Marşul pentru Viaţă

Lavinia Stan, coach și mamă a șase copii: „Aveți curaj și întemeiați-vă familii! Aveți curaj și aduceți viață pe lume” / Discurs la Marșul pentru viață 2020 București online

de Redacția Stiripentruviata.ro

Vă mulțumesc pentru invitație. Mă onorează să fiu azi aici. Am auzit că sunt oameni din Slobozia care salută în momentul acesta. Și eu sunt slobozeancă. M-am gândit să vorbesc despre familie pentru că, dacă vorbim despre viață, vorbim în primul rând despre familie, familia fiind cadrul care protejează apariția vieții pe Pământ.

Ce a însemnat familia pentru mine? Și eu am devenit mamă foarte devreme, am devenit mamă la 20 de ani, când eram studentă la Facultatea de Litere în București. Au trecut 25 de ani de atunci și vreau să spun nu că știu, ci că sunt sigură că nașterea copiilor nu mi-a împiedicat cu nimic viața, dimpotrivă, mi-a împlinit-o și sunt conștientă sută la sută că m-a făcut să fiu un om mult mai ambițios și să fiu un om care caută niște răspunsuri serioase în viața aceasta.

Am ținut cu seriozitate de creșterea, dezvoltarea și educarea copiilor mei – și asta face familia, familia duce viața mai departe. Există o temere generalizată printre tineri: se tem cumva să mai plece la drumul acesta al familiei, al nașterii de copii.

Sunt foarte multe mesaje negative în societate, pe care eu le găsesc total incorecte și nefondate. Uitându-mă în urmă, mi se pare că vremurile acestea dau mult mai mult suport tinerilor decât oricând în istoria acestui popor. Cred că niciodată noi, românii, nu am avut acces la educație cum avem astăzi.

Niciodată noi, românii, nu am avut acces la o viață deplină cum avem astăzi. Tinerii pot studia, tinerii își pot practica vocațiile, tinerii pot să fac o groază de lucruri pe care acum 50, 60, 70 de ani nici nu ni le puteam imagina.

Prin urmare, să trăiești cu frica că vremurile acestea sunt dificile pentru familie și pentru nașterea de copii este o fractura de logică în fond. Sunt vremurile în care, dacă noi suntem atenți și ne construim o viață corectă, putem să trăim foarte frumos. Sunt foarte multe oportunități care niciodată nu au fost pentru tineri – și de angajare, și de călătorii, și de orice altceva.

Așa că, pur și simplu, această anxietate trebuie învinsă și trebuie să protejăm Viața protejând Familia. Oamenii trebuie să înțeleagă că, așa cum o pasăre are două aripi, așa cum nu vâslești bine doar cu o vâslă, ci cu două, toate au un sens, toate au o logică.

Familia, cuplul, înseamnă pur și simplu să călătorești pe marea aceasta a vieții și să te sprijini pe omul de lângă tine. Și împreună [cu acesta] să protejezi viața și să o duci mai departe. E cel mai frumos lucru pe care îl poți face și aduce cea mai mare recompensă pe termen lung.

Să-ți vezi copiii crescând, să-i vezi pe copiii tăi ducându-se în viețile lor cu proiecte solide de viață și să se întoarcă la tine ca părinte și să-ți mulțumească, să-ți arate recunoștință tot restul vieții pentru copilărie, pentru amintirile pe care le-ați construit împreună.

Nu știu ce alt proiect măreț poți avea. Dacă nu ești unul dintre cei aleși ai științei, ai marilor descoperiri, proiectul acesta de viață al familiei, al nașterii și creșterii de copii, poate să fie capodopera vieții oricărui om din țara aceasta.

Suntem o țară mare, care a sângerat adânc, cu foarte mulți tineri care au părăsit România, cu mulți oameni care părăsesc această țară. Este atâta loc și atâta spațiu ca acești copii să se nască și să crească în țara aceasta, o țară atât de frumoasă și care în clipa aceasta chiar oferă oportunități extraordinare, încât trebuie pur și simplu să îndrăznim.

Pentru aceasta, tinerii trebuie să fie mai puțin anxioși. Bărbații trebuie să fie un pic mai îndrăzneți, să aibă curaj să se îndrepte către femeile pe care le văd – pentru că tinerii au anxietatea relației. Și fetele trebuie să fie curajoase și să se deschidă, se deschidă emoțional, să aibă curajul să vorbească despre ele, să aibă curajul să vorbească despre familiile lor, despre familie, despre problemele pe care le întâmpină.

Și toate lucrurile acestea încep să armonizeze în doi, în cuplu. Nu este nici o filozofie. Se complică mult prea mult. Relația este un lucru simplu, natural și firesc. Și relația crește strict din comunicare. Cu cât comunici mai mult, cu atât fundația a ceea ce construiești acolo este mai temeinică.

Prin urmare, dacă sunt tineri care mă pot auzi acum, le spun cu mâna pe inimă: sunt niște vremuri frumoase, deși în văzduh sunt foarte multe, enorm de multe mesaje negative. Aveți curaj și întemeiați-vă familii!

Aveți curaj și aduceți viață pe lume, pentru că nu e nimic mai frumos decât să vezi cum ceva frumos crește din tine, cum ai ocazia și șansa să îți pui amprenta ta morală, educațională pe ceea ce crește acolo, cum crește viața sub ochii tăi și este influențată de viziunea ta asupra lumii, de valorile tale, de convingerile tale.

Luptă cu tine, pregătește-te să devii un om din ce în ce mai bun, să te dezvolți în toate laturile personalității tale, să te cunoști, să-ți înfrângi toate lucrurile acelea pe care le-ai moștenit de la părinți și din generație în generație și care ți-au împiedicat fericirea!

Luptă cu toate lucrurile acestea, dezvoltă-te și vei deveni un părinte foarte bun și vei deveni un soț sau o soție minunată și vei duce miracolul acesta al vieții mai departe.

Alexandra, care este o „mamă” a acestui proiect pro-viață în România înainte ca ea însăși să fie mamă, mi-a sugerat să vorbesc și ce le-aș spune oamenilor care se gândesc să nu întemeieze o familie.

Oamenii care se gândesc să nu întemeieze o familie trebuie să se proiecteze peste 20-30 de ani, să facă proiecția aceasta curajoasă cu psihicul și cu mintea lor. Trebuie să înțeleagă că armonizarea personală vine din comunicare și din relație.

Pentru că, altfel, nimeni niciodată n-o să-ți ajusteze comportamentele, n-o să-ți ajusteze punctul tău de vedere, care uneori poate să deformeze realitatea. Felul în care-ți construiești viața devine din ce în ce mai performant atâta timp cât se verifică în ochii altcuiva.

Cei care cred că vor traversa viața singuri trebuie să se gândească la faptul că, spre capătul vieții, pot ajunge cu adevărat neînțeleși și nedoriți de nimeni. Sunt foarte mulți oameni care ajung așa, neînțeleși și nedoriți, pentru că nu au vrut în timpul vieții să-și supună punctele lor de vedere și viziunea lor asupra vieții asupra niciunei alte rigori.

Aceasta înseamnă că nu fii flexibil, să nu fii deschis către influență. Aceasta nu te dezvoltă ca persoană niciodată. Sfântul Paisie le spunea tinerilor care aveau în jur de 30 de ani: „Ori te căsătorești, ori mergi la mănăstire!” Era foarte radical.

Numai într-o relație poți construi un om întreg. Numai în relație și în comunicare. De unul singur este aproape imposibil.

Vă spun cu toată dragostea, am șase copii, nu cinci, cu vârste între 7 și 25 de ani. Am început cariera relativ târziu, pentru că m-am ocupat cu mare dragoste de copiii mei și de familia mea.

Și nu cred că este lucru mai frumos pe fața Pământului. Nu știu dacă aș fi putut să fac altceva mai bun. Și copiii mei mă recompensează în fiecare zi cu ceea ce fac, cu visele lor, cu felul în care sunt hotărâți să alerge după visele lor.

Îndrăzniți pentru copiii voștri! Vedeți-i sus, dați-le suportul și sprijin, pentru că, dacă-i vedeți sus, sus se duc. Înseamnă pur și simplu că sunt hrăniți cu îndrăzneală și încredere, iar aceasta și-o iau din mediul familial. Dacă mama și tata cred în copil, copilul se duce foarte sus în viață. Asta este credința mea și se verifică în foarte mulți copii pe care-i văd crescând în jurul meu și chiar și în copiii mei.

Vă mulțumesc încă o dată, vă doresc succes în tot ceea ce faceți și să ne dea Dumnezeu puterea să sprijinim viața, să nu judecăm oamenii, ci doar să-i sprijinim, pentru că, uneori, o simplă vorbă poate să salveze o viață. Și am văzut lucrul acesta, cum o singură vorbă de încurajare poate să salveze o viață și să convingă o mamă să păstreze minunea care se naște în pântecele ei. Mulțumesc!

Eliza Maria Cloțea: „România viitorului este România Vieții. Indiferența și avortul o distrug, dar dragostea și responsabilitatea o construiesc” / Discurs la Marșul pentru viață 2020 București online

Alexandra Nadane: „Să-i sprijinim pe părinți și pe copii. Dacă vom avea grijă de familie, vom avea grijă și de societatea în care trăim” / Discurs la Marșul pentru viață 2020 București online

Adelina Fronea, psiholog, cheamă femeile post-abortive să-și spună povestea. Începe ea însăși / Discurs la Marșul pentru viață 2020 București online

Alex Ilie: „Haideți să redevenim oameni care primesc cu bucurie și uimire cel mai frumos dar al divinității, copilul” / Discurs la Marșul pentru viață 2020 București online


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close