valorile familiei

La bine și la greu: Trăsătura vitală pe care ar trebui să o căutăm la viitorul partener de viață

9649dc0313

Sursă: de Kevin A. Thompson, familyshare.com

“La bine și la greu.”

Doar în două ocazii am rostit aceste cuvinte cu încrederea că cei care le repetau știau pe deplin ce înseamnă acestea.

Prima ocazie mi-a adus un zâmbet pe față. Ea suferise, iar căsătoria era răsplata care a așteptat-o de cealaltă parte a bolii. Pe vremea când erau prieteni, cuplul trecuse prin luptă cu o boală grea. Acum deveneau soț și soție. Erau conștienți de ceea ce înseamnă “la bine și la greu”.

Cea de a doua ocazie mi-a adus lacrimi pe obraji. Ea mai avea câteva săptămâni de trăit. Reînnoirea jurămintelor era cadoul lui pentru ea. Aproape că am sărit peste aceste cuvinte, de teamă să nu fie prea dureroase. Însă, pentru mulțimea care era prezentă, le-am inclus ca o mărturie pentru toți cei care i-au auzit spunând “la bine și la greu”. Ei chiar înțelegeau ce înseamnă aceste vorbe, și le asumau, iar ceilalți știau asta.

Foarte puțini oameni iau în considerare viitoarele greutăți atunci când își aleg soțul sau soția. Ei se gândesc la cum ar arăta acea persoană când se trezește dimineață sau ce obiceiuri rele are. Ei se gândesc la copiii pe care i-ar avea împreună sau la familia extinsă pe care ar putea să o aducă la reuniune.

Cu toate acestea, foarte puțini oameni iau în considerare o întrebare deosebit de importantă: pot să trec peste greutățile vieții alături de această persoană?

Sună ca o altă glumă despre căsătorie. Dar nu este. Este o întrebare reală, una pe care ar trebui să o ia în considerare orice cuplu care este în faza de prietenie.

Suferința este o parte a vieții. Și cu cât îmbătrânim, cu atât realizăm mai clar că suferința nu este o apariție ocazională, ci este un aspect comun al vieților noastre.

Durerea vine în multe forme și este garantat că o să apară.

ATENȚIE: nu oricine știe să sufere.

Unii trăiesc în negare: incapabili să se confrunte cu realitățile profunde ale vieții.
Alții trăiesc în disperare: incapabili să recunoască convergența lacrimilor cu râsul.

Puțini au harul de a suferi bine. Aceia care știu să treacă bine prin suferință sunt un izvor de viață și de credință.

l Pe cine vrei să ții de mână când analizele vor arăta “cancer”?
l Pe al cărui umăr vei vrea să te sprijini atunci când medicul va spune “am făcut tot posibilul”?
l Pe cine vrei să ai alături atunci când nu vei ști unde este copilul tău sau dacă se va întoarce acasă?
l Când lumea ta va fi întoarsă pe dos, în ai cărui ochi vei vrea să te uiți?

Găsește pe cineva care suferă bine!

Știu că nu pare important când viața este perfectă. Un zâmbet frumos este de departe mai atrăgător decât o determinare tăcută. Un interes comun este mult mai profitabil decât puterea interioară.

Cu toate acestea, atunci când viața pare că se destramă, ai nevoie de cineva înspre care să fugi, nu de care să fugi.
l Ai nevoie de cineva care să creadă în tine.
l Ai nevoie de cineva care să îți insufle încredere, nu care să îți semene îndoială.
l Ai nevoie de cineva care poate spera indiferent de circumstanțe.

Când răbdarea și credința lui Iov au fost puse la încercare, soția acestuia a reacționat la suferință spunând: “Blestemă pe Dumnezeu și mori!”

Nu suferise destul? Nu era viața destul de grea?

Era destul câtă suferință îndurase, însă a fost nevoit să își mustre soția în timpul acelor grele încercări.

Viața este deja destul de grea. Nu este nevoie să o facem și mai grea. Alegând un soț/o soție care nu poate îndura suferința nu facem altceva decât să ne îngreunăm și mai mult viața. Asta face că:

fiecare întristare să fie mai amară.
fiecare necaz să fie mai dureros
fiecare lovitură să devină mai profundă.

Însă, când soțul/soția știe cum să trăiască o suferință,
Când nu trăiește în negare, ci se confruntă cu necazurile vieții,
Când nu trăiește în disperare și știe să râdă și să plângă în același timp,
Când îți oferă suport și speranța în toate încercările vieții,
Când poate vedea imaginea de ansamblu a vieții,
Atunci,
Fiecare suferința se transformă în speranță,
Fiecare necaz este trecut cu dragoste,
Fiecare lovitură este asociată cu vindecarea.

Garanția vieții este că fiecare persoană, fiecare cuplu va suferi. Așa că, atunci când îți alegi partenerul, alege pe cineva care suferă bine și nu îți va părea rău.

Traducere: Elena Dolea


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button