familie

Imaginea unui tată care se roagă pentru nou-născutul său a devenit virală

În imaginea publicată pe Internet, se poate observa un tată care se roagă în semn de mulțumire pentru fiul său nou-născut într-un spital din Brazilia.

Momentul a fost capturat de fotograful Jana Brasil, iar nenumărați oameni au fost înduioșați de scena emoționantă.

Tatăl în vârstă de 33 de ani a împărtășit câteva cuvinte internauților despre familia sa.

„Momentul acela în care simți că esti lovit de o tonă de cărămizi și mâinile incep să tremure, pentru că în acel moment descoperi brusc scopul și motivul pentru care ești în această lume. Lui Dumnezeu îi spun: „Mulțumesc”, soției mele îi spun „te iubesc”, iar fiului meu îi spun: „Bine ai venit!”

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Imaginea cu cei doi a fost distribuită de mii de ori pe social media.

Într-un interviu al revistei Crescer, Calmon, tatăl bebelușului a comentat momentul său special:

„M-am trezit în centrul unei situații complicate, unde totul era nou pentru mine și am simțit o teamă incredibilă […]. Am îngenuncheat și am început să vorbesc cu Dumnezeu. L-am rugat să mă ajute să mă maturizez, să devin un bărbat mai bun, un tată bun, un soț mai bun și să-mi dea puterea de a merge mai departe, de a crește și de a lucra, astfel încât copilului meu să nu-i lipsească nimic.”

Fotografiile precum cea a lui Calmon sunt o amintire specială pentru că reprezintă partea frumoasă și necesară a vieții. Această fotografie nu doar captează un moment special între tată și fiu, ci reamintește că viața este ceva de preț.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button