Marşul pentru Viaţă

FOTO, VIDEO: Marșul pentru viață de la Washington s-a desfășurat fizic și online: „Puternici împreună. Viața unește”

de Redacția Stiripentruviata.ro

Vineri, 29 ianuarie, în Capitala Americii s-a desfășurat a 48-a ediție a Marșului pentru viață de la Washington, DC. Tema lui a fost: „Together Strong: Life Unites” („Puternici împreună. Viața unește”).

Marșul s-a desfășurat anul acesta online, pentru a nu pune presiune pe forțele de ordine concentrate la Capitoliu. Mai mulți lideri ai mișcării au organizat o activitate și fizic, pe străzile orașului.

După ce un protest pro-Trump a derapat într-o manifestație anarhică și grupuri de manifestanții au intrat în clădirea Capitoliului, sediul Legislativului american este în prezent baricadat, după cum se poate observa din fotografiile făcute la Marșul pentru viață din acest an.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

În alte orașe americane, precum San Francisco, s-au organizat marșuri fizice cu participare mai numeroasă.

Imediat după transmisia online a discursurilor, un grup restrâns de persoane implicate în mișcarea pro-viață au străbătut străzile Capitalei Americii, Washington, DC, cu trandafirii roșii în mână, pe care i-au depus în fața porților Capitoliului, unde se găsește sediul Administrației americane.

Trandafirul roșu este simbolul vieții și logoul Marșului pentru viață de la Washington, DC. În anii premergători căderii Turnurilor Gemene din New York, la sfârșitul Marșului pentru viață reprezentanții mișcării erau primiți la Capitoliu și le înmânau decidenților aceste flori, a povestit Jeanne Mancini, Președinta Marșului pentru viață de la Washington, DC.

Marșul pentru viață de la Washington se organizează an de an, neîntrerupt, în ianuarie, de aproape patru decenii, pentru a marca data legalizării avortului la cerere în SUA (22 ianuarie 1973). Mișcarea cere protecția vieții copiilor nenăscuți și sprijin pentru femei. În această țară, avortul este permis din orice motiv și în orice stadiu al sarcinii, până înainte de naștere.

În mod tradițional, ierarhii și credincioșii Bisericii Ortodoxe a Americii participau în persoană la Marșul pentru viață de la Washington, DC. La ediția din 2018, Mitropolitul Tihon, Întâistătătorul acestei biserici, a fost invitat să rostească pe scenă rugăciunea de deschidere a evenimentului.

Felul în care s-a desfășurat recenta ediție a Marșului pentru viață de la Washington, DC, a determinat Biserica Ortodoxă a Americii să organizeze anul acesta propriul Marș pentru viață. Acesta s-a desfășurat online joi, 28 ianuarie, în ziua anterioară Marșului pentru viață de la Washington, DC.

Mișcarea Marșul pentru viață s-a internaționalizat, evenimentul fiind organizat din America de Sud și până în Japonia. În 24 ianuarie s-a desfășurat, fizic și online, a 17-a ediție a Marșului pentru viață 2021 de la Paris.

Urmăriți Stiripentruviata.ro pentru extrase ample din discursurile susținute online la Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC – „Puternici împreună. Viața unește”

FOTO

Marșul s-a desfășurat anul acesta online, pentru a nu pune presiune pe forțele de ordine concentrate la Capitoliu. Mai mulți lideri ai mișcării au organizat o activitate și fizic, pe străzile orașului.
Jeanne Mancini, Președinta Marșului pentru viață de la Washington, DC
La acțiunea organizată pe străzile orașului au fost prezenți lideri ai mișcării pro-viață, majoritatea tineri.
La marșul fizic a participat și Ben Watson, vedetă a fotbalului american și tată a șapte copii.
Atitudinea și activismul pro-viață nu sunt apanajul exclusiv al Partidului Republican. O demonstrează această membră a organizației Democrats for Life of America (centru, cu pancartă). În dreapta ei, Angie Hatton, membră pro-viață a Partidului Democrat și membră în Camera Reprezentanților din statul american Kentucky.
O analiză a Institutului Eliott a demonstrat că cel mai multe clinici de avort sunt înființate în apropierea comunităților afro-americane și hispanice. Margaret Sanger, fondatoarea Planned Parenthood, cea mai mare rețea de clinici de avort din SUA, vorbea despre persoanele de culoare și copiii cu dizabilități ca despre niște „buruieni care trebuie plivite”. Este motivul pentru care o organizație a pastorilor afro-americani a cerut îndepărtarea din Muzeul Smithsonian’s a bustului lui Margaret Sanger, fondatoarea mișcării contraceptive și abortive.
Jor-El Godsey (stânga), este președintele rețelei Heartbeat International, formată din peste 1.400 de centre de sprijin în criza de sarcină în SUA și alte peste 1.300 de centre afiliate din restul lumii. Mișcarea pro-viață din SUA a realizat că viața copiilor nenăscuți nu poate fi promovată și apărată doar în plan politic, ci este nevoie de fapte pentru viață, respectiv sprijin pentru mamele și familiile care vor să aleagă viața pentru copilul lor.
Femeile regretă cu adevărat avorturile făcute, scrie pe pancarta unei participante. În SUA există multe organizații care oferă consiliere și sprijin psihologic pentru femeile post-abortive. O analiză a studiilor existente a arătat că femeile care avortează sunt mult mai expuse unor probleme psihologice grave (depresie, anxietate, consum de substanțe) decât cele care duc sarcina la capăt și nasc copilul.
Kristan Hawkins, Președinte Student for Life of America, la Marșul pentru viață 2021 desfășurat fizic în număr restrâns la Washington, DC
Marșul pentru viață s-a îndreptat către clădirea Capitoliului.
Participanții au avut în mâini câte un trandafir roșu, simbolul și logoul marșului.
Actuala ediție este a marșului este cea de a 48-a din Capitala americană. Mișcarea a apărut după legalizarea avortului la cerere din orice motiv și în orice stadiu al sarcinii, pe tot teritoriul SUA, prin două decizii ale Curții Supreme de Justiție a SUA din 22 ianuarie 1973.
Marșul cere apărarea dreptului la viață, inclusiv pentru copii nenăscuți, conform Constituției.
Pancarte de la eveniment: „Adevăratele feministe protejează viața” (primele feministe americane din secolul al XIX-lea considerau avortul un mijloc de exploatare a femeii); „Avortul oprimă mame, tați și copii. Adevărații bărbați iubesc copiii”; „Drepturile omului încep în pântce”; „Viitorul este anti-avort”.
La Capitoliu sunt în continuare concentrate forțe fără precedent după ce o manifestație pro-Trump înainte de investirea noului președinte, Joe Biden, a degenerat, iar manifestanții au pătruns în clădirea Capitoliului.
Marșul pentru viață 2021 de la Washington a fost organizat în cadru restrâns pentru a nu pune presiune suplimentară pe forțele de ordine concentrate la Capitoliu.
Măsurile de securitate fără precedent continuă la Capitoliu.
Marșul trece pe lângă forțele de ordine suplimentate la Capitoliul SUA și gardul metalic cu sârmă ghimpată cu care acesta e încercuit.
Momentul foto din apropierea clădirii Capitoliului SUA, care adăpostește sediul Congresului federal și al ramurii legislative a Administrației Americane.
Participanții depun simbolic trandafirii roșii în fața Capitoliului.
Înainte de căderea Turnurilor Gemene de la New York, reprezentanții marșului erau primiți în clădirea Capitoliului pentru a înmâna trandafirii. Ulterior, s-a renunțat pentru o vreme la acest gest, dar organizatorii au gândit că ar fi oportună reluarea lui, chiar dacă acum e și mai greu de pătruns în clădirea Legislativului SUA

Jeanne Mancini: Fiecare are o contribuție esențială în lupta pentru viață / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

Lila Rose: „Politica nu se va schimba decât atunci când oamenii se vor schimba” / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

Chris Smith: Generațiile viitoare se vor mira de ce o societate care se mândrea cu drepturile omului și empatia ei a favorizat pierderea atâtor bebeluși / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

Democrată pro-viață: E nevoie de un efort transpartinic pentru sfârșitul avortului – nu doar prin lege, ci eliminând și factorii care împing femeile la avort / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

Benjamin Watson, star NFL: Construirea culturii vieții începe acasă / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

Kat Cammack, Congresswoman: Integritatea cu care apărați copiii nenăscuți este adesea impopulară, dar nu vă pierdeți credința” / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

Mike Gabbard despre salutul hawaiian: „E o recunoaștere a vieții celuilalt. Să recunoaștem pe Dumnezeul Vieții din fiecare dintre noi!” / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC

Tim Tebow: „Sunt atât de recunoscător pentru șansa pe care mi-a dat-o mama!” / Marșul pentru viață 2021 de la Washington, DC


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button