homosexualitate

Homosexualitatea: O libertate care merge prea departe

freedom

NARTH.org

În această carte explozivă, Homosexualitatea: O libertate care merge prea departe, autorul ei, Dr. Socarides, un apărător timpuriu și persistent al drepturilor civile pentru homosexuali, îndrăznește să  prezinte modul în care politicile pro-gay au înșelat societatea, pe ideea că sexul cu persoane de același sex este „o alternativă normală, cum ar fi scrisul cu mâna stângă”.

Dr. Socarides știe că homosexualitatea nu este un lucru normal. Tot așa cum nu sunt nici homosexualii „născuți așa” – o altă idee care a fost creată de pseudo-știința și acceptată ca adevăr de mass-media și de instanțele de judecată și academice. El știe că semințele de orientare homosexuală ale pacienților săi au fost plantate în primii lor ani de viață, de obicei înainte de vârsta de trei ani, iar percepția despre sine în funcție de gen a fost afectată de relațiile din cadrul familiei.

El își documentează această opinie clinică rezumând o serie de studii sistematice, apărute inițial în literatura psihanalitică timpurie și care au continuat în anii 1990, oferindu-ne totodată o idee despre munca sa de succes în tratarea homosexualilor pe parcursul a mai mult de 40 de ani.

Tratament? „Da”, spune el, „În cazuri corespunzătoare, printr-o viziune introspectivă, care vine odată cu o analiză bine făcută, putem elibera oamenii de constrângerile lor și îi putem călăuzi către vieți fericite de familie, cu femei (și copii) care îi iubesc.”

În paginile acestei cărți ne arată cum el însuși a făcut acest lucru pe parcursul carierei sale.

Dar Dr. Socarides este mai mult decât un medic, analist și autor a nu mai puțin de 80 de cărți și lucrări pe probleme sexuale. El știe că pacienții sănătoși devin și mai sănătoși într-o societate sănătoasă. Și astfel, în tradiția lui Sigmund Freud, Dr. Socarides devine un critic social, cineva care trebuie să împărtășească preocupările sale grave cu privire la societatea americană de astăzi, o societate care pare să aprobe căsătoriile cu persoane de același sex ca pur și simplu „un stil de viață alternativ.”

Dr. Socarides continuă să lucreze cu bărbați și femei care sunt profund tulburați cu privire la orientarea lor și doresc să se schimbe. Într-adevăr, Dr. Socarides conduce un grup de terapeuți din întreaga lume, specializați în domeniul homosexualității. În primăvara anului 1995, el a câștigat premiul de Distins Profesor de la Asociația de Psihanaliză din cadrul Serviciul de Sănătate Britanic și a ținut prelegeri cu privire la constatările sale din activitatea de cercetare în Londra, la Centrul de dezvoltare pentru copii Anna Freud, Clinica Portman, Clinica Tavistock și în fața British Psychoanalytic Society.

Următorul pasaj este preluat din cartea scrisă de Dr Socarides. Vedem aici o conversație vie, uneori plină de umor cu privire la schimbările din cultura noastră și din universități, apărute de când mișcarea pentru drepturile homosexualilor s-a evidențiat.

Reporter: Crezi că studenții sunt dezinformați despre sexul cu persoane de același sex ?

Dr. Socarides: Da, și adesea, în numele a două capricii actuale: „Democrație” și „Diversitate”. Mediul academic vrea diversitate cu orice preț, chiar ruinarea ideii de universitate. Doar uită-te la cuvinte. Diversitatea este exact opusul universității. Universitatea spune integritate. Diversitatea implică divizare. Acum ei răstoarnă secole de civilizație în încercarea de a instituționaliza sexul cu persoanele de același sex.

R: Și fac acest lucru în numele diversității și al democrației ?

Dr. S: Da, dar ei folosesc argumente false – de tipul celor care vor distruge civilizația construită în această națiune în conformitate cu teoria veche a oalei de topit (Melting pot = teorie despre acceptarea imigranților și omogenizare) – o teorie care nu a negat diferențele aduse pe țărmurile noastre de la distanță, dar a optat, cu înțelepciune, să nu pună banii contribuabililor în structuri lipsite de beneficii.

I: Deci, prin analogie, acum avem cursuri despre homosexuali și lesbiene?

R.: Potrivit unui raport din 1993, realizat de National Gay and Lesbian Task Force, mai mult de 45 de colegii și universități din SUA au început să ofere cel puțin un curs despre homosexualitate – de obicei în cadrul departamentelor de literatură, istorie, sociologie sau de psihologie. City University din New York, a creat în 1991 un centru de cercetare despre gay și lesbiene pentru  absolvenți. În toamna anului 1993, Universitatea de Stat din San Francisco a devenit prima școală de patru ani a țării care oferă un program academic oficial de cursuri despre cultura gay, lesbiană și bisexuală. Elevii de acolo pot obține o specializare în Studii despre homosexuali și lesbiene. Profesorul John DeCecco, care este homosexual, conduce programul.

I.: Ce tipuri de cursuri ?

R.: Literatură lesbiană. Identitatea sexuală. Homosexualitatea în filme. SIDA – Criza de Sănătate contemporană. Variațiuni în sexualitatea umană. Lucruri de genul asta.

I: Unele dintre problemele despre care vorbiți și dvs în această carte.

A.: Asta-i drept. Dar credeți-mă, Prof. DeCecco nu m-ar accepta la facultatea sa.

I: De ce nu?

R.: Pentru ca aceste cursuri sunt toate pro-gay. Ei intenționează să promoveze ideile gay, încă o dovadă că educația americană a devenit politizată – și mai mult propagandă decât știință. DeCecco și alții ca el, care stabilesc aceste programe gay, sunt aproape toți homosexuali și lesbiene. Oricine are idei diferite e eliminat.

I: De unde vin ei?

R: Cei care predau studiile gay cred că orientarea sexuală spre același sex influențează fundamental modul în care literatura este scrisă, arta produsă, istoria analizată, știința investigată. Și oricine care nu este homosexual sau lesbiană este, evident, necalificat să predea literatură gay, sau artă, sau istorie.

Î.: Ce e în neregulă cu acest punct de vedere ?

R.: În primul rând, se presupune că a fi homosexual sau lesbiană oferă o protecție specială. Nu e așa. Homosexualii și lesbienele sunt ființe umane și, în cazul în care arta sau știința lor este bună de ceva, acesta trebuie să reflecte ceea ce este universal în natură sau la omenire. În cazul în care Michelangelo a fost un homosexual, așa cum pretind mulți homosexuali acum, ce anume este homosexual cu privire la arta lui?  Nimic. Este, pur și simplu, umană. Oscar Wilde a fost homosexual. Dar piesele sale nu au fost despre homosexualitate. El a scris una dintre piesele cele mai bune în istoria literaturii engleze, „Importanța de a fi onest”. Acesta nu a fost inspirată de homosexualitatea lui, ci de inteligența și spiritul lui. De aceea, piesa încă e pusă în scenă de către universități si teatre din diferite comunități. Crezi că oamenii vor dori să vadă „Angels in America” peste o sută de ani? Douăzeci? Zece?

Î.: Dar care este părerea ta cu privire la un curs despre istoria gay?

R.: Istoria este istorie. Și mi-ar plăcea să cred că în sălile noastre de curs predăm studenților o istorie universală. Predarea unui curs special de istorie gay, mai ales la nivel de licență, are tendința de a prezenta o imagine parțială. De ce ai preda istoria gay – sau istorie catolică – cu excepția cazului în care se încearcă să se intre pe tărâmul unei pledoarii speciale? Până în prezent, cele mai multe universități au vrut să stea departe de acest lucru. Universitățile catolice cu adevărat bune au decis cu decenii în urmă să renunțe la „învățarea împărțită”. Fără literatură catolică. Sau știință catolică. Profesori, cum ar fi Părintele Hesburgh de la Notre Dame, au spus că o universitate este un loc unde, probabil, oamenii sunt în căutarea adevărului. Dacă încerci să spui că există un „adevăr catolic”, insinuezi existenta altor adevăruri, ceea ce echivalează cu a spune că nu există niciun adevăr, că totul depinde de punctul tău de vedere. Atunci singurul criteriu pentru ceea ce predăm este moda. Și dacă asta e adevărat, atunci numai grupurile din campus care au cauze la modă pot avea propriile cursuri și programe.

Î.: Ce e în neregulă cu atragerea atenției cuiva cu privire la o anumită problemă?

R.: La locul potrivit, e în regulă. Oamenii au dreptul constituțional de întrunire liberă. Dar de ce ar trebui să plătească contribuabilii pentru asta? Aceste programe duc, de asemenea, la divizare. Ei propagă noțiunea de „noi – împotriva lor”. De asemenea, acestea au tendința de a da legitimitate oficială la un stil de viață care ar trebui să rămână „în afara scenei”. Instituirea unui program special la San Francisco pune statul California în poziția de a spune implicit „a fi gay e bine”. Și, așa cum am încercat să arăt, a fi gay nu este atât de bine.

Î.: Dar acum, în mediul academic, există unele voci de intelectuali destul de puternice, care au reușit sa popularizeze punctul de vedere opus.

R.: Da. Ei au organizat mai multe conferințe naționale dedicate studiilor gay, trei la Yale și câte una la Harvard și Rutgers. Există planuri pentru alții, la CUNY și San Francisco. Începând cu anul 1991, acestea au o Asociație de Studii Gay. Există o serie de reviste academice axate pe homosexualitate. Și au publicat zeci de cărți despre istoria, incidența și cultura homosexualității.

Î: Sună ca un nou val în mediul academic.

R.: Da. La fel ca deconstructivismul, care a acaparat universitățile din America în anii 1980, acest curent a început, de asemenea, în Franța, în principal sub influența lui Michel Foucault.

Î.: Cine este Michel Foucault ?

R.: Vrei să spui „cine a fost el”? A murit în 1984, când încă lucra la al treilea volum al său despre istoria sexualității.

Î.: A avut Foucault o idee cheie?

R.: Da. În multe din scrierile sale, el încearcă să demonstreze că ceea ce majoritatea oamenilor consideră ca „normal” sunt simple invenții umane. Implicit, ele sunt, de asemenea, arbitrare. În Istoria sexualității, volumul I, Introducere, Foucault a spus că sexul în sine a fost un construct istoric relativ recent .

Î.: Care a fost consecința logică a acestei idei ?

R.: Foucault a încercat, în propria sa viață, să se elibereze pe sine. De fapt, el a încercat să se dezintegreze pe sine complăcându-se în tot felul de perversiuni polimorfe.

Î.: A reușit ?

R.: În programul său personal? Da. Pe parcursul a trei întâlniri separate, ca profesor invitat la Berkeley, el a devenit destul de fermecat de băile gay din San Francisco și a reușit să se dezintegreze, literalmente. La data de 25 iunie 1984, el a murit de SIDA la Spitalul  Salpetriere din Paris, chiar în instituția unde a studiat pentru lucrarea Nebunie și civilizație, un loc care a servit în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea ca o închisoare de facto pentru cerșetori, prostituate și criminali. După Revoluție, Salpetriere a devenit o instituție pentru probleme psihice.

Î: De ce nu a fost trasă în jos mișcarea de eliberare gay de SIDA?

R.: Prin propagandă abilă și pozând ca victime neajutorate, mișcarea gay a câștigat putere, chiar daca mulți bărbați homosexuali mureau deja de SIDA. Mulți oameni de știință americani au adoptat ideea lui Foucault că adevărul este doar produsul de putere. Ei transformă adevărul prin schimbarea structurii de putere. Astfel, ei nu se angajează în dezbateri cu nimeni care e în conformitate cu orice norme care sunt tradiționale. Pentru ei nu există norme valide. Toate acestea sunt arbitrare.

Î: Cum au putut duce asta mai departe ?

R.:Simplu. Nu a fost practic nicio rezistență la această ideologie în mediul academic american. Tim Egan, domnul de la The New York Times, în Seattle, a scris în 1988 despre Pete Schaub, care s-a înscris la Universitatea din Washington la un curs numit „Introducere in Studiile femeii”, predat de către Donna Langston și Dana-Michele Brown. În prima zi, li s-a spus că familiile tradiționale americane sunt disfuncționale. Elevii care au spus că familiilor lor au fost destul de funcționale au fost puși la punct de asistentele universitare, cu strigăte, la unison. Câteva zile mai târziu, dr. Langston a adus invitați pentru a vorbi despre masturbare. „Ele au spus că nu au nevoie de un bărbat”, a spus Schaub Reporter Egan. „Au început să arate cum se poate masturba cu un pămătuf de șters praful și au avut dildo-uri acolo.” Când Prof. Brown a spus ca statisticile au arătat ca lesbienele ar putea crește copiii mai bine decât cuplurile căsătorite, Schaub a cerut surse pentru afirmația ei. Prof. Brown i-a respins întrebarea. „De ce mă provoci ?”, a spus ea. „Pleacă de lângă mine. Lasă-mă în pace.” Un membru al clasei l-a numit pe Schaub „un bastard nenorocit șovinist”. A doua zi, profesoara a adus doi ofițeri de poliție în campus pentru a asigura ordinea, interzicându-i lui Schaub să mai participe la curs. Schaub a contestat interdicția. Săptămâni mai târziu, administrația a spus că ar putea merge înapoi la clasă. Dar asociatul Dean James Nason l-a sfătuit să renunțe la curs.

Homosexualii si lesbienele au preînlăturat critica din afara mediului academic (în principal din mass-media, inclusiv publicarea de carte), pentru că ei au fost în măsură să definească orice opoziție ca o boală numita „homofobie”. În măsura în care mass-media a luat de bună această definiție dată de gay și lesbiene, prof. Muller a spus: „este imposibil să oferim motive întemeiate pentru dezaprobarea culturii homosexualite”. El se întreabă dacă cineva va fi capabil să se facă auzit în privința heterosexualității.

Î.: Ce părere aveți despre prezenta tutorilor gay în fiecare cămin de la Harvard?

R.: Eu sunt de la Harvard. Sunt îngrozit. Aceasta este doar o altă formă de abuz asupra copilului, axată pe cei în adolescența târzie. Copiii în adolescență sunt încă vulnerabil la atacuri cu privire la identitatea lor sexuală. Mulți dintre ei încă nu au ajuns la un acord pe deplin cu identitatea lor (și unii dintre ei nu pot face acest lucru până târziu în viață). Dar bombardarea lor cu informații eronate și ademenirea lor pentru a încerca relațiile cu același sex, deoarece acestea s-ar putea să placă – e o formă de subversiune sexuală. Mă pot gândi doar la primii mei ani de la Harvard. Ce se întâmpla dacă mi-ar fi fost spus de către un profesor gay: „Încearcă. O să-ți placă”? Aveam atunci aceleași porniri sexuale ca orice tânăr timid de 18 ani dintr-un oraș mic în Massachusetts și am pus ochii pe o frumusețe sofisticata din Manhattan. În acel moment am încercat în zadar să găsesc moduri de abordare pentru fata care părea inabordabilă. Ce se întâmpla dacă alegeam drumul ușor – cedarea la sugestia tutorelui meu gay?

Î.: Care sunt slăbiciunile lor?

R.: Kinsey a afirmat foarte clar la finalul raportului său privind sexualitatea. El a spus că toate tipurile de activitate sexuală – sex cu sexul opus, sex cu același sex, sex cu ambele sexe, sex cu copii, sex cu bice și lanțuri, sex cu animale – orice fel de sex e normal. Diversitatea să trăiască! Și asta e ideea pe care au reușit să o promoveze în școlile din această țară. Pentru Kinsey, toate acestea „pot părea să facă parte din categorii, care sunt la fel de separate ca binele și răul… În realitate, toate acestea își au originea în mecanisme relativ simple, care asigură răspuns erotic, atunci când există suficienți stimuli fizici sau psihici… Datele științifice acumulate fac să pară că, în cazul în care circumstanțele ar fi fost propice, cele mai multe persoane ar fi putut fi condiționate în orice direcție…”

Î.: Cu alte cuvinte, după  Kinsey, natura este indiferentă față de orientarea sexuală?

R.: Da, și eu nu mă pot stăpâni să râd acum, în acest context, atunci când mă gândesc la o ședință de psihiatrie pe care am avut-o în Atlanta în 1988. Dr. Richard Isay, un psihiatru homosexual și un promotor al homosexualității, când cineva l-a întrebat despre o declarație ca cea a lui Kinsey, făcută de Isay – ceva despre indiferența naturii la orice formă de sexualitate. Cel care a pus întrebarea l-a întrebat pe Isay despre băieții de la fermă care ar putea fi atrași de oi. Ar încuraja acești băieți să facă sex cu oile? Cu o față sobră, Isay a spus că acest lucru ar fi în întregime acceptabil, „atâta timp cât atracția erotică e satisfăcătoare atât pentru băiat cat și pentru oaie”. Acesta a fost purtătorul de cuvânt, lider al grupul de gay și lesbiene de la APA , oferind o justificare pentru bestialitate.

Traducere  de Anda Oprescu

 

 

 

 

 

 

 


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button