familiereligie

FOTO. Daniela Burlacu, jurnalist arădean despre funeraliile Regelui Mihai: „Un Rege și «duhul» lui manifestat în mii de oameni”


Gândurile publicate pe Facebook de Daniela Burlacu, jurnalist arădean, despre evenimentul care a marcat sfârșitul anului 2017… și sfârșitul unei epoci poate.


ȘI ASTĂZI AM SCRIS

„Astăzi chiar scriu!”. Cam cu gândul ăsta mi-am început fiecare zi ce a urmat „acelui” 16 decembrie.

Ei, nu că aș fi plăsmuit în minte vreo mare capodoperă însă când gândurile, emoțiile și trăirile unui moment nu se estompează odată cu ticăitul ceasului ci, din contră, generează noi trăiri, noi emoții și noi gânduri poate câteva rânduri ar fi binevenite chiar pentru posesorul lor. Și, uite că scriu chiar dacă, brusc, cuvintele nu par a-mi mai fi prietene. Încerc.

Am fost acolo! Și nici nu știu dacă o spun cu mândrie, bucurie, tristețe sau pur și simplu cu mulțumirea unei împliniri personale. Știu doar că nu am vrut să îi rămân datoare lui 2017 cu aceste rânduri care să cuprindă cumva, ceva, un strop din ziua funeraliilor #RegeluiMihai.

Din imediata apropiere a orei care punea doliu peste România primul gând a fost ”voi fi acolo!”…fără un plan anume, dar cu gândul ăsta, în 15 decembrie am urcat în trenul, nu regal, dar care la capătul căruia aveam să descopăr Un Rege și ”duhul” lui manifestat în mii de oameni. Au fost 11 ore în care am încercat a spune ”Rămas bun, Majestate!” în diverse moduri și rânduri și în care mă gândeam cam câte sute de poze o să fac, ce să surprind, la ce să fiu atentă… Eh, odată ajunsă acolo nimic din ce gândisem nu își mai găsea rostul în fața unei normalități a noastre pe care cel mult aș fi putut să mi-o doresc nici gând s-o intuiesc că fiind posibilă în sânul unei adunări de mii de oameni.

Ce am găsit în interiorul acestui ”Am fost acolo!”?

Atât de multe, încât cuvintele se încăpățânează să se prezinte în forma săracă și cu hainele rupte poate pentru a păstra în interiorul lor o comoară ce nu se vrea, probabil, încă descoperită.
Păi, în primul rând am descoperit Oameni. Mulți și veniți din toate colțurile țării. Nu, nu erau veniți din curiozitate ci pentru că au perceput momentul acela ca pe unul al lor. Că era doar al lor, al nostru, al oamenilor simpli, încă îmi stă ca dovadă reacția generală cauzată de apariția, din când în când, pe ecranul din fața Palatului, a imaginilor din interior care surprindeau diverși politicieni. Rumoare, capete întoarse dezaprobator, toate regăsite în replica șoptită a bătrânei din fața mea: ”Da, nu vă bate Dumnezeu, că ați venit să pângăriți și momentul ăsta!?”. Exact așa! Acela era momentul nostru, iar dincolo de clipele în care, la distanța a 28 de ani de când la Timișoara se strigase pentru prima dată ”Jos comunismul!” ecoul s-a auzit în fața Palatului exact în momentul când aceiași ”iubiți ai zilei” au ieșit afară, s-au așternut liniștea, aplauzele, lacrimile și o seriozitate pe care acum o descifrez ca fiind o împietrire pe care o simțeam fiecare în parte și toți împreună. O descifrez din amintiri și din zoom-ul dat pe fiecare poză în parte.

Am mai descoperit atât de mult bun simț, ordine generală izvorâtă din ordinea personală care, cu siguranță, își găsea un pic răsturnat sistemul de valori, atâta amabilitate, atât de mult „altceva” decât lăsasem toți la vedere în ultimii ani, încât părea că nu suntem în România și mai ales… parcă nu eram noi. Era în România și eram noi! Împietriți, dar noi, fiecare în parte și împreună!

Ce am simțit în interiorul acestui „Am fost acolo!”?

Ceva ce pot asocia cu momentul în care, cu câțiva ani buni în urmă, mi-am plecat capul, pentru prima dată, în fața mormântului lui Ștefan cel Mare. La altă intensitate, dar cumva în zona aceea de întâlnire cu istoria, partea reală, în cazul timpului ce îmi era dat a-l trăi în acele binecuvântate clipe.

În fața Coroanei și a catafalcului unui Rege, Unsul Lui Dumnezeu. Deși părtășeai momentul cu mii de oameni fizic și cu milioane virtual, acolo, la doi pași de ele simțeai că testamentul lor ți se adresează în mod personal, unic și pentru veșnicie, doar ție, iar prin tine, tuturor. Asta pentru că din ele izvorau simplitatea, demnitatea, morala, credința. Măreția simplității, un catafalc și o coroană.

Cu ce am rămas în urma acestui ”Am fost acolo!”?

Cu încrederea care dă încredere!

Oare câți dintre noi nu am surprins în poze reclama BCR cu un tată care își îmbrățișează fiul și pe care era scris „Susținem Echipa Olimpică a României pentru că ne dă încredere tuturor!”?

Și oricât de mult nu aș agrea reclamele de orice fel, trebuie să recunosc că acolo, în contextul gândurilor, trăirilor, emoțiilor, lacrimilor și aplauzelor mesajul ăsta a căpătat atât de multe semnificații și sensuri încât a devenit definitoriu în cufărul personal al testamentului unei zile despre care o să pot spune cuiva, cândva, că „Am fost acolo!” și, sper eu, că nu degeaba…

RĂMAS BUN, MAJESTATE!

2017, nu ți-am rămas datoare! Acum mergi și odihnește cumva in veșnicie ce ai luat cu tine la 70 de ani după începutul exilului nostru și, dacă poți, la cumpăna anilor dă lui 2018 pentru noi demnitatea, simplitatea și normalitatea aia culeasă din funeraliile Unui Rege…

2018, fii bun și ia doar binele, atât cât a fost el, ca moștenire din 2017!

FOTO

 



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *