„Mamă, ce încerci să faci? Simt când mă iubești, cum simt și când nu mă dorești. Tot ce faci, gândești și simți îmi transmiți și mie. Eu trăiesc prin tine și simt tot.” / Mărturii despre criza de sarcina, #3

101 femei fericite

Mă numesc Georgiana, sunt din orașul […], Dâmbovița, și vreau să vă povestesc cum mi-a trecut prin cap riscul abandonării propriului copil din pântece, ispitită să aleg mai degrabă străinătatea și dragostea partenerului meu de viață (cu care nu sunt încă căsătorită) și chiar cu riscul uciderii propriului copil.
În 2015 aveam 23 ani, prietenul meu 26, lucram amândoi în Spania într-o făbricuță. Relația noastră împlinise aproximativ 6 luni și intenționam să ne căsătorim.

În iunie am aflat că sunt însărcinată. Plănuiam să ne căsătorim, dar sarcina a „electrocutat” aceste planuri, deși în mod normal ar fi trebuit să le însuflețească. Prietenul mi-a spus să fac avort, că el dorește să muncească, de asta a venit în Spania, nu să aibă copii. Eu mi-am dorit copilul cu orice chip, chiar cu riscul despărțirii, cu care mă amenința.

Numai gândul avortului îmi provoca nesomn și neliniște, sentiment transmis de fiecare dată copilului meu, care, la rândul lui, parcă îmi răspundea agitației mele.

Multă vreme m-am luptat cu acest gând, trecând ușor prin stări de bucurie și tristețe, care alternau una cu alta, situații psihice nemaiîntâlnite până atunci de mine și pe care nu și le dorește nimeni. Parcă simțeam la ureche glasul copilului meu cum îmi zicea: „Mamă, ce încerci să faci? Simt când mă iubești, cum simt și când nu mă dorești. Tot ce faci, gândești și simți îmi transmiți și mie. Eu trăiesc prin tine și simt tot.”

De-a lungul primei perioade de sarcină, între lunile 1-4, în mintea meu se derulau diverse scenarii despre cum ar fi mai bine să acționez astfel încât să nu am repercusiuni imediate ori remușcări pe viață. Uneori mă gândeam să țin sarcina, să dau naștere copilului și ulterior să-l părăsesc ori să-l dau spre adopție, alteori să nu o țin, în ciuda tuturor implicațiilor de ordin medical, fiind conștientă permanent de brutalitatea metodelor de chiuretaj.

Știam că riscurile și procedura avortului nu erau explicate niciodată de niciun doctor ginecolog din lume în mod serios, și că, în timpul intervenției, personalul medical folosea întotdeauna limbajul medical de specialitate, care pentru un om obișnuit e ca ceva codificat, pentru a nu sensibiliza pacientele.

Câteodată simțeam nevoia să închid ochii la tot și să mă duc la ușa ginecologului, doar- doar voi scăpa de gura mamei, a partenerului și a prietenilor mei, care, brusc, au devenit dușmanii mei și ai copilului meu. Astfel, mi-am dat seama că, la greu, toată lumea mă părăsește, numai Dumnezeu și pruncul meu din pântece mă mai pot iubi.

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoanele cunoscute care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii la 101marturii@gmail.com Mărturiile vor fi publicate la FemeiFericite.com sau AvorturiRegretate.ro Numele și datele personale nu vor fi făcute publice decât la cerere.

În perioada următoare, am decis să mă informez temeinic înaintea vreunei posibile intervenții ginecologice. După documentarea de pe internet, am ajuns și la Spitalul […], Dâmbovița, unde auzisem că există un asistent social care face dacă e solicitat consiliere legată de problemele avortului. Eram curioasă, în principal, de implicațiile medicale ale chiuretajului, apoi de cele psihologice și morale.
După câteva ore de explicații teoretice, dar și a unor proiecții video, eu și mama mea (căci intenționat am luat-o și pe ea la spital), plângeam fără oprire, încremenite, pline de fiori, înțelegând nenumăratelor complicații, pe termen lung și scurt, la care sunt supuse femeile care aleg avortul, singura operație „oarbă” din lume.

Într-un cuvânt, am constatat că avortul este un adevărat pericol, chiar de moarte, și nu reprezintă niciodată o soluție, ci întotdeauna va reprezenta un eșec uriaș, atât medical, psihologic, cât mai ales moral. Aici am înțeles clar că pruncul este o persoană vie încă din prima clipă a fertilizării ovulului de către spermatozoid, o nouă ființă umană, înzestrată de Dumnezeu cu suflet din această clipă a zămislirii, și având cod genetic propriu și unic.

În urma acestei ședințe de consiliere, în care toate simțurile mele materne, până mai ieri adormite, parcă au fost puternic resuscitate, am înțeles pe loc că Dumnezeu m-a ales gazdă perfectă pentru micuțul meu oaspete, ce avea să mă iubească pe vecie și să-mi spună „mamă”.
Pentru prima dată în viață, mama mea s-a hotărât să facă o pocăință sinceră, conștientă fiind de trecutul ei avortiv, „bogat” din păcate.

Am plecat de la Spitalul […] fericită că am ales cea mai nobilă cale, aceea de a păstra sarcina cu orice preț, în ciuda ispitelor materiale de tot felul și de posibila pierdere a partenerului meu de viață, care nu s-a gândit o clipă la viitoarea lui familie, la mine ori la viitorul lui copil.

Azi, când pruncul meu s-a născut și când am realizat pe deplin că orice copil nenăscut este viință vie și că trebuie să trăiască, pot mărturisi cu mâna pe inimă faptul că cea mai mare realizare în viață este nașterea pruncului, apărarea drepturilor lui, ale femeii însărcinate și ale familiei, nucleul de bază al societății noastre.

Acum pot spune că trăiesc cel mai frumos sentiment uman – dragostea mamei pentru copilul ei, sentiment care îmi era necunoscut în timpul sarcinii. Mă implic cu dragoste și interes în toate campaniile pro-viață, pro-familie, precum și în inițiativele legislative care protejează viața copilului nenăscut și sprijinirea femeii în criză de sarcină, prin care am trecut și eu, chiar dacă nu știam cum se numește.

Georgiana, jud. Dâmbovița
Sursa: FemeiFericite.com

Citește aici mai multe mărturii despre criza de sarcină

 

Dragi prieteni și colaboratori,

În 26 martie 2016, în România și Republica Moldova se va organiza Marșul pentru viață 2016 „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”. Cu acest prilej, Asociația „Studenți pentru viață” încearcă să publice patru volume de mărturii despre criza de sarcină, pentru a veni în întâmpinarea frământărilor femeilor care se vor afla în situații de criză și pentru cei din jurul lor care le pot sprijini:

^AAD2AC31F61419A98E211678ADD22CF2BFB8A6683AFDBC3450^pimgpsh_fullsize_distr

101 femei fericite că au ales viața copiilor lor
101 oameni care au supraviețuit avortului
101 avorturi forțate
101 avorturi regretate

În viața noastră cotidiană puține sunt lucrurile al căror impact uriaș este atât de puțin înțeles precum criza de sarcină.

Este vorba despre scurta perioadă din viața unei femei însărcinate în care avortul apare ca o altă opțiune pe lângă continuarea sarcinii și nașterea copilului.

Criza de sarcină apare în cele mai diverse situații de viață. Astfel, experiența directă și bibliografia teoretică arată că nu există niciun element care să elimine a priori posibilitatea apariției crizei de sarcină: nici starea financiară, nici statutul social ori marital, nici absența sau numărul copiilor, nici vârsta, nici nivelul intelectual, educațional și cultural, nici starea de sănătate a femeii, nici calitatea relației cu tatăl copilului, nici opinia familiei ori a prietenilor, nici afilierea ori practica religioasă a mamei, tatălui, familiei, nici măcar împrejurările concepției și starea de sănătate a copilului, de exemplu atunci când copilul a fost așteptat ani la rând și este deplin sănătos… În realitate, oricând poate apărea un element care să determine criza de sarcină.

De aceea, pentru a fi cu adevărat alături de femeia în criză de sarcină este nevoie de cele mai diverse abordări, potrivite fiecărei situații de criză: de la formele cele mai simple, cum este o discuție de 15 minute, până la sprijinirea emoțională și materială pe perioada a mai multor ani de zile.

În această diversitate, există, este drept, și câteva tipologii predominante. Astfel, circa 80% din cazurile de criză de sarcină s-ar putea rezolva în mod fericit pentru ambele vieți direct implicate – respectiv prin nașterea copilului – dacă femeia ar primi sprijin din partea tatălui copilului. O dovadă în plus a acestui fapt o reprezintă statistica potrivit căreia cel puțin 60% din avorturi sunt consecințe ale presiunilor partenerului de viață. Un factor-cheie în criza de sarcină și în decizia femeii de a face avort este violența din partea tatălui copilului, de la presiunile verbale, până la violența fizică gravă.

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând pe cunoscutele dumneavoastră care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii pe adresa de mail 101marturii@gmail.com.

Mărturiile pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice, decât dacă ei solicită aceasta.

Vă rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în abordarea crizei de sarcină.

Am cunoscut femei care au regretat avortul dinainte de a-l face, femei care au regretat avortul în timp ce avea loc, femei care au regretat avortul când s-au ridicat de pe masa ginecologică, femei care au regretat avortul pentru prima oară la câteva decenii după ce a avut loc. Dar nu am cunoscut nicio femeie care să își îndemne fiica: „Mamă, când vei crește mare, să faci și tu măcar un avort, că e foarte bine!”.

De aceea, aceste cărți sunt menite să crească nivelul de conștientizare al opiniei publice cu privire la ușurința cu care fiecare dintre noi am trecut și trecem pe lângă femeile în criza de sarcină, indiferenți la frământările lor și la viața copilului pe care l-au purtat în pântece câteva luni. Este și o ocazie de a le cere iertare pentru indiferența noastră.

Vă rugăm să puneți bannerele pe saitul/blogul dumneavoastră, pentru ca mesajul Scrie, dă like, distribuie să ajungă la cât mai multe persoane.

Pe aceste bannere puneți link activ către postarea

Mărturiile despre criza de sarcină pot salva vieți. Scrie, dă like, distribuie!

Iată câteva dimensiuni:

728×90

Stiri1

728×90

Stiri2

1200×150

OT1

1200×150

OT 2

Articol preluat de pe Studenți pentru viață

, , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns