Mărturia unei tinere forţate să avorteze

unhappy

foto: www.freedigitalphotos.net

Bună,

O să mă prezint, iar apoi vă voi destăinui ceva care nu ar fi trebuit să se întâmple și pentru care o să-mi pară rău toată viața.

Mă numesc Maria. Părinții mei s-au despărțit  când aveam 7 ani. Mama nu mă lasă să-l văd pe tata și pentru asta aplica ”metodele” ei (despre care azi nu o să vorbesc). Pe el nu l-am mai văzut de atunci…

Eu și mama nu am avut o relație bună, sau mai bine zis nu am avut niciun fel de relație, și cu atât mai puțin de mamă și fiică.

La 15 ani mergeam acasă numai ca să dorm, restul timpului nu stăteam acasă deoarece situația era insuportabilă. Ea avea și are în continuare probleme cu băutura. La 16 ani deja nu mai locuiam cu mama, fiindcă ea nu mă voia acolo. Trăiam cu 240 euro pe lună, din care 150 euro dădeam pe chirie. Trebuia să supraviețuiesc cu 90 de euro pentru mâncare, transport, igienă…Pare imposibil, sau cel puțin așa îmi părea mie (și nu aveam niciun viciu, nu fumez, nu beau, nu merg la distracții).

Pe 15 ianuarie 2004 am început o relație cu un băiat cu care am locuit împreună fiindcă nu puteam să plătesc chiria. După trei luni, la vârsta de 17 ani, aflam că eram însărcinată în zece săptămâni. Am aflat așa târziu deoarece am ovare polichistice și, dacă nu îmi vine menstruația, nu e nimic ieșit din comun.

Prietenul meu m-a lăsat fără nici o opțiune. Vroia să avortez. Dacă nu, mă părăsea și mă dădea afară din casă. Nici măcar nu se putea vorbi cu el. Nici mama nu a vrut să mă ajute. Eu eram minoră, fără nimic, fără nimeni.

Nu mă mai opream din plâns. Nu mă ascultau. Eu îmi iubeam bebelușul. Era copilul meu. Aveam nevoie de o șansă. Aș fi mers înainte. Tot timpul am avut putere să merg înainte. Nimic nu m-a doborât niciodată.

După 4 zile deja eram la clinică, cu lacrimile  și cu inima înghețate. M-au chemat să-mi facă o ecografie. Cu toate că eu simțeam că el e acolo înlăuntrul meu, fără să trebuiască să-l aud sau să-l văd, l-am văzut acolo, mititel, i-am ascultat bătăile inimii.. Din nou au început să-mi curgă lacrimile șiroi…

După ceva timp am fost dusă într-o sală unde mi-au dat un halat albastru și niște papuci să mă schimb, dar eu nu puteam să mă opresc din plâns. Am deschis ușa și m-am dus după prietenul meu să-i spun să-i dea o șansă, că eu nu o să-i dau bătăi de cap. Însă, o asistentă m-a văzut și m-a întrebat ce vreau, nelăsându-mă să ies. Am rămas acolo, mama și prietenul meu așteptau afară.

Mi-am pus halatul, mă durea foarte tare burta, îmi venea să vomit. Ştiu că bebelușul meu simțea că ceva nu e bine.
M-a luat o asistentă, m-a dus la un pat unde stai cu picioarele în sus, ca atunci când trebuie să naști, doar că mie nu-mi venise ceasul să nasc…

Am întrebat dacă o să mă doară. Nu mi-au făcut anestezie și imediat am văzut pe ecran cum mi-au băgat ceva în vagin și scoteau copilașul. Am simțit cea mai mare durere din viața mea. Doamne, ce oribil trebuie să fi fost și pentru el. Eu nu mă mai opream din plâns, asistentele erau șocate. Nu mi-au spus ce durere imensă o să am și încă pentru tot restul vieții mele.

După ce au terminat, au zis: ”Fata asta ori nu a vrut s-o facă, ori i-a părut rău”.

Asta s-a întâmplat la data de 7 iulie, 2004. Sunt deja 4 luni de atunci, iar eu plâng în continuare. Acum am aflat că sunt centre care ajut femeile, că sunt mai multe opțiuni decât credeam eu, dar în patru zile nu am avut timp să aflu.
Nu am mai văzut-o pe mama de atunci și nici nu am vorbit cu ea. Nici măcar nu știu de ce îi mai zic mamă. E un cuvânt prea mare pentru ea, iar acum și pentru mine.

La fetele care se află în situația mea, măcar de li s-ar spune că nu sunt o povară și că nu sunt singure sau că sunt prea tinere. Să se documenteze despre ce o să-i facă copilului, deoarece prețul care îl plătești pentru așa ceva e prea scump. Cred că bebelușul nici pentru toți banii din lume nu i-ar face așa ceva mamei lui.

L-au aruncat acolo la gunoi și nu era el cel care trebuia să fie acolo…Și intrau pacientele una după alta. Doamne Dumnezeule, ce masacru! Şi mai vorbim de război, de atentate, când sunt atâția bebeluşi care mor zi de zi! Să se deschidă ochii și inima celor ce se beneficiază de pe urma avortului și poate nu sunt conștienți de ceea ce fac.

Dacă lupți, poți să pierzi, dar dacă nu lupți, ești pierdut!

Traducere: Irina Gheţau

Sursă: fundacionvida.net

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait

, ,

3 Responses to Mărturia unei tinere forţate să avorteze

  1. ana 07.11.2014 at 10:37 #

    Off, ce rau imi pare…. In aceste momente singura solutie este FUGA (in opinia mea). Si pe mine m-a fortat sotul meu pshihic… dar si fizic… Ce era sa faca? Sa ma tarasca pe scari? Si sunt la al treilea copil. Nu doresc nimanui sa treaca prin ce am trecut eu. Dar aveam in cap sa imi iau copiii si sa FUG. In aceste momente cumplite SINGURA SOLUTIE ESTE RUGACIUNEA.

  2. cristina 07.11.2014 at 18:11 #

    Tu ai decis sa te nasti?
    Cum atunci poti decide pentru bebelusul tau daca sa se nasca sau nu?
    Criminalii vor plati scump odata.

  3. cristina 07.11.2014 at 18:13 #

    Eu sunt dintr-o familie cu 15 frati. Nu a fost usor cand eram micuti, dar a fost asa de frumos! Acum suntem toti mari si povestim…depanam amintiri… E superb! Am avut o copilarie fericita chiar daca nu am fost instariti.
    Daca Dumnezeu iti da copii, atunci naste-i. O sa ingrijeasca bunul Dumnezeu si de restul!

Lasă un răspuns