Homosexualitatea: Nu există adevăr fără dragoste, nu există dragoste fără adevăr



Albert Mohler este conducătorul The Southern Baptist Theological Seminary, una dintre cele mai importante şcoli teologice baptiste din lume. Textul de mai jos este o luare de poziţie în problema homosexualităţii, din perspectiva pe care teologia baptistă o oferă autorului.

Din punct de vedere teologic, autorul nu poate sesiza că însăşi teologia neoprotestantă, cu carenţele sale în înţelegerea naturii păcatului şi a restaurării omului, a fost un pas major spre acceptarea de către unele culte occidentale a homosexualităţii ca normativă. O explicaţie conformă cu învăţătura dintotdeauna a Bisericii despre păcat şi restaurarea omului, cu aplicaţie în cazul patimii homosexualităţii, a dat-o Părintele Marc Antoine Costa de Beauregard.

Dar articolul este important pentru că arată zbaterea unui om preocupat cu adevărat de soarta semenilor săi, care ajunge să înţeleagă clar una dintre capcanele în care cad promotorii homosexualităţii: dragostea fără adevăr, la care sunt îndemnaţi insistent credincioşii, pe motivul că suferă de eroarea „adevăr fără dragoste”. Din păcate textul nu face referinţă la cuvântul fundamanental al Sântului Pavel în această privinţă: „Dragostea… nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr” (I Corinteni 13, 6)
Îl publicăm pentru a arăta frământarea existentă în societatea şi creştinismul occidental în problema homosexualităţii şi cu nădejdea că asumarea Ortodoxiei ne va oferi înţelegeri care să oprească la timp abaterea de la cuvântul Mântuitorului Hristos a celor ce vor să Îi fie credincioşi.

30 mai, 2013, Albert Mohler
Confruntarea dintre biserică şi cultura implică o multitudine de chestiuni, controverse şi decizii – dar nicio chestiune nu defineşte criza noastră culturală actuală la fel de limpede precum homosexualitatea. Câteva biserici şi denominaţiuni au capitulat în faţa cererilor activiştilor pentru drepturile homosexualilor, iar acum acceptă homosexualitatea ca pe un stil de viaţă absolut justificat.
Alte denominaţiuni sunt cu un picior în groapă şi, fără o rezistenţă conservatoare în masă, este aproape sigur că vor abandona adevărul biblic şi vor binecuvânta ceea ce Biblia condamnă. În doar câţiva ani, o linie de demarcaţie majoră s-a evidenţiat – de o parte sunt acele biserici care aprobă homosexualitatea, iar de cealaltă parte sunt cei care rezista cu încăpăţânare şuvoiului cultural.
Activiştii pentru drepturile homosexualilor înţeleg că bisericile evanghelice sunt una dintre ultimele mişcări de rezistenţă devotate unei moralităţi biblice. De aceea, ei au adoptat o strategie de izolare a opoziţiei creştine şi de forţare a schimbării prin acţiune politică şi presiune culturală.
Putem conta pe creştini să rămână întemeiaţi cu fermitate pe preceptele biblice în această privinţă? Puţin probabil. Cercetările ştiinţifice şi informale demonstrează faptul că s-a ajuns la o semnificativă lipsa de convingere printre adolescenţi şi tineri. Nicio revoluţie morală nu poate reuşi fără să modeleze şi să schimbe minţile tinerilor şi copiilor.
În mod inevitabil, şcolile au devenit câmpuri de bătaie cruciale pentru războiul cultural. Perspectiva creştină asupra lumii a fost subminată de un curriculum generalizat care predă relativismul etic, reduce poruncile morale la simple valori personale, şi promovează homosexualitatea ca pe un stil de viaţă legitim şi atractiv.
Bisericile noastre trebuie să propovăduiască principiile de bază ale moralităţii biblice creştinilor care altfel nu vor şti niciodată ca Biblia recomandă un model pentru relaţiile sexuale. Tinerilor trebuie să li se spună adevărul despre homosexualitate – şi trebuie învăţaţi să considere căsătoria ca fiind intenţia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte relaţia sexuală dintre oameni.
Aceste vremuri impun curaj creştin. În aceste timpuri, curajul presupune că preoţii şi liderii creştini să îşi pună confruntarea textului biblic pe ordinea de zi, şi să nu ezite să aibă de a face cu toată gama de probleme legate de homosexualitate. Trebuie să predicăm ceea ce Bibila ne învaţă despre sexualitate – ce înseamnă să fii bărbat sau femeie. Trebuie să vorbim despre darul lui Dumnezeu privind uniunea dintre bărbat şi femeie şi despre legământul căsătoriei. Şi trebuie să discutăm deschis despre ceea ce înseamnă homosexualitatea şi de ce Dumnezeu a condamnat acest păcat ca fiind ceva foarte respingător.
Curajul este mult prea rar în multe cercuri creştine. Acest fapt explică abdicarea atât de multor denominaţiuni, confesiuni şi biserici în faţa agendei homosexuale. Dar nicio capitulare în această chestiune nu ar fi fost posibilă dacă autoritatea Sfintei Scripturi nu ar fi fost deja subminată. Şi totuşi, în aceeaşi măsură în care este nevoie de curaj, vremurile impun şi o altă virtute – compasiunea.
Realitatea tragică este ca în fiecare parohie se găsesc aproape sigur persoane care se lupta cu dorinţele homosexuale sau chiar implicate în relaţii homosexuale. În exteriorul zidurilor bisericii, homosexualii aşteaptă să vadă dacă bisericile creştine au şi altceva de spus în afara faptului că homosexualitatea este un păcat. Bisericile liberale au redefinit compasiunea în sensul că biserica îşi schimba mesajul, adaptându-l la cerinţele moderne.
Ei susţin că a-i spune unui homosexual că este păcătos este un lucru lipsit de compasiune şi de îngăduinţă. Este ca şi cum a-i încerca să demonstrezi că un doctor este intolerant pentru că îi spune pacientului că are cancer. Dar, în cultura corectitudinii politice, acest argument are o putere de atracţie foarte mare. Creştinii întemeiaţi pe Biblie ştiu că a fi compătimitor înseamnă a spune adevărul, şi a refuza să numeşti păcat ceea ce este neprihănit. A ascunde sau a nega sacrilegiul păcatului înseamnă a minţi, şi nu exista compasiune într-o astfel de înşelăciune odioasă.
Adevărata compasiune înseamnă să spui adevărul cu dragoste – şi aici este problema. Mult prea adesea, curajul nostru este mai evident decât compasiunea. Mult prea adesea, opţiunile se reduc la acestea două – biserici liberale care propovăduiesc iubirea fără adevăr, şi biserici conservatoare care propovăduiesc adevărul fără iubire.
Noi, creştinii evanghelici trebuie să ne punem nişte întrebări foarte dificile, dar cea mai grea este aceasta: De ce am fost atât de ineficienţi în capacitatea de a ajuta persoanele captive în mrejele acestui păcat? Evanghelia este pentru păcătoşi – atât pentru păcătoşi homosexuali, cât şi pentru păcătoşi heterosexuali. După cum a explicat Sf. Ap. Pavel comunităţii din Corint: „Nu știți oare că nedrepții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: Nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.” (I Corinteni 6, 9-11)
Cred că eşuăm la testul compasiunii. Dacă prima cerinţă a compasiunii este să spunem adevărul, cea de a două trebuie neapărat să fie aceea de a ne apropia de homosexuali prin intermediul Evangheliei. Aceasta presupune să instruim preoţi şi alţi slujitori care să se dedice acestui aspect şi să înveţe cum să îi ajute pe homosexuali să scape de legăturile puternice ale acestui păcat – întocmai cum îi ajută şi pe alţii să se elibereze de păcate cu ajutorul harului dumnezeiesc.
Dacă viaţa noastră chiar se întemeiază pe Evanghelie; dacă într-adevăr îi iubim pe homosexuali la fel ca pe alţi păcătoşi, atunci trebuie să ne apropiem de ei cu o sinceritate care face această iubire palpabilă. Acest deziderat nu este nici măcar atins până când nu vom fi capabili să le spunem homosexualilor: „Vrem ca voi să ştiţi care este măreţia gândului lui Dumnezeu pentru voi, să aflaţi despre iertarea păcatelor şi să cunoaşteţi mila lui Dumnezeu, să primiţi mântuirea care vine prin credinţa în Domnul Iisus Hristos, să cunoaşteţi vindecarea pe care Dumnezeu o lucrează în sufletele păcătoşilor salvaţi prin har, şi să vă alăturaţi celor ce Îl urmează lui Hristos, pentru a trăi împreună în ascultare şi a creşte în har”.
„Şi aşa eraţi unii dintre voi…” Biserica nu este un loc unde păcătoşii sunt invitaţi să rămână în păcatele lor. Din contră, este Trupul lui Hristos, format din păcătoşi transformaţi prin har. Nici unul din noi nu merită să fie primit în comunitatea preaiubitului Domn Iisus Hristos. Toată lucrarea este a harului, şi fiecare dintre noi s-a născut în păcat.
Păcătuim dacă spunem că homosexualitatea nu este păcat. Păcătuim de asemenea dacă ne comportăm ca şi când acest păcat nu ar putea fi vindecat și iertat. Nu putem accepta adevărul fără dragoste şi nici dragostea fără adevăr. Evanghelia stabileşte această chestiune odată pentru totdeauna. Această criză morală majoră este o criză a Evangheliei.
Însuşi Trupul lui Hristos se va revela printr-o milă încununată de curaj, şi printr-un curaj plin de milă. Vom vedea acest fapt realizat numai atunci când bărbaţii şi femeile sloboziți prin harul lui Dumnezeu din robia homosexualităţii se vor simţi liberi să ia cuvântul pentru a mărturisi despre viaţa lor – şi când noi vom fi gata să îi primim ca pe nişte semeni. Milioane de oameni suferinzi aşteaptă să vadă dacă transpunem în fapte ceea ce propovăduim…
Prelucrare după albertmohler.com 
Traducere: Violeta Ciortan

, , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns