Marşul pentru Viaţă

Luna pentru Viață 2017 la final: Gala Voluntarilor pentru Viață 2017

 

17523117_10209054048808276_8075997369225727256_n (1)

Pe 5 aprilie 2017, Asociația Studenți pentru Viață a organizat la București Gala Voluntarilor pentru Viață 2017. Scopul evenimentului a fost recunoașterea eforturilor celor care au sprijinit, au promovat și s-au implicat în activitățile Lunii pentru viață 2017 și în organizarea Marșului pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”.

Voluntarilor care au putut participa la gală li s-au înmânat diplome onorifice și mici cadouri pro-viață.

Participanții au fost fericiți să sărbătorească, să schimbe idei, să aplaude discursuri motivaționale și să se emoționeze fără jenă, ca în familie.

Stiripentruviata.ro a spicuit câteva afirmații și declarații rostite cu acest prilej de unii dintre vorbitori. Le redăm în continuare.

 

Vasile Bănescu, Purtătorul de Cuvânt al Patriarhiei Române:

  • Este paradoxal să ajungem să apărăm ceva atât de firesc precum viața
  • Marșul pentru Viață a fost în mod exclusiv dedicat promovării valorii maternității.

Nu trebuie renunțat nici o clipă la încurajarea tuturor femeilor care rămân însărcinate să aducă la viață copilul care le-a fost dăruit. Vorbim despre o viață într-o altă viață.

 

Deputatul Daniel Gheorghe:

  • Marșul pentru Viață și Luna pentru Viață sunt evenimente care confirmă că la nivel local se poate construi adevărata rezistență la ideologiile la modă
  • Dacă această rezistență se menține câțiva ani, în jurul anilor 2022-2024 aceste ideologii anti-viață vor expira.

Ceea ce fac acești tineri este extraordinar, este legal, este civilizat și de bun simț: o lecție dată nouă, tuturor, în deplină smerenie. Pentru că lucrurile trebuie spuse așa cum o fac ei: cu fermitate, dar senin, pentru ca binele să învingă răul, iar idealul apărării mamei și copilului de ingineriile sociale să devină realitate palpabilă.

 

Ioana Picoș, actriță și fondatoare a Asociației Feminism proFamilie:

17799090_362690997457870_910568381950665871_n

…Nu întoarceți privirea de la cel care este în nevoie! Faceți atât cât puteți, dar faceți! Acolo unde omul nu mai poate vine Dumnezeu și suplinește… Niciun ban din lumea aceasta nu poate suplini iubirea. Iar iubirea este gratuită. Cu cât o oferi, o poți primi și tu înapoi. Dumnezeu este iubire. Noi, oamenii, avem această șansă… iar șansa noastră nu este alta decât de a ne salva iubirea.

Clic aici pentru a citi discursului ei integral.

 

Mihai Paraschiv, Președinte ASTO:

A fost un gest pe care l-am făcut pentru Dumnezeu și pentru noi.

 

Manuela Hărăbor, actriță:

manuela

Nu mai există nicio teamă! Viața e fierbinte, clocotește, îi arde și sperie pe unii care i se împotrivesc. Nici măcar numărul vostru nu mai contează, pentru că și o pietricică bine pusă poate răsturna un munte (…) Prin voi viitorul are chip – prin copiii pe care îi veți naște!

 

Anastasia Cosma, ASCOR București:

Eu am mai fost implicată în activitate pro-viață când eram în liceu, dar eram singură și nu a ieșit nimic, așa că rămăsesem cu ideea că nu se poate face nimic în această direcție. Dar Marșul pentru Viață 2017 mi-a deschis ochii că împreună putem face foarte multe lucruri. E nevoie doar de 2-3-5 oameni și o să vedeți că împreună putem schimba lumea!”

 

În încheiere, Alexandra Nadane de la Studenți pentru Viață i-a chemat pe toți voluntarii în față alături de ea, spunând:

Nu vă mai temeți să vorbiți pentru Viață! Veți vedea că adevărul va ieși singur la lumină, iar aceasta va fi răsplata noastră.

 

17796561_362691964124440_7015026727910018235_n

 

Concluzia evenimentului a fost că, dacă în 2017 s-au rupt zăgazurile și s-a putut vorbi atât de mult despre viață, dacă în 2017 s-au putut implica atât de mulți oameni, atunci înseamnă că în viitor se va lărgi cercul. Până va cuprinde toată România.

 

 


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *