Marşul pentru Viaţă

Lila Rose: „Politica nu se va schimba decât atunci când oamenii se vor schimba” / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

de Redacția Stiripentruviata.ro

Lila Rose, Președinta Live Action, organizație de informare și educare  cu privire la procedura de avort și efectele ei, a spus următoarele la Marșul pentru viață 2021 de la Washington, organizat online:

„În ultimele patru decenii, peste 1,5 miliarde de copii au fost uciși în mod violent prin avort în întreaga lume. Numai la noi în țară, în ultimii 48 de ani, au fost peste 62 de milioane de băieți și fete, de fii și fiice au fost uciși.

Nu îi vom uita niciodată. Și ne luptăm să oferim un viitor sigur tuturor copiilor. Există speranță. Există oameni care părăsesc industria avortului, există mame și tați care regretă avorturile făcute și se ridică să vorbească pentru copiii din viitor.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Anul trecut, în perioada de izolare de la începutul pandemiei de Covid-19, și după nașterea fiului meu, am petrecut timp reflectând și rugându-mă în timp ce am scris cartea Fighting for Life.

M-am gândit la cei 15 ani de experiență în zona activismului pro-viață, în care am lucrat cu mulți dintre voi și cu Live Action.

Am ajuns la următoarea concluzie:

Politica nu se va schimba decât atunci când oamenii se vor schimba.

Politica este teribil de dezamăgitoare, iar legea oribil de nedreaptă.

Victoriile noastre în plan politic vor fi doar pe termen scurt dacă nu se vor nutri din schimbări profunde în plan cultural. Iar aceasta ne dă speranță.

Speranță, fiindcă această schimbare culturală este posibilă dacă facem munca tăcută și uneori zilnică ce constă în slujire, educație și rugăciune. Aceasta chiar se întâmplă.

Mulți dintre voi muncesc zi de zi în comunitățile voastre pentru a-i sluji pe cei în nevoi, femei și familii vulnerabile, sprijinind copii să-și găsească o familie de adopție sau un asistent maternal, oferind sprijin prin centrele de sprijin în criza de sarcină, rugându-vă lângă clinicile de avort, oferind o mărturie sau făcând advocacy pro-viață.

Mulți dintre voi oferă educație despre sexualitate, despre demnitatea persoanei umane și atrocitatea avortului.

Mulți dintre voi se luptă pentru familii, pentru ca mamele și tați să rămână împreună uniți prin taina căsătoriei, pentru a se iubi și sluji în continuare unul pe celălalt și pe copiii lor.

Dacă facem împreună această lucrare, putem să schimbăm cultura. Doar astfel vom putea ajunge, într-un final, să susținem legi care să ne protejeze copiii.”

FOTO, VIDEO: Marșul pentru viață de la Washington s-a desfășurat fizic și online: „Puternici împreună. Viața unește”

Jeanne Mancini: Fiecare are o contribuție esențială în lupta pentru viață / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

Chris Smith: Generațiile viitoare se vor mira de ce o societate care se mândrea cu drepturile omului și empatia ei a favorizat pierderea atâtor bebeluși / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

Democrată pro-viață: E nevoie de un efort transpartinic pentru sfârșitul avortului – nu doar prin lege, ci eliminând și factorii care împing femeile la avort / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

Benjamin Watson, star NFL: Construirea culturii vieții începe acasă / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

Kat Cammack, Congresswoman: Integritatea cu care apărați copiii nenăscuți este adesea impopulară, dar nu vă pierdeți credința” / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

Mike Gabbard despre salutul hawaiian: „E o recunoaștere a vieții celuilalt. Să recunoaștem pe Dumnezeul Vieții din fiecare dintre noi!” / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

Tim Tebow: „Sunt atât de recunoscător pentru șansa pe care mi-a dat-o mama!” / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button