Homosexualismul ca ideologie: revoluţionarea noţiunii de familie şi abolirea conceptului de căsătorie

Foto: (c) 2014 Platon/The People's Portfolio for Human Rights Watch

La conferinţa „Tulburarea Identităţii de Gen şi Viitorul Omenirii”, la care s-a lansat cartea „Faţa nevăzută a homosexualităţii”, s-a pus întrebarea „De ce homosexualitatea este o ideologie?”.

Trecând peste inadecvarea terminologică a întrebării, menţionăm că răspunsul mai lung poate fi citit în articolul Freudo-marxismul: noua utopie, semnat de Andrei Dîrlău, co-autor al volumului sus-citat, absolvent al Facultăţii de Limbi Străine şi al Facultăţii de Teologie, ambele de la Universitatea din Bucureşti, al celei de Relaţii Economice Internaţionale de la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi doctorand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Un răspuns scurt vă oferim mai jos, cu ajutorul dlui Andrei Dîrlău, în acest articol. Practic, articolul nu face decât să citeze scopurile declarate ale activiştilor gay şi lesbiene. Acesta este unul revoluţionar: răsturnarea conceptelor după care se conduce societatea actuală, deoarece se consideră că acestea au rămas în urma „progresului” ideilor şi chiar a realităţii!

Iată cum se vede Revoluţia (Sexuală, dar şi Familială) din punctul de vedere al revoluţionarilor LGBT, cu propriile lor cuvinte:

Anii 1980

Manifestul de mai jos, citat şi într-una din anexele cărţii „Faţa nevăzută a homosexualităţii”, e foarte greu de găsit în facsimil sau de accesat în arhiva Congresului SUA, dar este intens citat de surse pro-familie din SUA.

Unii sar în apărarea autorului, pretinzând că textul este doar un pamflet, o satiră frustrată şi neputincioasă din perspectiva unei minorităţi oprimate.

Dar nu te poţi abţine să nu observi că cea mai mare parte din ideile de mai jos au devenit deja realitate. Cu greu poţi crede că aşa ceva nu se poate încadra ca şi tip de discurs la infama categorie de discurs instigator la ură.

Revoluţionarul gay

de Michel Swift

PREZENTUL MANIFEST este extravaganţă, nebunie, fantezie tragică şi crudă, o erupţie a mâniei interioare a asupriţilor care se visează cu disperare în locul asupritorilor.

Vă vom sodomiza fiii, embleme ale masculinităţii voastre slabe, ale viselor voastre efemere şi ale minciunilor vulgare. Îi vom seduce chiar în şcolile şi internatele voastre, în sălile de gimnastică şi în vestiare, pe terenurile de sport şi la seminarii, la cercurile voastre de tineret şi în toaletele teatrelor voastre, în cazarmele voastre şi în popasurile camioanelor, la cluburile bărbaţilor şi pe culoarele Parlamentului – oriunde bărbaţii se adună alături de alţi bărbaţi. Fiii voştri vor deveni slujitorii noştri şi vor face ce le vom spune noi. Vor fi replămădiţi după imaginea noastră. Vor ajunge să ne dorească la nebunie şi să ne adore.

Femeilor, vă cereţi mereu libertatea. Vă plângeţi că bărbaţii nu vă mai satisfac; că vă fac nefericite. De aceea, noi, ca nişte fini cunoscători ai fizionomiei şi fiziologiei masculine, vă vom răpi bărbaţii. Îi vom amuza; îi vom invăţa; îi vom imbrăţişa când plang. Femeilor, ziceţi că vă doriţi să trăiţi una impreună cu cealaltă în loc să trăiţi cu bărbaţi. Nu aveţi decat să o faceţi. Noi le vom oferi bărbaţilor voştri plăceri pe care nu le‑au cunoscut nicicând, fiindcă şi noi suntem mai inainte de orice bărbaţi şi numai un bărbat ştie cu adevărat cum să‑i producă plăcere altui bărbat; numai un bărbat poate înţelege cu afecţiune şi în profunzime mintea şi corpul altui bărbat.

Toate legile care interzic activitatea homosexuală vor fi revocate. În locul lor, se vor vota legi care vor favoriza iubirea dintre bărbaţi. Toţi homosexualii trebuie să facă front comun ca fraţii; să ne arătăm uniţi pe toate planurile: artistic, filozofic, social, politic şi financiar. Vom fi victorioşi numai dacă ne prezentăm cu acelaşi chip în faţa cumplitului vrăjmaş heterosexual.

Dacă îndrăzniţi să ne strigaţi «poponari», «pidosnici», «creţari», vă vom înjunghia direct în inimile voastre laşe şi vă vom profana cadavrele plăpânde.

Vom închina poeme de dragoste iubirii dintre bărbaţi; vom regiza piese în care bărbaţii se mangaie reciproc la scenă deschisă; vom face filme despre iubirea intre bărbaţi eroici, care va inlocui idilele heterosexuale ieftine, superficiale, sentimentale, inspide şi imature care predomină azi pe marile ecrane. Vom sculpta statui reprezentând tineri superbi, bravi atleţi, pe care le vom instala în parcurile, scuarurile şi pieţele voastre. Muzeele lumii se vor umple de picturi reprezentand graţioşi flăcăi despuiaţi.

Scriitorii şi artiştii noştri vor face dragoste ca intre bărbaţi, cu stil, exact după moda zilei, ceea ce nici nu va fi greu, căci ne pricepem de minune să lansăm tendinţe. Vom aboli relaţiile heterosexuale cu armele glumei acide şi ridiculizării, pe care le mânuim expert.

Îi vom demasca pe homosexualii de la putere care se dau heterosexuali. Veţi fi şocaţi şi inspăimantaţi să aflaţi că preşedinţii voştri şi fiii lor, industriaşii şi senatorii voştri, primarii, generalii, atleţii, vedetele de cinema şi de televiziune, liderii de opinie şi chiar preoţii voştri nu sunt nici pe departe figurile heterosexuale inofensive, familiare şi burgheze pe care le credeaţi. Suntem pretutindeni; ne‑am infiltrat printre voi. Fiţi atenţi când vorbiţi despre homosexuali, fiindcă suntem mereu printre voi; s‑ar putea chiar să dormim în acelaşi pat cu voi. Nu va fi nici un compromis. Nu suntem nişte fătălăi mic‑burghezi. Suntem extrem de inteligenţi, reprezentăm aristocraţia naturală a rasei umane, iar aristocraţii cu minţi oţelite nu se mulţumesc cu mai puţin decât totul.

Cei care ni se opun vor fi alungaţi. Ca şi Mishima, vom ridica vaste armate proprii în calea voastră, pentru a vă infrange. Vom cuceri lumea, fiindcă războinicii inspiraţi şi adunaţi laolaltă de iubirea şi onoarea homosexuală sunt la fel de invincibili ca şi anticii soldaţi greci. Celula familială – teren care odrăsleşte minciuna, trădarea, mediocritatea, ipocrizia şi violenţa – va fi abolită. Celula familială, care nu face decat să inmoaie imaginaţia şi să incovoaie voinţa liberă, trebuie eliminată.

În laboratoarele genetice vor fi concepuţi şi crescuţi băieţi perfecţi. Ei vor fi crescuţi în spiritul unui ataşament de grup în comunităţi speciale, sub controlul şi instructajul savanţilor homosexuali.

Toate bisericile care ne condamnă vor fi inchise. Singurii noştri zei sunt tinerii chipeşi. […] Îndepărtându‑ne de convenţiile heterosexuale ale clasei de mijloc, suntem liberi să ne trăim viaţa după comandamentele purei imaginaţii. Pentru noi, ce e prea mult nu e destul.

Sofisticata societate pe care o vom crea va fi guvernată de o elită formată din poeţi homosexuali. Una din principalele cerinţe pentru a accede într‑o poziţie de putere în noua societate a homoerotismului va fi complacerea în «pasiunile greceşti».

Orice bărbat contaminat de dorinţă heterosexuală va avea în mod automat blocată calea către poziţiile de influenţă. Toţi masculii care vor insista în mod stupid să rămână heterosexuali vor fi chemaţi la judecata unor tribunale homosexuale şi vor deveni invizibili.

Vom rescrie istoria, pe care aţi umplut‑o şi înjosit‑o cu minciunile şi deformările voastre heterosexuale. Vom portretiza homosexualitatea marilor lideri şi gânditori care au schimbat lumea. Vom demonstra că homosexualitatea se împleteşte natural şi indisolubil cu inteligenţa şi imaginaţia şi că homosexualitatea este cerinţa adevăratei nobleţi şi frumuseţi bărbăteşti. Vom fi victorioşi, fiindcă ne dă putere amărăciunea feroce a celor asupriţi şi obligaţi să joace roluri insipide în spectacolele tâmpe heterosexuale pe care le‑aţi pus în scenă de‑a lungul istoriei. Şi noi putem să tragem cu arma şi să urcăm pe baricadele revoluţiei totale.

Tremuraţi, porci heterosexuali, când vom apărea în faţa voastră fără măşti!

Publicat în Gay Community News, 15 februarie 1987,
retipărit în Congressional Records, 15‑27 februarie 1987;
accesibil online pe pagina Universităţii Iezuite Fordham din New York

Anii 1990

Paula Ettelbrick, fost director al departamentului juridic al Fondului Lambda pentru Apărare Legală şi Educaţie, organizaţie de promovare a drepturilor minorităţii LGBT, a declarat:

A fi queer reprezintă mai mult decât să‑ţi aranjezi o casă, dormitul împreună cu o persoană de acelaşi sex şi căutarea aprobării statului pentru a face asta. A fi queer înseamnă împingerea la extrem a termenilor de sex, sexualitate şi familie şi, prin acest proces, însăşi transformarea ţesutului social.

În William B. Rubenstein, „Since When Is Marriage a Path to Liberation?”,
în Lesbians, Gay Men, and the Law, New York, The New Press, 1993, pp. 398, 400
Online în Rutgers Law Review, vol 61, nr 3

Citeşte şi EXCLUSIV ONLINE: Criza familiei şi apariţia homosexualităţii / Din cartea „Faţa nevăzută a homosexualităţii” de Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău

Citeşte şi EXCLUSIV ONLINE: Note privind o dezvoltare sănătoasă a identităţii de gen / Din cartea „Faţa nevăzută a homosexualităţii” de Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău

Michelangelo Signorile, activist gay, recunoaşte adevărata semnificație a dezideratului de recunoaştere socială şi politică prin intermediul „căsătoriei” între persoane de acelaşi sex:

Să luptăm pentru căsătorie între persoanele de același sex și beneficiile ei, ca apoi, odată acordate, să redefinim complet instituţia căsătoriei, pentru a cere dreptul la căsătorie nu ca mijloc de aderare la codurile morale ale societăţii, ci pentru a demitiza și a schimba radical o instituţie arhaică. Cea mai subversivă acţiune pe care femeile lesbiene și bărbaţii gay o pot întreprinde este să transforme cu totul noţiunea de «familie».

M. Signorile, „Bridal Wave”, revista OUT, decembrie-ianuarie 1994, p. 161;
citat în Life Outside: The Signorile Report on Gay Men, Sex, Love,
Family and the Passages of Life, New York: Harper Collins Publishers, 1997

Anul 2012

Activista Maria (Masha) Alexandrovna Gessen, cunoscută susţinătoare a drepturilor minorităţilor sexuale (foto sus, alături de membrii „familiei” sale: Constantin Iabloţchi; Maria Kozlovskaya; Elvina Iuvakaeva; Anastasia Smirnova), afirma la un festival de la Sidney, Australia, că transformarea căsătoriei înseamnă de fapt distrugerea acesteia, pentru a putea redefini familia:

E de la sine înţeles că (persoanele LGBT) trebuie să aibă dreptul la căsătorie. Dar tot de la sine înţeles este că instituţia căsătoriei nu ar trebui să existe. Lupta pentru legalizarea căsătoriei între persoane homosexuale presupune în general să minţim în legătură cu ce vom face cu căsătoria, odată ce aceasta ne va fi permisă – fiindcă minţim când spunem că instituţia căsătoriei nu se va schimba. Aceasta este o minciună. Instituţia căsătoriei se va schimba, aşa cum şi trebuie să se schimbe. De fapt, ea nici nu ar trebui să existe. Nu-mi place să-mi conduc viaţa după nişte ficţiuni. Nu asta aveam în minte când mi-am declarat public orientarea sexuală, cu 30 de ani în urmă. Am trei copii care au cinci părinţi – sau cam aşa ceva – şi nu văd de ce nu ar trebui recunoscuţi toţi aceşti cinci părinţi. Nu văd de ce ar trebui să alegem doar doi dintre aceştia şi să îi considerăm un cuplu oficial. În acest grup de cinci părinţi, avem două gupuri cu dublă cetăţenie, două grupuri cu trei… (Moderatoarea cere clarificări) M-am căsătorit în Massachusetts, cu fost mea parteneră, o rusoaică, în momentul acela noi având doi copii – unul adoptat, celălalt născut de mine. Ne-am despărţit după câţiva ani, iar după alţi câţiva ani mi-am cunoscut noua parteneră, care tocmai a născut un copil al cărui tată biologic este fratele meu. Tatăl biologic al fetiţei mele este un bărbat care trăieşte în Rusia şi pe care şi fiul meu adoptiv îl consideră tată. Asftel, cei cinci părinţi se împart în câte două grupuri de câte trei şi au două cetăţenii diferite… (Remarci din public, râsete) Realmente, mi-aş dori să pot trăi într-un sistem juridic capabil să reflecte această realitate. Iar aceasta nu cred că este compatibilă cu instituţia căsătoriei.

, ,

No comments yet.

Lasă un răspuns