religie

Iulia Andrada Ștefan despre violența împotriva femeilor și lipsa de implicare a celor din jur: „Doar când crezi în ceva mai presus de tine binele celor din jur devine o prioritate”

de Iulia Andrada Ștefan, Facebook

În februarie, după ora 21 seara, punându-mă în pat, se aud zgomote. Apoi lovituri în pereți. Uşi trântite. Pic, bum, pam! Dintre toate acestea, cel mai înfiorător este strigătul unei femei. Era ascuțit şi suna a agonie. Apoi se făcu linişte 1 minut. După liniştea aceasta, femeia se descolăci (cred eu) şi striga: „Lasă-mă, că mă omori! Ajutor! Săriți că mă omoară!” 

Patrulam prin casă. Am luat telefonul şi am sunat la 112 fără să stau pe gânduri. Formez, iar dincolo de apel, se aude un „ALO” prompt, cerându-mi-se detalii cu privire la urgența mea (carevasăzică, şi ei sunt de acord cu faptul că oamenii nu sună acolo decât atunci când este vorba despre ceva vital, necesar, urgent, între viață si moarte):

– Bună seara! zic. Repede o maşină de poliție! Vecinul îsi omoară concubina.
Mi se face legătura cu #InspectoratuldePolițieArad. Reproduc întocmai tot ce am auzit. În timpul apelului menționez domnului că se aud aceleaşi sunete groaznice şi agonice. 
– Vă rog, veniți şi ajutați femeia! O omoară! Asta strigă încontinuu. Dincolo de disperarea mea, de lacrimi şi suspine, o voce sictirisită îmi răspunde:
– Doamnă, femeilor ăstora aşa le place. Ştim despre cine e vorba. Nu vă faceți griji! Puneți-vă şi vă odihniți, iar dacă e ceva, sunați din nou şi vom veni. Dacă se mai aud sunete… dacă mai trosneşte cineva… sunați! Noi nu avem ce să le facem. 
– Da, dar dacă o omoară? Pare grav! replic naivă.
– Nu  vă temeți, dacă e aşa, a meritat-o. Cine o pune să stea bătută? Trebuia să plece de la primul semn de violență. 

Eu sunt bulversată. Mi se pare grotesc răspunsul lui. Mă izbesc de zidul rece al indiferenței, al omului somnoros, sunt răvăşită, puteam să-mi imaginez comunicarea nonverbală dintre mine şi el. Puteam să deduc poziția corpului pe care o avea polițaiul în timp ce îmi arunca cu predilecție constatări halucinante ale altor cazuri: sunt sigură că era trântit într-un scaun moale, de birou, negru, cu picioarele încrucişate şi aruncate pe un birou plin de hârtii şi birocrație ieftină.

Da, cred că situațiile sunt diverse şi minciunile urgente or fi şi ele multe. Ca „să pleci urechea” la urgențe ai nevoie de spirit civic. Nu contează cine este personajul victimă, tu, domnule polițist, eşti salvarea lui. Eşti omul în care el crede că îl poate salva. În timpul urgenței, rugăciunile sunt împletite cu disperare dar şi cu speranța că oamenii legii sunt acolo pentru noi, vor veni negreşit, pentru că au depus jurământul să ne apere. Voi sunteți reazemul celor aflați în pericol, ajutorul şi lumina de la capătul tunelului. Spunea un părinte, cred că Parintele Arsenie Papacioc, că dacă fiecare om şi-ar face treaba, de la măturător la preşedinte, cu toții am trăi ca în Rai. Cred că poziția polițaiului ar trebui să fie aspră, dură, fermă, dar nu lipsită de omenie. Ne confruntăm cu o polițăială care profită de autoritatea pe care o are, cu comportamentul lipsit de empatie şi impermeabil al majorității polițiştilor, cu nepăsarea lor şi cu durerea pe care aceştia o provoacă. 

Să continui. Vecinul şi-a extins locul de bătaie, ajungând pe holul blocului. Văzând că autoritățile nu vor ajuta, oamenii au ieşit şi au oprit ceva ce se putea finaliza cu o crimă. Sub efectul băuturii, agresorul a cedat presiunilor, iar victima şi-a luat tălpăşița de lângă el, depunând o reclamație (probabil), căci după câteva luni am văzut polițişti perindându-se pe holul blocului.

Atunci când crezi într-adevăr în ceva mai presus de tine, binele celor din jur devine o prioritate. Însă excesul de zel şi pierderea în vedere a faptului că dincolo de tine se află un Creator care a îngăduit ca tu să fii acolo ca să afli smerenia şi să devii util prin prezența ta, te transformă în duşmanul binelui. Ca atare, vei afla pedeapsă prin disprețul celorlalți față de tine. P.S.: Cel mai integru om pe care îl cunosc este un polițist. Printre toate hârtiile de pe biroul său se află o Icoană cu Mântuitorul răstignit. Are o familie şi un nepot pe care îl adoră. Dar dincolo de acestea, este un biruitor de sine, adesea spune: Răstignirea este țelul meu. Îl vezi adesea răstignindu-şi firea mânioasă, privind cu durere mama singură cu 4 copii bătută azi-noapte de soțul bețiv. Îl mai puteți surprinde făcându-si semnul Crucii în patrula de poliție în care se află un violator care începe să plângă la vederea acestui gest, cerând rapid să se spovedească, cu părere de rău, căci nu ştia că adevărata fermitate constă în jertfire față de celălalt. Unii îl mai întreabă cum reuşeşte să fie un polițai şi să rămână ferm dar şi blând, în acelaşi timp. Răspuns: „Ce doriți să vă facă oamenii vouă, asemenea să le faceți şi voi lor”. Cândva a zis: „Am un duhovnic bun, care mă face să privesc Răstignirea ca pe un țel al fiecărui om, căci „ce Mi-au făcut Mie, asemenea vă vor face şi vouă”. Deci… se poate. Singura condiție este să nu fii…„căldicel”.


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button