avortcriza de sarcină

Gravidă într-a zecea. „Cum să renunți la o ființă căreia tu însăți i-ai dat viață?” / Mărturii despre criza de sarcină #56

Am  decis să scriu această povestire cu scopul de a-mi înfățișa lumii propria mea viață care nu a fost una tristă,chinuită, ci una împlinită și fericită deoarece „Fiecare viață este un dar”.

Totul  a început într-o toamnă ploioasă, când destinul meu a luat o întorsătură radicală. Eram în clasa a X-a și pot să spun că împlinirea mea ca adolescentă era completă. Învățam la cel mai bun liceu din oraș și viața îmi rezerva mii de surprize, pentru care eu nu eram încă pregătită.

Un strigăt mut, dar în același timp chinuit îmi domina corpul. Nu știam ce se întâmplă cu mine, dar mai târziu bănuielile mi-au fost confirmate. Aveam să devin mamă la o vârstă atât de fragedă! Totul s-a întâmplat foarte repede, fără să-mi dau seama ce se petrecea cu mine, însă voiam cu orice preț să apăr îngerul care cu fiecare lună creștea și își crea un loc tot mai important în inima mea.

Prietenii mereu îmi spuneau să renunț la el, fiindcă, odată cu el, și eu voi avea o viață grea și chinuită. Eu nu m-am gândit nicio clipă să renunț la acest dar minunat pe care mi l-a dăruit Dumnezeu, de aceea l-am protejat și i-am dăruit tot timpul meu, pentru a se simți iubit. Chiar dacă nu-i cunoșteam nicio părticică din corp, era copilul meu și îl iubesc nespus de mult. L-am păstrat doar pentru mine, simțindu-i fiecare bătaie, care reușea să mă emoționeze până la lacrimi.

Între mine și bebelușul meu a existat o legătură  strânsă, care nu putea fi destrămată de nimeni și nimic. Eram pentru prima dată mamă și de aceea îi urmăream cu atenție fiecare reacție. Prima noastră comunicare a fost  prin intermediul burticii, în a patra lună, când, plină de speranță, i-am spus să dea din picioruș dacă este băiețel și el mi-a răspuns afirmativ. Nu poate fi explicat sentimentul pe care l-am simțit. Era unul care doar într-o secundă îți umple sufletul de speranță, de bucurie, dar în același timp și de teamă, deoarece ești responsabilă de viața care crește înăuntrul tău.

Pe perioada sarcinii am avut o grijă imensă cu el, deoarece era cel mai de preț  lucru care mi-a fost dat de Sus. Nu doream sub nicio formă să-l avortez, deoarece o mamă care își reneagă propriul copil va fi plină de durere și de remușcarea că a avut șansa să-l îmbrățișeze, însă n-a făcut-o.

Au  fost multe împliniri ca mamă, dar, pe lângă aceste împliniri, au fost și o mulțime de momente care voiau să mă facă să renunț, să mă dau bătută. Însă acestea n-au făcut altceva decât să mă întărească. Oamenii sunt răi și niciodată nu vei putea să-i schimbi, oricâte fapte bune ai face. De aceea, trebuie să ții capul sus și să mergi  mai departe cu speranța că Dumnezeu îți pregătește și ție zile de glorie. Inima mea a fost plină de emoții atât pozitive cât și negative. Cei din jurul meu nu voiau decât să mă facă să sufăr, însă, cu ajutorul persoanelor dragi, am reușit să trec peste aceste jigniri.

Întrebarea mea este cum poți să renunți la o ființă căreia tu însăți i-ai dat viață, care dorește să trăiască, care vrea să-i dai șansa să te iubească ca mamă. Cum poți să renunți atât de ușor la propria ta creație? Cum ar fi fost să renunțe și Dumnezeu Tatăl la noi, să ne lase în voia uitării pe noi, care suntem fiii  Lui?

Experiența mea nu a fost una fericită, dar mi-am asumat greșeala făcută și pot să afirm că această întâmplare m-a făcut să îmi dau seama de importanța vieții unui om. Știu că nu sunt un model de urmat, deoarece la vârsta mea trebuia să mă ocup de școală, însă sper că povestea mea să fie luare de minte. Băiețelul meu acum este mare, are opt luni și în fiecare zi mă face tot mai fericită. Mă mândresc cu el, deoarece este copilul meu scump și iubit.

De câte ori îmi întâlnesc „prietenii” aceia care doreau să renunț la el, le amintesc că băiatul meu este o minune care a avut norocul să nu fie ucis de propria mamă, este o persoană care are la fel ca noi are o inimă și har primit de la Dumnezeu, de aceea are tot dreptul să trăiască, fiindcă el nu a comis nicio greșeală. Nu am cui să mulțumesc pentru această minune, numai lui Dumnezeu, fiindcă doar El a fost alături de mine în aceste clipe de încercare și neliniște. Sper ca pe viitor să nu se mai comită atâtea nedreptăți și să apreciem fiecare viață, deoarece, fără voia mamelor noastre, nici noi nu am fi existat.

Ștefania L.
Mărturie trimisă la concursul de eseuri pro-viață organizat,
cu ocazia Marșului pentru viață 2015 „Fiecare viață este un dar”,
de asociația Studenți pentru viață. 
Acum disponibil și la FemeiFericite.com

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii
sau îndemnând persoanele cunoscute
care au trecut prin criză de sarcină să trimită mărturii la 101marturii@gmail.com

Mărturiile se vor publica la FemeiFericite.com sau AvorturiRegretate.ro
Numele și datele personale nu vor fi făcute publice decât la cerere.


Citește mai multe mărturii despre criza de sarcină




Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *