avortfamiliesfaturi pentru părinţi

Medic ginecolog pro-viață: „Toate pacientele pe care le-am consiliat să nu renunțe la sarcină au adus pe lume bebelușii. Și nici una nu a spus că regretă că a dus sarcina până la capăt”

Medic specialist în obstetrică ginecologie, Daniela Pintican, profesează în mai multe clinici din Cluj-Napoca. Tânăra refuză să facă avorturi la cerere și consiliază femeile care ajung în cabinetul său cu gândul de a renunța la sarcini.

Într-un discurs susținut în deschiderea Marșului pentru Viață din Cluj-Napoca la care au luat parte câteva mii de oameni, dr. Daniela Pintican a precizat că toate pacientele sale aflate într-o criză de sarcină și consiliate de aceasta să nu avorteze nu au regretat faptul că au dus sarcina până la bun sfârșit.

Până acum, toate pacientele pe care le-am consiliat să nu renunțe la sarcină au adus pe lume bebelușii. Și nici una nu a spus ulterior că regretă că a dus sarcina până la capăt”, a spus dr. Daniela Pintican, într-un discurs susținut în deschiderea Marșului pentru Viață ce a avut loc în Cluj-Napoca și la care au luat parte câteva mii de oameni.

Daniela Pintican a participat în această lună la 2 evenimente la care a fost invitată să vorbească, în calitate de medic ginecolog, despre ce înseamnă o sarcină, despre o viață ce apare în corpul unei femei și de ce nu e indicat un avort.

„DA, după un contact sexual neprotejat poate să apară o sarcină, iar sarcina nu înseamnă doar ceva acolo în uter pentru care mergi la medic şi în 10 minute scoate tot şi rezolvă problema. Avortul nu este o metodă contraceptivă, afecteaza atât fertilitatea pe termen lung cât şi starea psihică a femeii. Campaniile desfăşurate au avut ca scop promovarea vieții şi dorința de a ajuta femeile aflate în criză de sarcină. Ca în orice țară civilizată, în România este nevoie de Centre specializate pentru aceste femei aflate în criză de sarcină. Mesajele de pe pancarte si intenția organizatorilor campaniilor a fost aceea de a scoate in evidență că termenul „sarcină” nu este doar ceva minor şi neimportant, ci inseamnă o viață, un copil. Nimeni nu a avut intenția de a acuza femeile care cândva au recurs la avort, iar scopul a fost acela de a scoate în evidență importanța vieții încă de la începutul sarcinii. Imi doresc să existe cât mai multe centre de consiliere pre şi postavort. Viața are valoare, indiferent de stadiul in care se află!”, a spus dr. Daniela Pintican, într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook

Medicul apreciază că sunt atât de mulți oameni interesați de acest subiect și a simțit că este „ceva necesar în zilele noastre” să vorbești despre asta.

Discursul medicului Daniela Pintican îl puteți urmări aici , de la minutul 39.00.
dr. Daniela Pintican, in timpul unui discurs pro viață/Sursa foto: Facebook
Sursă: stirimed.ro

Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button