avort

Mărturia impresionantă a supraviețuitoarei unui „avort eșuat”

baby

Când se vorbește despre avort, se face întotdeauna la modul abstract, fără a lua în considerare ce anume se dorește eliminat. Probabil că această mărturie exemplifică ce anume este ucis printr-un avort.

Numele meu este Gianna Jessen. Am 19 ani. Sunt originară din California, dar acum locuiesc în Franklin, Tennessee. Sunt adoptată și sufăr de paralizie cerebrală. Mama mea biologică avea 17 ani și era însărcinată în 7 luni și jumătate când a decis să mă avorteze prin injectarea cu apă cu sare. Eu sunt persoana pe care ea a avortat-o. Am supraviețuit în loc să mor.

Mama mea era internată în clinică iar avortul trebuia să aibă loc la 9 dimineața. Din fericire pentru mine, medicul nu era în clinică atunci când m-am născut eu la 6 dimineața, pe data de 6 aprilie 1977. M-am grăbit. Sunt sigură că dacă el ar fi fost acolo, eu nu aș mai fi aici, căci misiunea lui era să pună capăt vieții, nu să o susțină. Unii spun că sunt un „avort eșuat”, rezultatul unei acțiuni prost făcute.

Mai multe persoane au fost martore la intrarea mea în această lume. Mama mea biologică și alte tinere fete care își așteptau rândul la avort în clinică au fost primele care m-au văzut. Se spune că a fost un moment de isterie. Apoi, o infirmieră a sunat, se pare, la serviciul medical de urgență. Ei m-au dus la spital, unde am stat aproape trei luni. Nu erau prea multe speranțe în ceea ce mă privea: cântăream doar 1,6 kg. În zilele noastre au supraviețuit copii chiar mai mici. Un doctor a spus că aveam o mare dorință de a trăi și că luptam pentru viață.

În cele din urmă am ieșit din spital și am fost dată spre îngrijire unei familii de părinți adoptivi. Am fost diagnosticată cu paralizie cerebrală ca urmare a avortului. I s-a comunicat mamei mele adoptive că era puțin probabil să pot să merg de-a bușilea sau să pășesc. Nu puteam nici să stau în șezut. Prin rugăciunile și devotamentul mamei mele adoptive și ale altor persoane, mai târziu, am reușit în cele din urmă să stau în șezut, să merg de-a bușilea și să stau în picioare. Cu sprijin la picioare am reușit să merg cu puțin înainte să împlinesc 4 ani.

Diana de Paul, fiica mamei mele adoptive, m-a adoptat legal câteva luni mai târziu; departamentul de servicii sociale nu i-a permis să o facă mai devreme. Am continuat cu terapia iar după 4 operații pot acum să merg fără niciun ajutor. Nu este ușor întotdeauna: uneori cad, dar am învățat să o fac cu grație după 19 ani.

Sunt fericită că trăiesc. Era să mor. Îi mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru viața pe care mi-a dăruit-o. Nu mă consider un produs secundar al fecundării, o mulțime de celule sau vreo altă denumire dată copiilor înainte să se nască. Cred că nici una dintre persoanele zămislite nu este așa ceva. Am cunoscut și alți supraviețuitori ai avorturilor și toți sunt recunoscători pentru viață. Acum câteva luni am cunoscut o altă supraviețuitoare a unui avort prin injectare cu soluție salină. Numele este Sara și are doi ani. Suferă și ea de paralizie cerebrală, dar diagnosticul ei nu este unul optimist. Medicul care a produs avortul a injectat-o atât pe mamă, cât și pe făt. Sara a fost injectată în cap. Eu am văzut și locul în care a fost înțepată. Când vorbesc, nu o fac doar pentru mine, ci și pentru alți copii, ca Sara, care încă nu pot vorbi, pentru cei care supraviețuiesc. În ziua de astăzi un copil este copil doar dacă ne convine. Dacă momentul nu este oportun, situația se schimbă. Un copil continuă să fie copil dacă mama suferă un accident la două, trei sau patru luni. Atunci când este avortat, este considerat o mulțime de celule. Ce înseamnă asta? Eu nu văd nicio diferență. Dumneavoastră vedeți?

Trebuie să respectăm dreptul la viață.

Sursă: Silent no more

Traducere: Crina Dumitru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button