prostitutietrafic de persoane

Luiza a fost văzută în Italia! „Era pe strada unde se face prostituţie. Am recunoscut-o. Era singură și speriată”

Echipa Acces Direct a stat de vorbă cu un martor care susţine că a văzut-o pe Luiza Melencu, în viaţă, în Italia! Atenţie, de curând! Iată ce susţine martorul că făcea Luiza, dar şi unde, mai exact, a văzut-o.

„Pe Luiza am văzut-o în data de 28 iulie. Luiza era pe strada unde se face prostituţie. A văzut-o pe la ora 21:10. În localitatea Corigliano Rossano, Provincia di Cosenza.

Luiza era pe strada unde se face prostituţie, aproape. Lângă centrul comercial. Nu era împreună cu celelalte fete care mai erau. Era singură, speriată, că se vedea. Era cu pantalon negru.Pantofi negri cu toc , un tricou alb, păr lung, până la bata pantalonului, vârfurile roşii şi mai sus pe partea dreaptă.

Am recunoscut-o, am venit acasă şi la două zile, a apărut pe internet că Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu sunt dispărute şi i-am zis soţului meu că pe fata asta am văzut-o la prostituţie, pe strada S.S. 106. Acolo, ea era! Şi am zis că nu greşesc. Şi avea înălţimea 1.60, în jur de 62-63 de kilograme. Era speriată, se uita la fiecare maşină în parte, care erau oprite, că era o coloană mare.

A zis şi soţul meu: „Doamne, cât e de frumoasă! Ce caută aici?!” Dar ea era foarte speriată, se uita în stânga, în dreapta, în faţă, în spate.

Am fost la poliţie şi poliţia a zis: „Dacă Ambasada şi Consulatul Român nu au dat-o dispărută, în statul nostru, noi nu putem să intervenim.”

Românii noştri de la Ambasadă nu au făcut lucrul ăsta, pentru că în registrul de dispariţii în Italia, fetele nu există.”

Sursa: Antena 1 TV

Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button