adopţie

Izbăvirea: povestea unei adopții

Renee Loux, 7 septembrie 2012, LifeSiteNews

Renee este mama a 13 copiii, unii dintre ei sunt adoptați, iar alții biologici. Ea a fondat Orphan Justice Center și este de asemenea angajată full-time la o instituție religioasă în Kanssas, Missouri. Ea este una dintre persoanele care cred cu tărie că, în orice oraș unde există oameni cu credință în Dumnezeu, nu ar trebui să existe copii nedoriți.

Sâmbăta trecută neprețuita mea fiică Telma s-a căsătorit cu minunatul său mire, Isaac. Singurul gând pe care l-am purtat în suflet toată ziua a fost ”izbăvire”. Am văzut cum fiica mea s-a transformat dintr-o fetiță cu inima frântă și plină de răni adânci într-o adevărată femeie, după Dumnezeu, plină de viață și speranță. Am privit-o stând alături de Isaac al ei, acest bărbat minunat care a înconjurat-o, în sfârșit, cu toată dragostea și puterea de care acest suflet minunat avea nevoie.

Aș vrea să vă împărtășesc povestea Telmei, ca să puteți înțelege măreția lucrării lui Dumnezeu în viața acesteia:

Iată cum își povestește Telma viața:

“Tatăl meu biologic ne-a părăsit pe mine și pe mama chiar după ce a aflat că aceasta era însărcinată. M-am născut cu o malformație a coloanei destul de severă, scolioză de 115 grade. Mama s-a gândit că nu poate să aibă grijă de mine. După ce am fost pasată între câteva familii care puteau să ofere adăpost, dar nu erau în stare să aibă grijă de un copil, am ajuns să fac orice pentru a trăi. Singură și fără să mă apere nimeni, am învățat cum să mă lupt pe stradă pentru a supraviețui. Uitându-mă înapoi, e greu de crezut situația în care am fost, apărându-mă și căutând disperată de mâncare.

Casa în care trăiam avea doar o cameră, care era folosită de obicei pentru oamenii care voiau să aibă relații sexuale. Eram plătită fie cu o pungă de cipsuri, fie cu o sticlă de suc pentru a “ține de șase” în timp ce diferite acte sexuale se petreceau chiar în fața mea. Într-o zi am întâlnit două fete gemene care mi-au spus despre un tip care face misiune și care vorbea limba mea nativă. Am simțit că trebuie să merg și să-l aud. În timp ce stăteam la masă cu soția sa Renee și cu familia lor, am aflat că aceștia aveau de gând să le adopte pe gemene. Pentru majoritatea fetelor care provin din insulele Marshall, ca mine, toți americanii sunt vedete de cinema extrem de bogate, așa că mi-am dorit și eu să fiu adoptată. Două zile mai târziu, înainte să răsară soarele, am bătut din nou la ușa apartamentului lor, întrebând dacă mă pot juca cu gemenele. Nu numai că m-am putut juca cu acestea, dar Renee m-a invitat să rămân toată săptămână pe care o mai aveau de stat acolo cu ei. Atunci când au trebuit să plece am fost distrusă! Renee m-a luat în brațe, mi-a șters lacrimile și mi-a promis că mă va ajuta. Nu am crezut că va fi așa, dar Renee și-a ținut promisiunea. Șase luni mai târziu făceam parte din familia lui Renee și a lui Derek, iar cei doi erau oficial părinții mei.

A durat ceva până când am realizat că nu mai e nevoie să stau mereu încordată ca pe străzi, că este o familie care are grijă de mine permanent. A durat până când am reușit să mă simt în largul meu, până să fiu în stare să visez la viitorul meu, să mă simt iubită, protejată și binecuvântată. Sunt atât de mulți copii care trăiesc pe străzi în insulele Marshall, dar Dumnezeu m-a salvat și mi-a dăruit doi părinți atât de minunați și de credincioși precum Renee și Derek. Atunci când acești doi oameni m-au adoptat am înțeles ce înseamnă să fii iubit. Din acel moment Dumnezeu mi-a dezvăluit drumul spre a înțelege măreția lucrării Lui.”

Telma și noul său tată au avut o relație extrem de specială. Telma a reușit să înțeleagă ce înseamnă dragostea unui tată. Derek a protejat-o, a iubit-o și i-a ghidat pașii către tot ceea ce înseamnă dragostea Tatălui său din ceruri. Din păcate, Telma s-a putut bucura de ”tati” său doar pentru 7 ani, acesta murind într-un accident de mașină cu doar o lună înainte ca ea să împlinească 20 de ani. Atunci când i-am scris pe Skype despre accident, ea se afla în drum spre Ruanda, ajutând alți copii orfani. După ce a zburat înapoi întors pentru a fi de față la înmormântarea lui Derek, în ciuda durerii sale sufletești, Telma a a mers iar în Ruanda, să povestească în acele orașe sărace despre Hristos și infinita dragoste pe care acesta le-o poartă.
Isaac și Telma au hotărât să se căsătorească pe 25 august, dată la care Derek ar fi trebuit să împlinească 40 de ani. Astfel Telma și-a dorit să onoreze memoria celui care a fost o parte atât de importantă în viața ei. Pot spune cu mâna pe inima că Derek se bucură pentru această căsătorie fiica lui și sunt convinsă că, de acolo de unde e, continuă să-i ghideze pașii Telmei. Ea și proaspătul ei soț au avut o masă special amenajată în foișorul curții, dedicată tatălui ei. Mama lui Derek a făcut prăjitura lui favorită, iar Telma a înșirat pe întreaga masă poze cu ea și ”tati” al ei, precum și o scrisoare specială pentru el.
Deși ne bucurăm nespus de direcția fericită pe care a luat-o viața Telmei, suntem profund îndurerați de faptul că Derek nu e aici să se bucure alături de noi. Sunt totuși convinsă că Dumnezeu, în marea Lui bunătate, a ales ceea ce era cel mai bine pentru noi toți, iar într-o bună zi toate aceste lacrimi vor fi șterse… va fi ziua în care ne vom putea revedea! Am încredere în El și sunt convinsă că va continua să transforme cenușa sufletelor noastră în adevărate flori de trandafir!

********************************************************************************************************

De la lansarea lui acum un an și până în prezent, stiripentruviata.ro a publicat mai mult de 1.200 de articole.
Deși comunicarea pe internet este ieftină, realizarea unor materiale de calitate nu este ieftină. O parte din articolele noastre sunt traduse de voluntari, cărora le mulțumim si pe aceasta cale, dar avem și multe interviuri și reportaje realizate de echipa noastră, atât în limba română cât și în engleză.
Pentru a ne putea continua activitatea avem nevoie de ajutor financiar.
Considerați că materialele de pe stiripentruviata.ro pot sprijini salvarea a măcar unei căsnicii de la divorț, pot sprijini întemeierea măcar a unei familii funcționale, pot sprijini creșterea și educarea măcar a unui copil, pot salva viața măcar a unui copil nenăscut, pot salva viața unui copil cu sinfrom Down pe care mama lui vrea să îl avorteze, pot aduce măcar unui copil orfan o familie adoptivă? Dacă da, vă rugăm să ne sprijiniți în demersul nostru.
Între 26 noiembrie și 6 decembrie se desfășoară Campania de iarnă 2014 de finanțare a stiripentruviata.ro.
Donațiile se pot face în conturile:
Asociația Pro Valori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246- EUR

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com

 


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close