adolescenţi

Locuri de muncă și locuințe pentru bucureștenii care părăsesc sistemul de protecție a copilului

Tinerii cu vârste între 17 și 27 de ani ce dețin un buletin de identitate emis pe raza administrativ-teritorială a Capitalei și care au părăsit de maxim un an sau care urmează să părăsească sistemul de protecție a copilului vor primi sprijin pentru a se angaja și a avea locuință de serviciu.

Consiliiul General al Municipiului București a hotărât joi implementarea programului „O șansă la integrare socială pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului din municipiul București”. Acesta va fi coordonat de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB).

Beneficiari vor fi tinerii care au părăsit de cel mult un an sau urmează să părăsească sistemul de protecție a copilului de pe raza administrativ-teritorială a municipiului București, nu au posibilitatea de reintegrare familială, nu au locuință și nu dispun de mijloacele financiare necesare închirierii sau cumpărării unei locuințe. Ei vor beneficia și de consiliere vocațională. Tânărul va fi îndreptat către unul dintre posturile vacante din cadrul companiilor municipale, în funcție de profilul vocațional și opțiunile sale.

DGASMB va acoperi costurile obținerii adeverințelor medicale necesare la angajare. După ce tânărul va fi angajat la una dintre companiile municipale, acesta va fi monitorizat timp de șase luni de către DGASMB și propus pentru a primi o locuință de serviciu, pe perioada ocupării locului de muncă.

Până la finele anului, 148 de tineri urmează să părăsească sistemul de protecția copilului de pe raza Municipiului București.


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button