avort

I s-a spus de 20 de ori să-l avorteze, pentru că nu are creier și va fi legumă. Acum copilul merge la clasa pregătitoare

Medicii sunt experții care ne așteptăm să cunoască cel mai bine starea de sănătate a unei persoane la momentul prezent și să o poată prevedea și pe viitor. Dar apar tot mai multe cazuri de părinți ai căror copii sunt bine, în ciuda faptului că medicii făcuseră cele mai sumbre predicții și presaseră pentru avort.

Această atitudine a unor cadre medicale este ciudată, când te gândești cât de mult a avansat azi medicina. Sunt remedii pentru cele mai diverse probleme medicale astăzi. Totuși, încă se mai insistă pentru „soluția rapidă”. Probabil că avortarea copiilor „defecți” pare mai simplă decât efortul și consumul de resurse pentru a le salva viața.

Samantha Dukes, din Aberdeen, Scoția, îl are pe Dexson, un băiețel sănătos și vesel, în vârstă de patru ani. Când era însărcinată cu el în 22 de săptămâni, copilul a fost diagnosticat cu spina bifida, o malformație a sistemului neurologic central, cu rinichi uniți și o problemă a creierului.

Medicii i-au spus că bebelușul nu va supraviețui după naștere și au încurajat-o să avorteze. Samantha, care pe atunci avea 33 de ani și doi copii, a fost la un pas de a face ce i s-a spus. S-a dus la spital să avorteze, dar nu a putut fi programată în ziua respectivă.

S-a gândit atunci că era de la Dumnezeu să păstreze copilul. Acum, privindu-l cum se mișcă vioi prin jur, se felicită pentru alegerea făcută.

Chiar și după ce a luat decizia de a păstra copilul, medicii au continuat să o preseze – de încă 20 de ori, estimează ea: „Eram deja în a 33-a săptămână, iar ei încă mă întrebau: «Ești sigură că vrei să continui? Nu e încă prea târziu. Ginecologul mă întreba dacă nu vreau să fac [avort] de fiecare dată când mergeam la control. Mi se tot spunea că nu are cerebel și nu va putea nici să-și țină capul sus, că va fi o legumă»”.

Dar ea a continuat să creadă în copilul ei. Pe 24 martie 2014, l-a născut pe Dexson prin cezariană. Copilului i s-au făcut câteva operații în primele săptămâni de viață, pe care le-a suportat bine.

Dexson poate acum să meargă pe distanțe mici de unul singur și frecventează clasa pregătitoare împreună cu alți copii din vecinătate. Are încă dureri de spate și picioare, dar acestea vor înceta după următoarea operație.

„Nu se plânge niciodată. Și e un băiețel atât de vesel! Sunt foarte mândră să fiu mămica lui!”, spune Samantha.

Sursa: Life News



Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button