avort

Melissa Ohden, supraviețuitoare a avortului își spune povestea în fața a 600 de persoane


De Karen Dudek
Vineri seară, pe 1 martie, 600 de oameni s-au adunat la strângerea de fonduri pentru Crossroads Pregnancy Center în hotelul Royal Park din Rochester Hills ca să asiste la discursul Melissei Ohden. Încă de la prima frază din povestea sa spectaculoasă, audiența și-a dat seama că până și câteva mișcări simple erau, în cazul ei, ieșite din comun.
Această femeie frumoasă și optimistă și-a spus povestea vieții exact așa cum s-a întâmplat: o poveste complexă, dramatică și demnă de compasiune: „N-ar fi trebuit să mă aflu acum aici”. Așa a început discursul ei.
Acum 35 de ani, toată lumea îi spunea mamei ei, care avea 19 ani și era nemăritată, că singura opțiune pe care o avea era să-și întrerupă sarcina. Împinsă de propria familie să avorteze, tânăra femeie nu a avut altă alegere. I s-a făcut o procedură cu infuzie salină pentru a-i provoca avortul. Urma să revină la spitalul St. Luke din Sioux City, Iowa, ca să nască copilul mort.
Avortul prin infuzie salină, o injecție cu o soluție de săruri toxice care se face în lichidul amniotic ce înconjoară copilul în uter, îi arde copilului progresiv țesuturile și organele până când acesta moare. În mod normal procesul durează 72 de ore, dar în acest caz a durat mult mai mult.
Când a avut loc nașterea la spitalul St. Luke pe 29 august 1977 toată lumea credea că copilul murise și se pregătea să-l ducă de-acolo, când o infirmieră a auzit-o scoțând niște sunete slabe și a luat decizia, pe care din punct de vedere legal n-ar fi trebuit s-o ia, să îngrijească copilul.
Se estimase că fetița de 1kg și 300g era în a 31-a săptămână de gestație, adică mama era în luna a 8-a când i s-a făcut procedura de avort prin injecție salină. „Într-adevăr lucrul ăsta ne șochează pe toți… dar ar trebui să ni se frângă inimile indiferent dacă copilul are 31 de săptămâni sau 31 de zile” spune Odhen.
Doctorii au prezis că Ohden va muri sau va rămâne oarbă, surdă ori cu handicap mental sau emoțional. Avea grave probleme respiratorii și hepatice, era prea firavă ca să sugă, era hrănită prin niște tuburi din cap și avea nevoie de transfuzii de sânge. „Ni se spune că doar anumite vieți merită să fie salvate” remarcă Ohden. Însă personalul medical de la St. Luke i-a pus un nume, i-a tricotat botoșei, a hrănit-o cu biberonul pentru că au văzut în ea „o ființă care avea nevoie de ajutor”. Părinții săi adoptivi n-au ezitat să-și deschidă casa și inimile pentru Melissa. „M-au iubit până am ajuns să mă simt în viață!” spune Ohden. „Acum sunt vindecată datorită dragostei, grijii și rugăciunilor lor.”
Bebelușul Melissa a plecat de la spital după doar 3 luni și a crescut simțindu-se iubită și dorită de părinții adoptivi, care nu i-au spus niciodată în ce condiții se născuse.
La vârsta de 14 ani, sora mai mare a Melissei i-a divulgat secretul iar părinții au fost obligați să-i mărturisească: „Mama ta a făcut un avort… iar tu ai supraviețuit!” Această descoperire a lăsat-o fără glas pe Melissa. „Totul în mine mă durea” zice ea. „Am plâns și am suspinat toată noaptea aceea, ținând-o strâns pe mama în brațe…” Lacrimile erau pentru familia ei, pentru durerea lor, pentru copilul nenăscut care ar fi putut să nu vină pe lume. „Am noroc că sunt în viață!” exclamă Ohden, „Nu sunt supărată… sunt tristă!” Tristețe a simțit pentru mama și tatăl ei și pentru familiile lor. „Cum s-or fi simțit ei după această faptă…”
Ohden a știut că firul vieții ei o va conduce să vorbească în public despre povestea ei într-o zi. Până să vină ziua respectivă, s-a pregătit și a încercat să-și găsească familia. De ce? „Vroiam să le spun alor mei că îi iubesc și îi iert” spune ea.
Această dorință sinceră a devenit o experiență din ce în ce mai frustrantă, pentru că încercările de a lua legătura cu familia ei biologică i-au revelat ruptura profundă provocată de acel avort. Extrem de bucuroasă că și-a găsit tatăl trăind în același oraș, Sioux City, i-a trimis o scrisoare la birou în care își exprima dorința să primească un răspuns de la el. A așteptat, dar el nu i-a răspuns niciodată.
Anii au trecut și, dând o dată o căutare pe Google, Ohden a găsit anunțul decesului tatălui său în care era scris că a murit la 51 de ani, la puțin timp după ce-l contactase ea. Cu părere de rău că n-a putut să-l întâlnească niciodată, Ohden a aflat ulterior că familia tatălui său îi găsise scrisoarea printre acte. Familia nu știuse niciodată de avort.
Printr-o incredibilă ironie a sorții, familia tatălui biologic a lui Ohden a regăsit-o pe 26 aprilie 2008 exact în același loc unde ar fi trebuit să moară: la spitalul St. Luke. Tocmai o născuse pe fiica ei, Olivia. Melissa s-a întâlnit acolo cu bunicul și cu mătușa ei, și a văzut reacțiile lor atunci când au aflat adevărul: se simțeau îndurerați, rușinați, vinovați, supărați. „Erau supărați pentru că n-au putut să mă salveze, vinovați pentru ceea ce se întâmplase și supărați pentru că m-ar fi adoptat ei dacă ar fi știut” spune ea. „Toți membrii familiei” spune Ohden „au fost profund mișcați de povestea avortului”.
Pentru Ohden, emoția puternică pe care o simte atunci când se gândește că a fost avortata e vizibilă și chiar și fericirea nașterii fiicei ei îi evocă dureroasa eliminare a victimelor care n-au supraviețuit. „Fiica mea nu s-ar fi născut niciodată dacă eu aș fi murit” spune ea.
Cât despre mama ei, Ohden o mai caută încă. A primit vești de la bunicul ei, chiar cel care-a obligat-o pe mama sa să avorteze. Acesta i-a povestit cum familia e înstrăinată și el nu mai are nici un contact cu fiica sa. Ohden că se roagă pentru mama ei în fiecare noapte și încă speră s-o întâlnească într-o zi.
Viața lui Ohden n-a fost ușoară și nici simplă. Dar spiritul milostiv, mulțumirea de sine și pofta sa de viață persistă datorită certitudinii că Dumnezeu o folosește pentru a transmite mesajul Său de dragoste și iertare supraviețuitorilor avortului. Le cere femeilor și bărbaților să nu tacă, ci să vorbească limpede despre impactul pe care îl are avortul asupra vieții lor. Chiar dacă copilul nu moare, efectele avortului sunt devastatoare pentru familiile celor implicați: sentimente de vinovăție, de rușine, supărare, precum și relații destrămate.
Pe măsură ce neobișnuita misiune a lui Ohden se desfășoară, ea continuă să-i roage pe oameni să ia poziție în salvarea vieților copiilor nenăscuți. Ea îi roagă să-și caute propriul răspuns la întrebarea: „Care e menirea mea în lupta pentru viață?
Prelucrare după LiveActionNews




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close