezbatere în Parlament, vom vedea care este voința legiuitorului român în curând. Dar merită totuși subliniat că în țările care au legalizat această formă de uniune, s-a ajuns, în scurt timp, ca parteneriatele civile să implice aceleași drepturi ca și căsătoria civilă, deci adopția de copii în cadrul parteneriatului civil între persoane de același sex. Agenda universală a normativizării comportamentului homosexual are ca punct important crearea instituției parteneriatului civil pentru persoane de același sex, ca treaptă necesară pentru obținerea căsătoriei între persoane de același sex.

Citește interviul integral aici.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button