bioeticăopinii

Dr. Vasile Astărăstoae: Legalizarea vânzării de organe

de Vasile Astărăstoae, Facebook

Activitatea de transplant, din întreaga lume, se confruntă cu o veritabilă „criză” a organelor, care determină presiuni asupra sistemelor medicale naționale pentru a elabora cele mai adecvate politici de sănătate. De aici și apariția traficului ilegal de organe, o piață care s-a dezvoltant constant și care pune în pericol însăși legitimitatea transplantului ca metoda terapeutică.

Principiile etice, care trebuie respectate în transplant, sunt: A nu face rău (primum non nocere) și a obține un beneficiu pentru pacient.

Transplantul de organe este o procedură medicală aparte în care – spre deosebire de situațiile clinice curente – sunt implicați doi pacienți: donatorul și primitorul. În aceste condiții, riscurile și beneficiile procedurilor trebuie să fie atent evaluate din prisma ambilor pacienți astfel încât să se evite situația în care binele primitorului poate determina un risc semnificativ (răul) donatorului.

Întrebările la care trebuie să găsim răspuns sunt: Care sunt consecințele și riscurile pe termen mediu și lung pentru sănătatea donatorului? Încercând să faci bine unei persoane (primitorul), nu faci rău alteia (dontorul)? De exemplu: Recoltarea de rinichi de la donatorul viu este o procedură sigură, iar pe termen lung corpul omenesc poate funcționa în condiții optime cu un singur rinichi. Totuși, a utiliza un singur rinichi nu este același lucru cu a utiliza doi rinichi. Pot să apară complicații pe rinichiul restant. În afara complicațiilor medicale imediate se pune și problema patologiilor dezvoltate la distanță, (fără a avea în mod necesar o legătură cu donarea), cum ar fi insuficiența renală de alta cauză. De aceea trebuie găsite soluțiile protective care să minimalizeze riscul complicațiilor în timp.

Și beneficiile obținute pentru pacient? Aici avem o mare problemă. Toți cei implicați în activitatea de transplant (primitori, medici, spitale etc.) câștigă din aceeastă activitate. Toți, mai puțin donatorul. De ce nu ar câștiga și el? Cum am putea realiza acest lucru?

Legalizarea comercializării organelor pentru transplant ar fi o soluție?

Este posibil și ușor să stabilim un preț organelor, iar corpul uman să fie clasificat drept bun de consum. Cu atât mai mult cu cât există deja o piață ilegală, care a realizat această evaluare pe baza cererii și ofertei. Dar vom obține următorul rezultat cert. Pe de o parte, exploatarea celor cu venituri reduse sau a persoanelor marginalizate ar deveni o realitate mai ales în sisteme în care cei bogați, cei cu o poziție socială recunoscută, pot cumpăra organe fără a ține cont de siguranța donatorilor. Deci comercializarea organelor umane ridică problema exploatării persoanelor sărace, acestea putând face alegeri, care nu sunt în interesul lor, din cauza condițiilor economice defavorizante în care trăiesc. Se vor exacerba inechitățile deja existente în sistemul medical. Pe de altă parte, este posibil ca, pentru a beneficia de avantaje financiare, donatorul să ascundă date relevante din istoricul său medical, ceea ce pune în pericol starea de sănătate atât a donatorului, cât și a primitorului. În sfârșit, ne punem întrebarea legitimă, dacă în aceste condiții donatorul poate să consimtă informat și voluntar pentru donare, dacă el înțelege cu adevărat riscurile la care se expune și dacă poate lua cu adevărat o decizie liberă cu privire la riscurile acceptabile?

Există persoane care vor spune: Oamenii pot, chiar în circumstanțe disperate, să ia decizii perfect raționale, cum ar fi aceea că vânzarea unui rinichi este în interesul lor. Vânzarea de organe de către persoanele sărace poate fi o modalitate de a beneficia de avantaje economice pe care altfel nu le-ar putea obține.

Aceste ultime argumente nu pot fi acceptate deoarece:

  1. În contextul inechităților sociale și politice, comercializarea organelor pentru transplant plasează un risc suplimentar asupra persoanelor dezavantajate economic.
  2. Ființele umane sunt de neprețuit, valoarea lor fiind mai presus de ofertă și cerere, ceea ce face ca vânzarea unei părți a corpului omenesc să pună sub semnul întrebării demnitatea umană.
  3. Din punct de vedere al etic, demnitatea ṣi drepturile unei persoane sunt obligațiile celorlalți de a trata o persoană cu respect, să nu îi facă rău, să nu o abuzeze, să nu impună modele nepotrivite de bine personal și fericire, iar binele și bunăstarea individuală să nu fie subordonate intereselor altora inclusiv „în interesul științei și societății”.
  4. Din perspectivă teologică, vânzarea organelor umane ar fi o desacralizare a creației lui Dumnezeu.

Și totuși este la fel de greșit să plasăm asupra donatorului toate costurile donării, iar neacordarea unei compensații legitime pune în pericol chiar intențiile altruiste ale acestuia.

O soluție ar fi rambursarea cheltuielilor astfel încât să acopere pierderile financiare directe și indirecte ale donatorului – transport, cazare, masă etc. –, ocazionate de procesul de donare (model care a fost adoptat în Franța, Marea Britanie și Suedia) însoțit de o compensație nefinanciară (de ex. asigurare medicală pe termen lung, deduceri de impozit, plasarea donatorilor vii în vârful listei de așteptare pentru transplant) standarizată pentru toți donatorii, fără a discrimina pe baza sursei sau calității organului donat.

În concluzie, în transplant, în centrul tuturor eforturilor trebuie să fie plasate considerațiile etice în virtutea cărora atât donatorul, cât și beneficiarul transplantului își pot exercita dreptul la autonomie și sunt protejați față de riscuri nejustificate.

P.S.: În programul Ministerului Sănătății este trecută drept prioritate o nouă lege a transplantului. Țin să atrag atenția că ea trebuie să se axeze pe problemele etice și de aceea va necesita dezbateri intense pentru a găsi soluții acceptabile și realiste.

Citește mai multe articole de dr. Vasile Astărăstoae



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *