adolescenţitrafic de persoane

MĂRTURIE: Fiica criminalului din Caracal le propunea străinilor din România să le facă rost de fete

Nicolae Cilan, un afacerist din Arad, a anunțat, citat de Adevarul.ro, partenerii lui din Italia sunt gata să depună mărturie că fiica criminalului din Caracal le-a propus să le facă rost de fete.

Daniela, fiica lui Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, a fost cercetată la Timișoara pentru furt după ce a delapidat o farmacie veterinară, apoi a plecat în Italia, unde a avut grijă de o bătrână, l-a cucerit pe fratele acesteia, un prosper om de afaceri italian și a venit în România.

Femeia şi-a rezolvat problema cu dosarul penal pentru furt, iar după moartea italianulu, i-a preluat acestuia afacerile din România, printre care și un domeniu de vânătoare.

Nicolae Cristian Cilan, un om de afaceri arădean care face business cu cafea şi aparate de cafea, a cunoscut-o pe Daniela, fiica lui Dincă (foto stânga sus), prin intermediul lui Giorgio Albiero (foto dreapta sus), un prosper om de afaceri italian căruia îi plăcea mult vânătoarea.

Omul de afaceri arădean susţine că fiica lui Gheorghe Dincă a ajuns administrator al domeniului de vânătoare Artemis Montana, postură din care se ocupa să le livreze fete italienilor care veneau la vânătoare. Doi dintre partenerii lui de afaceri vor să depună mărturie despre aceasta, spune el:

„Daniela le-a propus ca, dacă au nevoie de ceva, să apeleze tot timpul cu încredere că le găseşte tot ce le trebuie. Chiar am discutat problema cu ei şi mi-au spus că sută la sută vor să depună mărturie. Unul dintre asociaţi mi-a confirmat că în ultimul timp a văzut-o cu fete tinere prin Italia. Nu ştiu în ce scop. Am auzit şi mi s-a confirmat că la diverşi italieni care veneau la vânătoare (n.r. în judeţul Arad) li se aduceau fete. Vă spun sincer. Italienii când vin în România vin să facă afaceri şi la fete.”

Nicolae Cilan l-a avertizat pe Giorgio Albiero în legătură cu Daniela:

„…eu am auzit nişte chestii de tatăl ei şi de fraţii ei, că se zvonea că fac trafic de persoane, că umblă cu lucruri mai puţin corecte. (…) Ar trebui să verifice autorităţile de unde a avut Daniela bani să cumpere terenuri, ea fiind îngrijitoare de bătrâni în Italia.”

Arădeanul mai susţine că fiica lui Gheorghe Dincă nu este străină nici de afacerea ilegală cu muniţie prin care Giorgio Albiero aducea în ţară, ilegal, mii de cartuşe de vânătoare pe care le vindea ulterior, la negru, italienilor care veneau la vânătoare pe domeniul Artemis Montana. În acest caz a fost deschis şi un dosar penal, în baza căruia la o percheziție de la Giorgio Albiero s-au găsit mii de cartuşe de vânătoare deţinute ilegal.

Fost angajat STS despre figura speriată a șefului DIICOT: „Dosare care pot duce spre una dintre cele mai înalt protejate rețele de traficanți”

Bogdan Chirieac: Cazul Dutroux, similar cu cel din Caracal. Ce s-a întâmplat în Belgia, momentul schimbării din temelii

Alexandru Cumpănașu: „Monstrul Gheorghe Dincă face parte dintr-un clan. Am dat la DIICOT toate informațiile”

SURSE: Criminalul din Caracal are în telefon numere de polițiști și interlopi locali

Fost angajat STS: Dacă Alexandra trăiește, presa și instituțiile o ucid vehiculând informații false

Sorin Ovidiu Bălan: Detaliile cazului Alexandra nu se leagă, cred că e vorba de o rețea de trafic de persoane

RAPORT. Cele mai multe persoane traficate în UE provin din România. Copiii, un sfert din persoanele traficate

Vă mai amintiți? 2004-2005, București: BORDEL de minore, PROTEJAT de SRI

Cumpănașu, în lacrimi: „Avem mesaje că Alexandra a fost luată de o rețea de trafic de persoane”

Mărturie: „Criminalul din Caracal” obliga fetele să se prostitueze în Italia

Ipoteza EXPLOZIVĂ a unui fost angajat STS: Individul de la Caracal, într-o rețea ce le furniza fete și americanilor de la Deveselu

Narcisa Iorga, cazul Caracal: Ce nu se face și este strict necesar pentru viitor

Protest la Caracal. Colegii Alexandrei: „Îmi pare rău că am crezut în voi. De azi eu nu mai sun la 112”

Alexandru Cumpănașu: „Sunt presiuni uriașe care se fac de a ceda, de a nu mai pune presiune pe vestitul Vasilcă. Unii apropiați au încercat să mă domolească”

Alexandru Cumpănașu: „Sunt și eu vinovat pentru ce s-a întâmplat. I-am ținut în brațe pe marii procurori, pe marile Servicii ale țării”

Mirel Palada: „A trebuit să moară o fată nevinovată ca să înțelegeți și voi, ticăloșilor, ce monstru ați creat”

Alexandra Nadane: „O ecuație fină între responsabilitatea clară a structurilor statului și ce putem face noi”

#alexandranuesingura: PRIMA ȘI ULTIMA DATĂ CÂND AM FĂCUT AUTOSTOPUL

Pentru ADOLESCENTE. Fă-ți Testul LOVERBOY. Află dacă ești VULNERABILĂ sau chiar ÎN PERICOL!

1999. RĂPIRE la Caracal: Tatăl tinerei îl PRINDE pe traficant, poliția îl eliberează. Fata e încă dispărută

Caracal, 2012: Minore traficate pentru sex cu soldații de la Deveselu și managerii austriecii din Olt

Ipoteza EXPLOZIVĂ a unui fost angajat STS: Individul de la Caracal, într-o rețea ce le furniza fete și americanilor de la Deveselu

Fost angajat STS: Decizia CCR pe protocoale nu interzice colaborarea între Poliție și SRI

Narcisa Iorga: „Iohannis, trebuia să ceri demisii cu nume și prenume: șeful STS, procurorul de caz, șeful Parchetului Olt, șeful Poliției Române, șeful Parchetului General”

Iohannis a atacat la CCR legea care ar fi permis salvarea Alexandrei. Și PNL și USR s-au opus legii

STS este FĂCUT PRAF de Asociația europeană a numărului unic de urgență: Din 2015 încoace e reticent să folosească o tehnologie gratuită

Crima din Caracal. Un procuror #rezist (anti-SIIJ) i-a oprit pe polițiști să intre în casă. Judecătorul dăduse ordin să se intre la 06:00

Patriarhia Română: „Compasiune și solidaritate față de familia Alexandrei Măceșanu”

Alexandra Nadane: „Interveniți când cineva are nevoie de ajutor! Drama adolescentei din Olt dispărută după ce a fost luată la ocazie”

Emanuel Buta: „Privirea Alexandrei vine parcă să ne arate cum suntem, dar fără să ne judece”

Familia Șărămăt a fost la Caracal, să se roage pentru Alexandra Măceșanu, altă victimă a abuzurilor și nepăsării autorităților




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button