adopţie

Mărturii despre adopții- Povestea lui Molly

După o aventură de o noapte, Molly descoperă că a rămas însărcinată. Încă din start exclude posibilitatea avortului. Oferă copilul spre adopție, chiar dacă această decizie nu a fost ușor de luat. Dar consideră că altfel nu ar fi putut trăi cu conștiința împăcată. Nu este ușor să te desparți de copilul tău, dar este mult mai ușor decât să trăiești cu gândul că i-ai luat viața.

********************************************************************************************************

De la lansarea lui acum un an și până în prezent, stiripentruviata.ro a publicat mai mult de 1.200 de articole.
Deși comunicarea pe internet este ieftină, realizarea unor materiale de calitate nu este ieftină. O parte din articolele noastre sunt traduse de voluntari, cărora le mulțumim si pe aceasta cale, dar avem și multe interviuri și reportaje realizate de echipa noastră, atât în limba română cât și în engleză.
Pentru a ne putea continua activitatea avem nevoie de ajutor financiar.
Considerați că materialele de pe stiripentruviata.ro pot sprijini salvarea a măcar unei căsnicii de la divorț, pot sprijini întemeierea măcar a unei familii funcționale, pot sprijini creșterea și educarea măcar a unui copil, pot salva viața măcar a unui copil nenăscut, pot salva viața unui copil cu sinfrom Down pe care mama lui vrea să îl avorteze, pot aduce măcar unui copil orfan o familie adoptivă? Dacă da, vă rugăm să ne sprijiniți în demersul nostru.
Între 26 noiembrie și 6 decembrie se desfășoară Campania de iarnă 2014 de finanțare a stiripentruviata.ro.
Donațiile se pot face în conturile:
Asociația Pro Valori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246- EUR

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *