Marxism cultural

„Hristos a-nviat!” Silviu Dancu, scriitor, despre salutul pascal: „Să nu ne supărăm pe cei care nu ne răspund pe potrivă, nici să nu renunțăm la mărturisire pentru a nu-i supăra”

de Silviu Dancu, Facebook

Anii trecuți am auzit niscai voci (tot mai multe), deranjate de salutul pascal. Oamenii se simțeau cumva agresați de o formulă la care erau nevoiți să reacționeze în pofida convingerilor lor.

Într-un fel îi înțeleg. Să admitem, salutul pascal nu este o urare. ”La mulți ani!” este o urare, de exemplu. Îi dorești cuiva să aibă o viață îndelungată. Este orientată spre viitor, urarea este o proiecție, o speranță, o dorință.

Salutul pascal nu e nimic din toate acestea. Salutul pascal este o informație/informare (și dovada că ai acea informație), este credința că informația este adevărată și – deloc în ultimul rând – este o mărturisire.

Așadar: știi, crezi și mărturisești!

În afirmația ”Hristos a înviat!” folosim perfectul compus. E ceva ce s-a întâmplat deja, este un fapt împlinit, (”Săvârșitu-s-a!”, a spus Hristos pe cruce, potrivit lui Ioan), iar replica ”Adevărat a înviat!” vine, simetric, în aceeași logică. Între cele două afirmații este un trecut revendicat ca fiind mereu actual, mereu valabil în ”azi”, și cu pretenția de perenitate în viitor.

”Hristos a înviat!” (atunci) înseamnă ”Hristos este viu!” (acum) și ”Hristos va fi viu!” (întotdeauna). ”Adevărat a înviat!” (atunci) păstrează într-un echilibru desăvârșit această credință: ”Adevărat că este viu!” (acum) și ”Adevărat că va fi viu!” (întotdeauna).

Salutul nu doar păstrează vie memoria unui moment, ci îi confirmă în forță actualitatea dincolo de orice dubiu cu privire la viitor.

”Hristos a înviat!” – ”Adevărat a înviat!” este, așadar, un salut deloc simplu. Fiind o mărturisire, ea presupune credința (fermă!) de la baza ei. O ai sau nu! În interiorul acestui mini-dialog se află spațiul în care se adăpostesc credința, nădejdea și dragostea, în sensul paulian. În respectivul salut, persoanele se completează reciproc, afirmația unuia este întregită de răspunsul celuilalt. O unitate care ne trimite direct la esența ideii de Biserică și de Euharistie: ”Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:20).

Prin acest salut, persoanele care-l rostesc confirmă prezența lui Hristos între ei, chiar acolo și chiar în acel moment. Este un salut cu valoare liturgică, iar cei care-l folosesc se arată, așa cum zicea Petru: ”seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată.” (1 Petru 2:9). Nu e chiar puțin lucru. Dimpotrivă, chiar.

Așadar, da, pot înțelege deranjul pe care-l resimt ateii sau agnosticii în situația în care sunt salutați astfel. Sunt nevoiți să dea un răspuns în care nu cred. Sunt invitați fără preaviz într-un ”spațiu” sacru, sunt introduși într-un ritual.
Dar aici am și o nedumerire: De ce s-ar simți ATÂT de deranjați? Un musulman, de exemplu (la Constanța sunt destui) râdea atunci când vreun creștin îl saluta astfel, din reflex. Îi spunea, simplu, ”Sunt musulman, vecine, ai uitat? Dar să ai o sărbătoare frumoasă!”. Eu însumi era să-mi salut astfel vecinii tătari.

Ateii și agnosticii care se arată așa de iritați pe fb ar putea lua lecții de la aceia. Să zâmbească amical și să spună: ”Ah, eu sunt ateu/agnostic etc., nu pot spune că e așa, dar îți respect credința!” E chiar atât de simplu.

În lamentările lor se vedea, însă, destul de transparentă, pretenția de a se renunța la respectivul salut pascal, doar pentru a nu (mai) fi ei deranjați. Altfel zis, lumea întreagă ar trebui să se modifice în jurul lor, doar ca să fie ei în regulă. Orice efort dinspre ei ar fi (fost) o dovadă a persecutării/discriminării lor, orice obligație din partea celorlalți de a renunța la propriile credințe și expresii ale acesteia, nu era decât ”respectarea drepturilor” lor, ale nemulțumiților.

În acest moment lamentarea cu pricina devine pretenție abuzivă. Aroganță și chiar o formă de agresiune (adică fix ceea ce ei acuză). Totuși, n-am să insist asupra acestui aspect. Că nu despre ei vreau să vorbesc.

O să amintesc, însă, confraților creștini că și ei vor trebui să accepte cu înțelepciune dubiul sau necredința celor care, atei sau agnostici fiind se vor eschiva de la un răspuns care (poate) n-ar trebui privit ca de la sine înțeles. Sau care, cel puțin, considerând vremurile în care trăim, n-ar MAI trebui privit astfel.

Dar și în aceasta e ceva de meditat: ei se vor afla, cumva, în situația lui Pavel, cel care propovăduia Învierea, atenienilor din Aeropag. Știm că le-a vorbit, știm ce le-a vorbit și mai știm și reacția acelora: ”Şi auzind despre învierea morţilor, unii l-au luat în râs, iar alţii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta şi altădată.” (Faptele Apostolilor 17:32). Simplu, nu? Ei au râs, l-au expediat fără alte discuții (dar și fără vreo lamentare sau pretenție! – aviz ateilor noștri supărați). Iar urmarea, aparent pur informativă și căreia (nu tocmai degeaba) i s-a dedicat verset întreg, ne arată că: ”Astfel Pavel a ieşit din mijlocul lor.” (v. 33)

O afirmație aparent benignă, dar care nu poate să nu ne trimită la ceea ce spune Hristos, ucenicilor Săi: ”Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia.” (Matei 10: 14-15).

Sună de-a dreptul înfricoșător și nu e deloc, dar deloc ceea ce ar trebui să dorim vreunui om, vreodată. Așadar, să nu uităm: să salutăm cum se cuvine, în acest moment al mărturisirii. Să nu ne rușinăm de credința noastră. Dar să nu ne supărăm pe cei care nu ne răspund pe potrivă, nici să nu renunțăm la mărturisire pentru a nu-i supăra. În fond, între cei care azi nu cred, pot fi sfinții de mâine. În timp ce noi, riscând să ne fudulim cu credința noastră am putea uita să zicem: ”Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.” (Marcu 9:24) Fără a elimina (și) ultima parte.

Abia acolo, în judecata întoarsă asupra noastră și nu asupra celorlalți, putem să fim părtași la Înviere. Să fim, zic.



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *