familielibertate de conștiință

François, tânăr cu Sindrom Down: Lăsați-ne să trăim! – Marșul pentru viață Paris 2019

Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a postat clipul video cu discursul rostit de un tânăr cu Sindrom Down la Marșul pentru viață 2019 de la Paris. La Marșul de la Paris a participat și Sorina Hîngănescu, reprezentant al Pro Vita Iași.

„Dragi prieteni, sunt François, am 20 de ani și sunt bucuros să vă văd pe toți aici. Sunt bucuros să văd atât de mulți oameni mărșăluind pentru viață. Sunt bucuros pentru că astăzi ați mărșăluit un pic și pentru mine. Asta îmi încălzește inima. Eu știu că în Franța persoanele ca mine sunt depistate deja din pântecele mamei. Există oameni care nu vor să ne lase să trăim. Dar tata și mama m-au iubit și m-au primit. Eu lucrez și sunt mândru de munca mea. Și colegii mei sunt mândri de treaba pe care o fac. Locuiesc într-un cămin, împreună cu alți adulți. Sunt fericit. Am o familie genială. Am prieteni grozavi. Știu să citesc, știu să scriu. Joc și fotbal. Sunt un om ca voi, am o inimă ca a voastră, am totul ca voi și am și un cromozom în plus! Am dreptul să trăiesc așa cum aveți și voi. Viața mea e frumoasă și cu trisomia 21. Este frumoasă chiar dacă e greu uneori handicapul meu. Prieteni, nu trebuie să încetăm să mărșăluim pentru viață! Noi, cei cu trisomia 21, nu vrem să fim suprimați. Vrem să trăim. Medicina și știința trebuie să ne îngrijească și să ne vindece, nu să ne respingă! Profesorul Jérôme Lejeune, care a ajutat persoanele cu trisomie 21, a spus: „calitatea unei civilizații se măsoară în respectul pe care îl are ea pentru cei mai slabi dintre membrii eiˮ. Eu, François, vă cer să protejați mereu pe cei mai slabi dintre noi. Trăiască viața! Vă iubesc!”



Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button