Mama mea a fost eutanasiată


De Tim Mortier

Februarie 4, 2013 – Din 2002 a fost promulgată în Belgia o lege ce permite oamenilor să fie eutanasiaţi atunci când ei au o suferinţă incurabilă şi insuportabilă. Azi eutanasia este tot mai des acordată oamenilor ce suferă de boli mintale: depresie cronică, schizofrenie, anorexie cronică nervoasă, tulburări de personalitate de tip borderline, etc.
Legea cere ca decizia liberă a pacientului să se facă înainte că medicii să-i poată efectua injecţia letală.
Mama mea suferea de o depresie cronică. Ea întrerupsese orice contact cu mine cu doi ani în urmă. În aprilie 2012 ea a fost eutanasiată la spitalul Vrije Universiteit Brussel (the Free University of Brussels).
Nu am fost deloc implicat în procesul de luare al deciziei iar doctorul care i-a administrat injecţia letală nu m-a contactat niciodată.
De atunci viaţa mea s-a schimbat considerabil. Începând cu acel moment am tot încercat să înţeleg cum este posibil ca eutanasia să fie făcută unor oameni sănătoşi din punct de vedere fizic, dar fără ca măcar copiii lor să fie contactaţi. Purtătorul de cuvânt al spitalului universităţii mi-a spus că totul s-a petrecut ca urmare a “liberei-alegeri” a mamei mele. După moartea mamei mele, am vorbit cu doctorul care i-a făcut injecţia letală şi mi-a spus că el era “absolut sigur” că mama mea nu mai dorea să trăiască.
Moartea mamei mele mi-a produs a mulţime de întrebări. Cum este posibil ca oamenii să poată fi eutanasiaţi fără ca membrii familiei sau prietenii lor să fie contactaţi? De ce ţara mea dă medicilor puterea exclusivă de a decide viaţa sau moartea? Cum putem evalua ce este “o suferinţă de nesuportat”?
Care sunt criteriile după care putem decide ce este “o suferinţă de nesuportat”? Ne putem baza pe astfel de consideraţii în cazul unei persoane cu o maladie mentală?
Şi mai mult decât toate, este capabilă o persoană care suferăde o boală mintală să facă o “alegere liberă”? De ce doctorii nu au stabilit o întâlnire dintre mamă şi copiii ei? Cum poate un medic să fie “absolut sigur” că pacientă/pacientul lui nu mai doreşte să trăiască? De ce nu putem îndura să vedem oameni suferind?
Câţiva doctori de la Vrije Universiteit Brussel sunt de părere că eutanasia ar trebui oferită oricui doreşte să-şi curme viaţa din cauza insuportabilitatii şi lipsei de sens a suferinţei. Aceşti doctori vorbesc chiar şidespre eutanasierea oamenilor ce suferă de autism şi a adolescenţilor cu tendinţe de sinucidere.
Ce mă sperie pe mine, de asemenea, este controlul pe care îl are mass-media în Belgia. Este acesta tipul de societate către care noi dorim să evoluăm? Vrem ca într-un viitor apropiat să controlăm sinuciderile astfel încât să punem capăt nefericirii oamenilor înainte să o poate facă ei înşişi – sau vrem să investim în sănătatea mentală şi în îngrijirea paliativă?
Cred că apelul spre “libertatea alegerii” devine o dogmă a convenienţei. Ne transformăm rapid într-o societate a singurătăţii absolute unde nu mai vrem să avem grijă unul de altul. Şi atunci când suferim, cerem doctorului nostru să ne ucidă, încălcând legile fundamentale ale biologiei şi omeniei. Totuşi, făcând asta, creăm noi şi insolubile probleme.
Aşadar, este necesar să ne hotarâm în ce credem: în viaţă sau în moarte.
Tom Mortier doctorand în chimie la Leuven University College. Articol publicat în ziarul medical Artsenkrant din Belgia.

, , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns