Intervenție curajoasă despre dreptul la reproducere asistată la adunarea patronatelor şi sindicatelor din Franţa

Roscoat

Annick du Roscoat

Vă prezentăm mai jos extrase din curajoasa intervenţie susţinută de Annick du Roscoat, membră a Consiliului Economic, Social și de Mediu, în ședința plenară a acestui organism al patronatelor şi sindicatelor franceze, când s-a discutat extinderea dreptului de a accesa reproducerea asistată din alte motive decât cele medicale (n.red. – respectiv, de către cupluri de acelaşi sex, care nu pot avea copii prin natura lor):

Paris, 22 octombrie 2013

Domule Președinte,

Doamnă Ministru,

Dragi colegi

Elisabeth Guigou, ministru al justiției, era sinceră, cred, pe 3 noiembrie 1998, când a proclamat, în timpul dezbaterii privind Pactul de Solidaritate Civilă: „Refuzul meu de a acorda dreptul la adopție pentru cuplurile homosexuale se bazează pe interesul copilului”.

Sunt în egală măsură convinsă că marea majoritate a celor care se opun atât procedurii de folosire de mame-surogat, cât şi procreării asistate medical din alte motive decât cele de ordin medical au impresia că acestea nu ne pot fi impuse.

Mi-ar plăcea să aveți dreptate, dar faptele și jurisprudenţa care încep să curgă, precum şi cuvântul „căsătorie”, care e suficient pentru a asigura drepturi în fața Curții Europene, dovedesc contrariul.

După ce a fost refuzată o petiție semnată de 700.000 de persoane, Biroul s-a autosesizat, dar nu pentru a răspunde direct la întrebarea pusă, ci pentru a examina consecințele unei legi care punea sub semnul întrebării însuşi fundamentul societății noastre.

Avizul prezentat azi consacră un mic capitol extinderii finanțării de către sistemul de asigurări sociale şi către alte categorii de cetăţeni care accesează mijloace de reproducere asistată. Dar se elimină problema de fond, ceea ce alungă dezbaterea democratică de la masa discuţiilor și ne interzice exprimarea de viziuni diferite.

Şi instituția noastră era abilitată să abordeze subiectul, nu numai comisia de etică. Altfel cum se explică faptul că doamna ministru Bertinotti a solicitat părerea Asociaţiilor Familiale Catolice şi a Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Familiale, precum şi un raport de la doamna Irene Thery (n.red. – specialist în drepturile familiei, preşedinte al EHESS, Şcoala de Înalte Studii în Ştiinţe Sociale)?

Cu siguranță se găsesc lucruri interesante în aviz, am studiat pe larg situația îngrijorătoare a familiilor monoparentale… dar nu am tratat chestiunea centrală: dreptul copiilor, nu dreptul de a avea copii.


Citeste mai mult despre extinderea dreptului de a adopta copii sau de a accesa reproducerea asistată pentru cuplurile de acelaşi sex.

Prin extinderea accesului la reproducere asistată medical şi stabilirea dreptului de a folosi o mamă-surogat, drepturile și interesele copiilor – care ar trebui să primeze – sunt sacrificate în interesul adulților. Dar copilul nu este un obiect, nici un proiect, ci o persoană. Nici noile tehnici de reproducere, nici inovațiile juridice nu trebuie să legitimeze fabricarea deliberată de copii pentru adopţie doar pentru că aşa vor unii adulți.

Era datoria noastră să alertăm guvernul în legătură cu acest subiect, dar nu am reușit!

Nu vreau ca peste câțiva ani, poate chiar şi mai curând, să exclam: „Dacă aș fi știut!”

Acum știți! Voi vota împotriva acestui aviz.

Sursă: La manif pour tous

Traducere: Geta Vlaicu

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

, , , , , , ,


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.