avort

Mamă-surogat: i s-au oferit 10.000 $ ca să avorteze copilul

De Elizabeth Cohen
Crystal Kelley a răsfoit în cap din nou calendarul: era luna august și dacă ar fi reușit să rămână însărcinată imediat ar fi evitat să poarte sarcina în zilele caniculare de vară – mai făcuse asta înainte și nu voia să o repete. Nu avea timp de pierdut.
Dar exista o problemă: nu avea cu cine să rămână însărcinată.
Kelley a ridicat receptorul și a apelat un număr cunoscut. Voia să știe dacă acel bărbat drăguț și singur cu care discutase anterior ar fi interesat. Răspunsul a fost nu. Femeia care i-a răspuns la telefon i-a zis că nu a mai primit nici o veste de la el de câteva săptămâni.
Dezamăgită, Kelley a întrebat dacă mai era și altcineva dornic să o angajeze. Avusese chiar ea parte de două sarcini pe care nu le-a putut duce la termen și dorea acum să ajute alte persoane care aveau probleme de fertilitate. În schimb ar fi primit o recompensă de 22.000 $.
„O clipă!” îi spuse femeia de la telefon; „Lasă-mă să verific.”
Da, era un cuplu care dorea să se întâlnească cu ea. „Vrei să-ți dau adresa lor de e-mail?”
„Desigur!” a răspuns Kelley.
O întâlnire la locul de joacă
Majoritatea poveștilor cu surogat au final fericit. Așa ar fi trebuit să fie și cazul lui Kelley din moment ce un cuplu urma să se bucure de un nou copil, iar Kelley de recompensă plus satisfacția că a mai ajutat o familie care nu putea avea copii.
În schimb, totul s-a terminat cu o dare în judecată, o fugă pe ascuns în alt stat și o goană nebună după niște părinți pentru un copil plăpând.
După ce a vorbit cu cei de la agenția pentru plasarea mamelor-surogat, Kelley, pe atunci în vârstă de 29 de ani, a aranjat o întâlnire cu cuplul la un loc de joacă de lângă domiciliul ei din Vernon, Connecticut. Când a ajuns i-a plăcut ce a văzut. Cuplul era atent și grijuliu cu cei trei copii ai lor. Copiii erau scumpi, bine educați și se jucau frumos cu cele două fete ale ei. Cuplul dorea cu disperare un al patrulea copil, dar mama nu mai putea să aibă alți copii. Kelley a acceptat imediat să le poarte copilul.
CNN a încercat de mai multe ori să dea de cuplu telefonic sau prin e-mail.
Cuplul își concepuse copiii prin fertilizare in vitroși mai aveau doi embrioni înghețați la dispoziție. Doctorii i-au dezghețat și i-au transferat în uterul lui Kelley pe 8 octombrie 2011.
După zece zile un test de sarcină a ieșit pozitiv – unul dintre embrioni se prinsese.
Kelley și părinții erau încântați, iar în săptămânile care au urmat mama era foarte grijulie: când Kelley avea grețurile de dimineață, mama o suna zilnic ca să vadă cum se simte; le-a dat lui Kelley și fetițelor ei cadouri de Crăciun; când Kelley nu și-a mai putut plăti chiria, mama i-a plătit remunerația cuvenita pentru surogat cu câteva zile mai devreme.
„Mi-a spus că vor să apelez la ei cu orice am nevoie pentru că urma să fac parte din viețile lor pentru totdeauna.” și-a adus aminte Kelley.
„E ceva în neregulă cu copilul”
„Felicitări! Ai ajuns la jumătatea drumului!” i-a zis lui Kelley într-un e-mail mama pe data de 6 februarie. Acesta era unul dintre ultimele e-mailuri prietenești primite de Kelley de la femeia care o angajase.
Câteva zile mai târziu, Kelley, însărcinată în luna a cincea, a făcut o ecografie de rutină ca să fie sigură că bebelușul se dezvolta normal. Doctorul s-a chinuit să vadă inima copilului și a rugat-o pe Kelley să revină săptămâna viitoare când copilul ar fi fost mai bine dezvoltat.
La următoarea ecografie, medicul tot n-a reușit să vadă inima copilului și i-a recomandat lui Kelley să facă o ecografie mai detaliată la Spitalul din Hatford.
Se pare că era mai mult de atât.
În drum spre casă a sunat-o mama copilului.
„Îmi tot repeta că e ceva în neregulă cu copilul. M-a întrebat ce ne facem. Era frenetică și panicată“ își amintește Kelley.
Apoi a sunat moașa. I-a zis lui Kelley că ecografia arată că bebelușul are buza superioară și cerul gurii despicate, un chist pe creier și complicații serioase la inimă. De asemenea stomacul și splina nu erau vizibile.
Următoarea ecografie era programată peste trei zile, iar Kelley era din ce în ce mai nelinișită. În momentul în care a intrat pe ușile Spitalului din Hatford în data de 16 februarie 2012 era însărcinată în 21 de săptămâni și „absolut îngrozită” de ce urma să arate ecograful și de reacția părinților.
Impasul emoțional
A făcut ecografia în prezența părinților. Testul a confirmat cele mai întunecate coșmaruri ale ei: copilul într-adevăr avea buza superioară și cerul gurii despicate, un chist pe creier și o anormalitate complicată la nivelul inimii.
Doctorii le-au zis că fetița va avea nevoie de mai multe operații pe cord după ce se va naște, că va ajunge la termen dar va avea 25% șanse de a avea „o viață normală”.
Într-o scrisoare adresată moașei lui Kelley, doctorul Elisa Gianferrari, specialist obstetrician la Spitalul din Hartford și Leslie Ciarleglio, consilier pe probleme de genetică au descris ce s-a întâmplat ulterior.
„În urma descoperirilor de la ecograf, (părinții) au considerat că intervențiile necesare pentru soluționarea (problemelor medicale ale copilului) sunt copleșitoare pentru un nou-născut și că găsesc mai umană soluția unui avort.”
Kelley nu a fost de acord.
„Doamna Kelley e de părere că ar trebui depuse toate eforturile pentru a acorda copilului o șansă și se opune cu încăpățânare avortului.”
Din scrisoare reiese cum au încercat părinții să o convingă pe Kelley să se răzgândească. Cei trei copii ai lor s-au născut prematur, iar doi dintre ei au trebuit să stea luni întregi în spital și încă aveau probleme de sănătate. Doreau ceva mai bun pentru acest copil.
„Părinții își doresc să o convingă pe mama-surogat să facă avort pentru a minimaliza riscul de durere și suferință la care va fi expus copilul lor” au mai scris Gianferrari și Ciarleglio. „Părinții i-au explicat în detaliu doamnei Kelley emoțiile cu care se confruntă în speranța că vor ajunge la un consens.”
Cele două părți se aflau într-un impas. Doctorul și consilierul pe probleme genetice le-au sugerat posibilitatea unei amniocenteze sperând să înțeleagă mai bine boala copilului după ce îi vor fi analizat genele. Kelley s-a arătat cooperantă, dar părinții „nu sunt de părere că informațiile obținute în urma unui asemenea test vor influența hotărârea lor de a avorta copilul.”
Atmosfera din încăpere a devenit foarte tensionată – își aduce aminte Kelley. Părinții au fost conduși în biroul geneticianului ca să le ofere tuturor puțin spațiu de gândire.
După puțin timp, Kelley s-a întâlnit din nou cu părinții.
Kelley își amintește că „ambii erau vizibil supărați, iar mama plângea”, că „mi-au spus că nu vor să aducă pe lume un copil doar ca să-l facă să sufere… și că ar trebui să fiu precum Dumnezeu și să am milă de copil și să îl las să moară”.
„Le-am reamintit că m-au ales să le port copilul și să îl protejez și că tocmai asta aveam de gând să fac.” a zis Kelley. „Le-am mai zis că nu era dreptul lor să se joace de-a Dumnezeu.”
Apoi a părăsit încăperea. „Nu mă mai puteam uita la ei” a adăugat Kelley.
10.000$ pentru un avort
A doua zi, potrivit actelor medicale, mama a sunat la Spitalul din Hartford ca să se intereseze ce tipuri de avort există. I s-a explicat că o variantă ar fi nașterea provocată (caz în care copilul nu ar fi supraviețuit) sau altă variantă ar fi avortul prin dilatare și evacuare, caz în care copilul urma să fie aspirat din uter. După ce a întrebat care metodă e mai puțin dureroasă pentru copil, mama a spus că a doua variantă i se pare cea mai potrivită.
A întrebat dacă avortul a fost programat. I s-a răspuns că nu pentru că numai Kelley putea face acest lucru.
Mama a observat că ageția pentru plasarea mamelor-surogat ținea legătura cu Kelley, iar după câteva zile Kelley a primit un e-mail de la Rita Kron de la Surrogacy International în care-i zicea că dacă alege să nască copilul, cuplul nu este de acord să îi fie părinți în acte.
„Vei fi singura care va lua hotărâri în privina copilului dacă acesta va fi născut.” i-a scris Kron.
CNN a luat legătura cu Surrogacy International și o femeie care a spus că se numește Rita le-a răspuns la telefon. Aceasta le-a zis că problema este privată și nu-i privește, apoi le-a închis în nas telefonul. Kron nu le-a răspuns nici la e-mailuri celor de la CNN.
Kelley nu voia să-i fie mamă copilului – rămăsese însărcinată ca să ajute o altă familie să aibă un copilul, nu să aibă ea unul. Kron i-a făcut o propunere: părinții vor să-i plătească 10.000 $ ca să facă avortul.
Această ofertă a fost o mare ispită pentru Kelley. Ea fusese dintotdeauna împotriva avortului din motive de credință și moralitate, dar avea și o mare nevoie de bani. Chiar înainte să rămână însărcinată își pierduse slujba de baby-sitter, iar singurul venit era pensia alimentară plătită de tatăl fetițelor ei și remunerația lunară de 2.222 $ pentru surogat, sumă pe care nu o mai primea datorită disputei avute cu părinții.
Kelley a început să șovăie și aproape că a cedat.
Kron a invitat-o să ia prânzul împreună.
„Mi-a descris viața unei persoane care crește un copil handicapat. Mi-a spus cât de dureros, costisitor, epuizant și stresant va fi acest lucru. Mi-a spus că mă va ruina financiar și că propriii mei copii vor avea de suferit din cauza asta” își amintește Kelley că i-a zis Kron în acea zi.
Kelley avea o contraofertă: „Într-un moment de slăbiciune i-am cerut lui Kron să le transmită părinților că pentru suma de 15.000 $ voi fi de acord cu avortul”.
Dar imediat ce s-a suit în mașină ca să se ducă acasă, Kelley a regretat acest lucru.
Kron i-a spus lui Kelley că părinții au refuzat să plătească 15.000 $. Dar în acel moment nimic nu mai conta pentru Kelley pentru că se hotărâse să refuze să facă avortul indiferent de răspuns. Kron a întrebat-o într-un e-mail dacă a programat avortul.
Kelley i-a răspuns cu un singur cuvânt: NU.
„Suntem presați de timp”
Pe 22 februarie 2012, după șase zile de la ecografie, Kelley a primit o scrisoare. Părinții angajaseră un avocat.
Douglas Fishman, un avocat din West Hartford, Connecticut, i-a scris: „Sunteți obligată să faceți avortul de urgență. Ați irosit timp prețios.”
Pe 5 martie, Kelley împlinea 24 de săptămâni de sarcină, iar după acest termen nu mai putea face un avort în mod legal.
„Suntem presați de timp” a mai scris el.
Fishman i-a reamintit lui Kelley că a semnat un contract fiind de acord să facă avort „în caz de anormalitate gravă a fetusului”. Contractul nu preciza în ce consta această anormalitate.
Kelley încălca contractul dacă nu avorta, iar părinții urmau să o dea în judecatăca să-și recupereze banii pe care deja îi plătiseră, în jur de 8.000 $ plus cheltuieli medicale și de judecată.
Fishman a refuzat să dea mai multe detalii despre caz. A spus doar că: „Situația este… complicată. Foarte complicată.”
Vorbind la modul general, Fishman a zis că oricine se bagă într-un contract de surogat are nevoie să își clarifice de la bun început ceea ce vrea să facă și ceea ce poate să facă.
Dacă există neclarități în contract aceasta semnifică rețeta pentru posibile probleme. Părțile contractante ar trebui să se poziționeze în așa fel încât să nu își ridice pentru prima oară asemenea întrebări abia în momentul în care apare criza.
După ce a primit scrisoarea de la Fishman, Kelley și-a angajat și ea un avocat.
Michael DePrimo, un avocat din Hamden, Connecticut, s-a oferit să se ocupe de caz în mod gratuit. I-a explicat că indiferent ce scria în contract ea nu putea fi forțată să facă un avort.
DePrimo i-a comunicat prin e-mail lui Fishman, avocatul părinților, că clienta lui nu are de gând să facă avortul.
Fishman a replicat pe scurt: „Doamna Kelley era gata să avorteze fetusul dacă suma oferită era cea corectă.”
DePrimo i-a răspuns: „Insinuarea nu prea subtilă cum că doamna Kelley ar fi încercat să stoarcă bani de la clienții dumneavoastră este nefondată și reprobabilă. Dacă vreți să propuneți vreo soluție la această tragedie inimaginabilă, eu sunt gata să o ascult și să o aduc la cunoștință clientei mele în consecință.”
„Oricum, așa cum am precizat și în scrisorile anterioare, nici nu se pune problema avortului care nu va fi luat în considerare în niciun caz.”
Fuga secretă
Într-o mărturie depusă sub jurământ, DePrimo a povestit ce s-a întâmplat după aceea:
DePrimo a fost contactat telefonic de Fishman care i-a zis că părinții și-au schimbat părerea – acum doreau să își exercite dreptul legal de custodie asupra copilului și, imediat după ce acesta se naște, să-l dea statului Connecticut în îngrijire. Va ajunge astfel sub tutela statului.
DePrimo i-a explicat lui Kelley că amenințarea era serioasă. Conform legilor statului, ei erau părinții copilului, nu ea, iar potrivit Legii statului Connecticut pentru copiii nou-născuți, părinții aveau dreptul să predea de bunăvoie custodia copilului mai mic de o lună fără să fie arestați pentru abandon.
Kelley nu putea să suporte să o știe pe copilă la creșa de stat. Auzise o grămadă de povești de groază.
S-a simțit încolțită.
Avocatul i-a explicat că ar putea să se ducă în instanță și să lupte să obțină custodia copilului sau să obțină numirea unui tutore pentru copil, dar legea statului Connecticut statuează foarte clar că părinții genetici sunt părinții legali, deci cu siguranță urma să piardă procesul.
DePrimo i-a zis că mai există o variantă: ar putea să se judece într-un stat în care ea, iar nu părinții genetici, ar fi considerată mama legală.
Acel stat era la 1127 de km distanță.
De-a lungul anilor, statele și-au format fiecare legislații diferite în privința surogatului. Unele dintre ele, cum este Connecticut, consideră că părinții genetici – adică cei care au oferit ovulul fecundat – sunt părinții legali. Alte state nu recunosc contractele de surogat și prin urmare copilul aparține în mod legal mamei purtătoare.
Pe 11 aprilie, când ajunsese în luna a 7-a de sarcină, Kelley și fetițele ei au plecat către unul dintre aceste state: Michigan. În timp ce își făcea plinul la mașină ca să plece, avocatul ei l-a înștiințat pe avocatul părinților despre ce avea de gând să facă.
„În momentul în care mi-am dat seama că sunt singura persoană care va lupta pe bune pentru a o salva, mi s-a activat instinctul matern și mi-am pus în gând să nu renunț fără luptă” a spus Kelley.
Kelley a ales statul Michigan atât datorită legilor, cât și facilităților medicale: s-a informat și a aflat că pentru boala fetiței Spitalul de Copii C.S.Mott din cadrul Universității de stat din Michigan avea una dintre cele mai bune secții de cardiologie pediatrică din țară.
Când a ajuns a reușit să subînchirieze o cameră ieftină de la un student al Universității de stat din Michigan și a făcut cerere să fie tratată preferențial de către spitalul C.S.Mott ca persoană cu venituri reduse. Și-a făcut programare la un specialist în sarcini de mare risc și la un cardiolog pediatric și s-a stabilit cu locuința împreună cu fetele ei în orașul Ann Arbor.
Mai era un singur lucru de făcut: să se hotărască dacă va păstra copilul spre creștere.
Era o mamă fără soț, fără slujbă și fără o locuință stabilă în care să trăiască, dar ajunsese foarte atașată de noua viață care creștea în interiorul ei, iar într-o zi ar fi vrut să o crească.
Kelley s-a luptat cu sine dar a ajuns la concluzia că nu era persoana potrivită să crească copilul, însă știa cine ar fi fost potrivit: în căutările ei on-line găsise mame de copii cu dizabilități. Una dintre acestea i-a fost de mare ajutor pentru că i-a făcut legătura cu grupuri de sprijin și i-a oferit poveștile și fotografiile propriilor copii, atât biologici, cât și adoptați, care au probleme medicale.
Femeia și soțul ei au ajutat-o pe Kelley să se mute în Michigan și i-au oferit și sprijin moral.
„În timp ce e adevărat că bebelușul va avea de înfruntat anumite dificultăți în viață, este tot atât de adevărat că este foarte posibil să se bucure de o viață minunată și să înflorească” i-a scris lui Kelley mama într-un e-mail. „Îmi pare rău că părinții ei biologici au abandonat-o și te-au lăsat pe tine să treci prin aventura aceasta nouă și neașteptată ca singură persoană responsabilă pentru binele și îngrijirea ei.”
Kelley i-a cerut cuplului să adopte fetița și ei au acceptat. Bebelușul avea acum un cămin și era nerevendicat. Sau cel puțin așa credea Kelley…
O provocare neașteptată
Kelley nu mai auzise de părinții biologici de luni de zile când în mai, aproape cu o lună înainte să se nască copilul, părinții au făcut cerere la Curtea Supremă de Justiție din Connecticut revendicându-și drepturile părintești. Voiau să fie părinți legali. Voiau ca numele lor să apară pe certificatul de naștere.
Actele juridice conțineau o mărturisire șocantă: soția nu era mama genetică a fetiței – cei doi se folosiseră de un ovul preluat de la o donatoare anonimă.
Cazul se complicase acum foarte tare. Avocații încă mai negociau cine să fie considerat părinte legal la data în care se născuse copilașul (pe 25 iunie).
Era născută la termen în greutate de 3 kg, dar nu respira. Trupușorul ei era moale și vânăt, iar inima de-abia se mai auzea.
Medicii pediatri i-au oxigenat plămânii și în aproximativ 20 de secunde inima a ajuns să bată normal. A început să respire singură, iar culoarea i-a devenit normală.
„Nou-născutul își mișcă toate extremitățile și plânge în mod normal” s-a înregistrat în fișa de observație.
Numele lui Kelley a apărut pe certificatul de naștere al fetiței. Kelley a spus că a lăsat spațiul pentru numele tatălui necompletat.
După trei săptămâni, cele două părți au ajuns la o înțelegere: tatăl a fost de acord să renunțe la drepturile părintești dacă i se va permite lui și soției lui să țină legătura cu familia adoptivă ca să se intereseze de sănătatea fetiței. Din acea zi, cuplul a vizitat fetița, iar tatăl a ținut-o în brațe.
„Chiar le pasă de binele ei și de cum se simte” a observat mama adoptivă.
O lungă listă de diagnostice medicale… și un zâmbet contangios
Problemele de sănătate ale fetiței au fost mult mai numeroase decât arătase ecografia de la Spitalul din Hartford.
Are o malformație congenitală numită holoprozencefalie, adică creierul nu reușește să se dividă în cele două emisfere. Mai are heterotaxie, adică multe dintre organele ei interne, cum ar fi ficatul și stomacul, se află în locuri neobișnuite. Are cel puțin două spline, dar niciuna nu funcționează normal. Capul este foarte mic, urechea dreaptă este diformă, are o buză și cerul gurii despicate și o lungă listă de probleme complicate la inimă, printre altele.
Bebelușa S. – părinții ei adoptivi nu au vrut să-i facă public numele – va avea un lung drum de parcurs. Deja a trecut printr-o operație pe cord deschis și o operație la intestine, iar în anul care urmează va mai avea nevoie de una sau două operații pe inimă, alături de intervențiile de reparare a buzei despicate și a cerului gurii. Mai tîrziu în copilărie va mai avea nevoie să fie operată la maxilar, ureche și din nou la inimă.
Părinții ei adoptivi, care au dorit să rămână anonimi ca să-și protejeze intimitatea familiei, știu că bebelușa S. s-ar putea să nu rămână cu ei mult timp. Operațiile pe inimă sunt riscante, iar heterotaxia și holoprozencefalia, deși ușoare, îi pot provoca moartea prematură, zic doctorii.
Dacă bebelușa S. totuși va supraviețui, există 50% șanse să nu poată să meargă, să vorbească sau să-și folosească mânuțele în mod normal.
Sub anumite aspecte, bebelușa S. arată diferit de ceilalți bebeluși de 8 luni. Pe lângă malformațiile feței este foarte mică, cântărește numai 5 kilograme și este hrănită printr-un tub băgat direct în stomac ca să crească mai repede.
Părinții ei adoptivi știu că unii oameni se uită la ea și văd un copil născut ca să sufere – un copil a cărei suferință ar fi putut fi curmată printr-un avort.
Dar nu așa văd ei lucrurile. Ei văd o fetiță care și-a sfidat șansele de supraviețuire și care îi uimește mereu pe doctori cu ceea ce poate să facă – face contact vizual, chicotește la frățiorii ei, prinde jucăriile, se uită cu neîncredere la străini.
„S. se trezește în fiecare dimineață cu un zâmbet contagios pe chip. Salută viața cu un entuziasm neîntrerupt.” a zis mama ei într-un e-mail către CNN. „Momentan, suntem încredințați că dacă îi vom oferi lui S. iubire, șanse și încurajare va fi chiar ea cea care ne va arăta ce este posibil în viața ei și ce este în stare să obțină.
Înger sau demon?
Așa cum există două moduri de a o privi pe bebelușa S., tot așa există două moduri de a o privi pe Crystal Kelley, femeia care a purtat-o în pântece.
Într-o viziune, este o sfântă care a luptat și a făcut o mulțime de sacrificii personale pentru un copil nenăscut ai cărui părinți nu au vrut ca el să trăiască. Într-o altă viziune, este o răpitoare de copii nerușinată care a dat naștere unui copil cu serioase probleme de sănătate când nu era dreptul ei să ia această decizie.
Kelley știe că unii oameni o urăsc.
A scris pe blogul ei despre bebelușa S. și multe cititoare, în special alte mame-surogat, au atacat-o.
„Nu aveți idee câți oameni mi-au zis că sunt rea, că am greșit, că ar fi trebuit să fac avortul, că voi arde în iad că n-am făcut-o” ne-a spus Kelley.
Peste toate astea, ea simte că a făcut ce era mai bine.
„Nimeni nu a simțit această sarcină așa cum am simțit-o eu. Nimeni altcineva n-a simțit-o pe fetiță când mă lovea cu piciorușele sau mi se mișca în burtă. Am știut de la început că fetița asta era o luptătoare și oricâte greutăți va întâlni în cale le va înfrunta cu toată ființa.”
„În ciuda a ce mi-au spus ceilalți, i-am devenit mamă.”
Sursa: CNN


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button