„M-am lăsat de droguri cu ajutorul Maicii Domnului”

Când aveam 15 ani, un băiat și o fată care fumau „iarbă” mi-au dat și mie să trag un fum. Din curiozitate, am acceptat. Bineînțeles că la început m-am simțit foarte bine; efectul drogului era o stare în care uitam de toate lucrurile rele care s-ar fi întâmplat în acea zi.

Apoi, în altă zi, am tras două fumuri – și așa, într-o perioadă de timp, am ajuns să fiu prins în „jocul” lor, eram atras către aceasta. Simțeam o plăcere când fumam, îmi plăcea starea aceea și doream să fiu mereu așa. După ce terminam de fumat și trecea o oră, două, trei, sau cât ținea efectul, doream din nou să simt starea aceea. La început efectul dura mai mult, o oră sau două, iar apoi efectul a început să dureze mai puțin, o jumătate de oră. Și fiindcă doream cât mai mult efect, trebuia să măresc doza.

La început, câteva săptămâni, am fumat împreună cu alții – încă nu-mi cumpăram singur drogurile. Nu vedeam rostul să mi le cumpăr, de vreme ce vedeam că au alții și primeam și eu de la ei. Tocmai acesta a fost un lucru care m-a atras: eu credeam că treaba asta e așa, cumva pe gratis. Dar după vreo lună și jumătate, aceia cu care fumam au început să nu-mi mai dea gratis, au început să-mi pună întrebări: „Dar de ce nu-ți cumperi și tu?”. Și de atunci am început să-mi cumpăr.

După aceea am mai fumat o lună-două împreună cu prietenii, dar mai apoi am început să fumez singur. La un moment dat intervine dorința de singurătate, pentru că ți se face ciudă, fiindcă tu mereu cumperi și trebuie să fumezi și cu alții și trebuie să le dai și lor, pentru că și ei ți-au dat ție. Ciuda asta nu e de la început. La început fumezi și împarți cu alții aceeași țigară. Însă la un moment dat îți vine gândul: „Dar de ce să-i dau eu și la ăsta? E pierdere de bani!”. Și de atunci începe singurătatea, adică dorința de a fuma singur, mai ales că de-acum efectul unei doze nu mai este de câteva ore, ci mai puțin – și vrei să ai cât mai mult pentru tine.

Așa am ajuns să stau zilnic pe-afară. Tata mă suna mereu și mă întreba: „Unde ești? Ce faci?”, iar eu îi răspundeam de fiecare dată: „Pe-afară, cu prietenii”. Eram eu și cu prietenii, dar nu de fiecare dată, mai ales diminețile, că doar cine iese pe-afară dimineața?

Efectul drogurilor m-a adus la o stare de totală nepăsare, îmi veneau gânduri că totul este bine, nu mai vedeam răul în nici o situație. Dacă se întâmpla ceva, gândurile îmi spuneau: „Lasă, că nu-i nimic!”. Se întâmpla că eram la colegiu, și mă sunau prietenii și-mi ziceau: „Hai, nu vii? Am făcut-o (țigara) de treizeci de centimetri. Nu mai ai altă șansă ca asta…” Și, așa, plecam de la școală cu gândul că după ce fumez am să mă întorc. Dar ce să mă mai întorc?… Căci după ce fumezi nu mai ai conștiință, și-ți vin gânduri: „A, ce școală?!… Ce-ți pasă?! Stai aici, că mai avem…”.

Efectele se vedeau și asupra minții, căci începeam să uit unele lucruri. Când fumam îmi veneau tot felul de gânduri, și toate gândurile acelea le țineam în mine. Dacă le alungam, veneau altele. Dar eu încă mai aveam conștiință. Câteodată, după ce fumam, mă uitam la mine și mă gândeam: „Ce-i cu viața mea? Uite ce-am ajuns…” Căci îmi făceam deja program: când terminam de fumat, mă uitam la ceas și ziceam: „Acum e ora 10; la 12 trebuie să-mi fac din nou”. Eram dependent.

 „Dumnezeu mi-a lăsat conștiința, pe care «iarba» ți-o ia”

Când fumezi, ți se fac ochii mici, injectați, vorbești mai puțin, mai încet, nu poți să privești în ochi persoana cu care vorbești. De aceea, seara stăteam mult pe-afară, căci nu puteam merge în casă până nu treceau efectele drogului. Iar când mergeam în casă, nu-l puteam privi pe tata. Îl vedeam de multe ori că plânge și că suferă, dar aveam mintea întunecată și ziceam: „Plânge pentru că e mama bolnavă, sau pentru alte probleme”. Gândurile acestea sunt gânduri pe care vrăjmașul le aduce în minte ca să te facă să continui. Aveam mintea întunecată și nu înțelegeam că tata plânge pentru mine.

Șansa mea a fost că mai mergeam uneori Duminica la biserică. Tata m-a dus de mic copil cu el. Când mergeam la biserică nu fumam și mă simțeam mult mai bine, fiindcă nu aveam în mine toate efectele drogurilor. Puteam să vorbesc cu tata, cu alte persoane, mă simțeam mai proaspăt. Și mai aveam conștiință în mine – căci, deși înainte mă împărtășeam în fiecare Duminică, acum nu mai voiam să mă împărtășesc, fiindcă știam că după aceea voi fuma. Mi-a lăsat Dumnezeu ceva: mi-a lăsat conștiința, pe care „iarba” ți-o ia. Nu de tot, dar ți-o ia două-trei ore, și atunci îți vin fel-de-fel de gânduri. Și așa, mergeam Duminica la biserică, iar apoi veneam acasă și-mi făceam țigară și fumam. Tata știa, dar nu-mi spunea. Eu încercam să mă ascund, să stau cu capul mai mult plecat, în fața computerului – nu vorbeam fiindcă nu-l puteam privi în ochi, ca să nu mă prindă.

Drogurile costă bani. De aceea, al doilea lucru foarte rău în consumul drogurilor este pierderea de bani. Toți banii pe care-i primeam îi dădeam pe droguri. În momentul în care nu ai bani să-ți cumperi, ești în stare să vinzi din casă, să faci orice. La mine a fost bine că-mi mai dădea bani tata, altfel aș fi ajuns rău, aș fi mers să fur sau să fac alte lucruri rele. Știu persoane care fură telefoane foarte scumpe și le vând pe prețuri de nimic pentru că nu pot să trăiască fără droguri.

Vine apoi un moment în care drogurile ți se par scumpe și-ți zici: „Ce să tot dau banii? Ia să mă duc să vorbesc eu cu ăsta de la care la cumpăr, să «înconjur» cumva plătitul, să fac altceva ca să le am”. În cazul meu, a venit un ins care mi-a spus așa: „Eu îți dau ție să vinzi atâta; pentru ce fumezi tu, nu plătești nimic, și-n plus primești și bani”. Eu, la început, nu am vrut să fac asta, iar el mi-a spus: „Bine, e în regulă, nu te forțez”. Dar s-a întâmplat că a doua zi nu aveam ce să fumez, iar când ești atras, faci tot posibilul ca să ai. Așa că m-am dus la el și mi-a dat să vând. Am făcut aceasta cu mare greutate, fiindcă mai aveam în mine conștiință și voiam să fac cumva să mă las de asta, să plec – dar nu puteam să-i spun acelui traficant că nu mai vreau să vând, deoarece era foarte riscant, putea să mă bată sau să-mi facă un rău și mai mare. Așa că am vândut așa vreo două luni.

Era multă alergătură, dar pe de altă parte mi se părea că trăiesc bine: fumam pe gratis și mi se plătea mâncarea. Eu eram cu mult mai mic decât cei care se foloseau de mine și de aceea puteau foarte bine să mă controleze. Într-o dimineață am spus că nu mai vreau să merg, dar mi s-a răspuns: „Nu se poate, trebuie să mergi!”. Odată intrat în joc, era cumva obligatoriu să rămâi. Dar eu simțeam în mine că nu e bine ce fac. În plus, când vinzi este riscul foarte mare să te prindă poliția. Când fumezi droguri, de câte ori vezi mașina poliției ai temeri mari și începi să fii paranoic: „Dacă mă prinde?”. Acesta este tot un efect al drogului. Nu era zi să nu văd poliția, și de fiecare dată mă treceau fiori. Undeva mai simțeam eu conștiința în mine, dar îmi venea gândul că ceea ce am făcut nu mai poate fi iertat toată viața. Și am trăit cu gândul acesta multă vreme.

Dar ceea ce făceam nu-mi plăcea, simțeam că nu e corect. Fiindcă doream foarte mult să mă las de lucrul acesta, l-am rugat pe tata să plecăm o vreme din localitate, undeva unde nu aveam semnal. Când m-am întors, imediat am fost sunat. A trebuit să mint spunând că am început să lucrez și că sunt toată ziua plecat. Și a fost așa că traficantul acela, deși era cum era, mai avea un pic, un pic de inimă în el. M-a socotit că sunt de nimic și m-a lăsat în pace.

Dar era prea târziu, căci fusesem exclus de la colegiu. Conștiința mă mustra: „Ce-am făcut? Din cauza prietenilor m-am lăsat de școală; dar ei sunt încă la școală, iar eu sunt pe dinafară”. Mă mai gândeam și cum o să-l împac pe tata… Cumpăram acum de la altcineva și fumam ca să alung gândurile, să nu mă mai gândesc ce va fi cu mine, ce va fi cu tata… Și mergeam din rău în mai rău.

„Când a aflat, tata a suferit un mare șoc”

De la colegiu am fost exclus tot din cauza drogurilor. Când am devenit dependent, mergeam la școală cu ele în buzunar, și mai fumam și în timpul orelor. Când am fost prins (căci se vedeau efectele pe fața mea), m-au trimis în ziua aceea acasă. Apoi l-au chemat la școală pe tata, care a suferit atunci un mare șoc. Un copil bun, care cât era mai mic, îl ajuta în fiecare Duminică pe Părintele în altar, să prindă astfel de apucături demonice…

Când tata m-a întrebat, am încercat să neg. Aveam încă mintea întunecată. Dar mi-a spus că a vorbit cu profesorii și că i-au spus totul. De atunci am văzut că începe o schimbare cu tata, cu sănătatea lui. De la școală mi s-a mai dat o șansă. Dar mie iarăși mi-au venit gânduri rele: „Nu mă mai duc la colegiul acesta, căci de vreme ce m-au prins cu droguri, de acum o să aibă o imagine total diferită asupra mea pentru toată perioada colegiului!”. Și, puțin câte puțin, am început să mă las iar de colegiu, iar când mai mergeam simțeam că toți se uită urât la mine – și, cumva, mi se adevereau gândurile. Și asta tot de la cel rău era, ca să mă facă să cred gândurile de la el.

Mă ducea tata cu mașina la colegiu, stăteam două-trei ore acolo și apoi plecam. Am primit acasă o hârtie prin care mi se oferea încă o șansă, dar nu am luat-o în considerare. Apoi a venit și altă scrisoare, prin care eram anunțat că sunt exclus de la colegiu. Am deschis eu scrisoarea și am aruncat-o, ca să nu o vadă tata. Acesta e efectul drogului: nu mai vezi ce e rău, vezi total opus.

Când tata a aflat că nu mai merg la școală, a avut din nou un șoc foarte puternic. Atunci am început și eu puțin să mă gândesc, dar încă luam droguri. Am spus mai înainte că atunci când mergeam la biserică nu fumam și mă simțeam mai bine. Într-o astfel de zi, un prieten al tatei m-a chemat să merg cu el a doua zi, să-l ajut la o muncă. Am acceptat și am mers, iar în ziua aceea, fiindcă nu eram singur, nu am fumat. Când am venit de la muncă, primul gând a fost să mă duc să-mi cumpăr „iarbă”. Primisem niște bani la muncă și puteam să-mi cumpăr. Dar erau primii mei bani munciți și, de aceea, am zis că o să-mi cumpăr o doză mai mică. Am cumpărat și, în timp ce mă pregăteam să-mi fac țigara, tata mi-a trimis un mesaj lung. Eu am zis că citesc mesajul acela până la capăt și apoi îmi fac. Dar mesajul a venit fragmentat în mai multe mesaje.

Atunci s-a întâmplat ceva în mintea mea – nu știu ce s-a întâmplat, dar aveam un gând puternic că trebuie să citesc mesajul înainte să fumez. Dar mesajul venea tot în bucăți și mă enervam. Până la urmă, am primit tot mesajul și mi-au rămas în minte ultimele cuvinte pe care le scrisese tata: „Ai grijă ce faci!”. Apoi mi-a venit așa, un gând: să mă duc acasă lucid, fără să fumez. Am pus drogul în buzunarul de la geacă și am mers spre casă. Tata m-a privit foarte mirat. I se părea ciudat că m-am întors după zece minute, căci de obicei stăteam o oră-două.

Am pus tot ce aveam în buzunarul de la geacă. În seara aceea am stat mai mult cu tata, am vorbit cu el, i-am arătat iubire. Pe parcursul zilei, de mai multe ori mi-a venit gândul: „Uite, astăzi n-ai fumat deloc. De ce vrei să fumezi? Nu vrei să fii mereu așa curat cum ești acum?”. Dar îmi venea și gândul celălalt, care-mi spunea să fumez. Și iar ziceam: „Lasă, mai bine păstrează, ca să ai mai mult pentru mâine, să te simți mai bine”. Dar în ziua aceea m-am gândit mai mult la gândul cel bun. Tot în seara aceea pe tata l-a durut câteva minute stomacul. Atunci am simțit milă. Căci așa se întâmplă: când nu mai fumezi, începi să capeți din nou simțirea, devii iarăși tu însuți.

A doua zi, marți, am plecat din nou la muncă, dar nu mi-am mai luat acea geacă, ci am lăsat-o acasă. L-am sunat dimineața de la muncă pe tata și l-am simțit că era destul de bine, mai ales că stătusem cu el luni seara. Dar apoi tata nu m-a mai sunat deloc până după-amiază. Am simțit că ceva s-a întâmplat, ceva nu e în regulă – și l-am sunat eu. Tata avea vocea schimbată, și mi-a spus că e la spital și că îi este rău. Nu știam ce s-a întâmplat și mă întrebam: „Oare de ce?…”

Am mers la el și mă gândeam că e bolnav de vreo boală, nici nu mă gândeam că e din vina mea. Tata era din ce în ce mai rău, încât am crezut că e gata, acum moare, se duce. Atunci l-a sunat pe tata Părintele nostru duhovnic. Am răspuns eu, și Părintele mi-a spus ce se întâmplase: aveam niște rufe puse la uscat; tata a vrut să mi le așeze în dulap, dar când a deschis dulapul i-a venit un miros foarte rău și nu știa de la ce. A băgat mâna în buzunarul de la geacă și, când a dat de ce-a dat, i s-au muiat picioarele. A luat drogurile, și s-a dus acasă la Părintele duhovnic și i-a spus tot.

Dacă nu-mi spunea Părintele că tata mi-a găsit drogurile în geacă, nu aș fi știut niciodată adevărul, aș fi crezut că nu e din cauza mea, căci mereu aveam gândul acesta întunecat că nu e nimic din vina mea.

 „Acum am să-ți spun tot adevărul!”

După ce am vorbit cu Părintele, s-a întâmplat ceva… am început să plâng, un plâns profund, din toată inima, și i-am spus tatălui meu: „Acum am să-ți spun tot adevărul!”. Și nu m-am contrazis: am început ca o bandă rulantă, ca și cum ai da drumul unui robinet care stă strâns sub presiune, iar când îi dai drumul începe și curge apă multă, curge, curge… I-am spus tot ce-am făcut în ultimii doi ani. Când tata m-a auzit cum îi vorbesc, din inimă, cu lacrimi, a deschis ochii și a început să-și revină încet. Dar nu-i venea să creadă ce auzea. Și nici mie nu-mi venea să cred că am putut spune tot adevărul, că am putut ține totul în mine atâta timp – și, într-o clipă, să dau afară totul din mine. Nu puteam înțelege cum s-a întâmplat aceasta.

De atunci m-am apropiat din nou de tata, cu multă iubire. În ziua următoare, iar m-am întâlnit cu băieții și au vrut să-mi dea să fumez. Dar am avut puterea să spun: „Nu. Eu m-am lăsat”. Și mi-au zis: „Cum, tu, care fumai atâta?!…”. Dar eu aveam puternic în minte gândul acesta: „Nu pot să-l trădez pe tata! Nu pot să-l trădez! I-am spus atâtea, și acum să calc peste ele?…”. Și nu am tras nici măcar un fum. În momentul în care ai putere asupra gândurilor, când ai putere să alegi între bine și rău, ești altfel de om. Și atunci poți să lupți ca să fii mereu așa, bine.

Am discutat apoi mai mult și mai adânc cu tata, și am mai înțeles ceva: întrucât am fost un copil crescut în Biserică, vrăjmașul a vrut să pună gheara pe mine. Și lucrul cel mai minunat este că nu mai simt dorința să fumez.

La mine totul s-a petrecut foarte repede, în două-trei zile. A fost ceva de Sus. La alții durează mai mult, alții au nevoie de multe exemple. Și eu am citit exemple despre unii care s-au lăsat, dar tot timpul îmi venea gândul că eu niciodată nu voi putea să fac ce-au făcut ei. Vrăjmașul trimite astfel de gânduri ca să te facă să fii cu el și să crezi că Dumnezeu nu te mai place.

Odată, când eram în mașină cu tata, el a pus un CD cu învățăturile Părintelui Selafiil către ucenicul lui, Piotr. Când l-am ascultat, pe moment am fost foarte uimit de ce auzeam, am început să plâng și mă gândeam: „Am fost copil de altar și uite ce-am ajuns… Să nu mă mai închin, să nu mai fac o cruce seara pe pernă…”

 *

La câteva zile după ce s-au petrecut toate acestea, am aflat că patru suflete s-au alăturat la sufletul necăjit al tatălui meu și de cinci săptămâni țineau pentru mine „Postul Maicii Domnului”[1]. Ziua aceea în care eu am mărturisit totul către tata și am hotărât să mă las de droguri fusese o zi de post negru pentru ei. De aceea, consider că tot ce s-a întâmplat cu mine este o minune a Maicii Domnului.

 A.M., 17 ani

Sursă: Familia Ortodoxă

Articol publicat în numărul 64 (Mai 2014) al revistei Familia Ortodoxă. 

foto: http://www.freedigitalphotos.net