TEXT + VIDEO. Florin Iordache: PSD va mobiliza cetăţenii la referendumul de revizuire a Constituţiei privind familia. Camera va vota iniţiativa la începutul lunii mai

iordache

Mediafax.ro, 25 aprilie 2015

Prezent, marţi, 25 aprilie 2017, la Conferinţa Internaţională „Referendumul pentru căsătorie și familie. Analiză și implicații”, care a avut loc la Parlamentul României, deputatul Florin Iordache a declarat:

Considerăm că, într-adevăr, Constituţia trebuie modificată. Au fost anumite dezbateri în Parlament, dacă trebuie discutată la Cameră sau Senat, care s-a tranşat. Deja la Cameră avem un raport care a fost înaintat plenului. Probabil că în prima săptămână, la început lunii mai, vom avea şi votul final pe aceste modificări ale Constituţiei, urmând apoi să plece la Senat

Nu discutăm de o dictatură a majorităţii asupra minorităţii, discutăm despre normalitate, despre faptul că trebuie familia întărită…

Grupul PSD a susţinut, susţine şi va vota modificările pentru revizuirea Constituţiei. Este un prim pas, va urma apoi referendumul şi acolo noi vom mobiliza – şi la data declanşării referendumului – vom mobiliza cetăţenii să vină şi să susţină această modificare normală a Constituţiei.

Dacă vrem o familie sănătoasă, normală, familia, care este pilonul de bază al societăţii, trebuie întărită… Felicitări pentru această iniţiativă… Grupul PSD, în totalitatea sa, va susţine această iniţiativă… Contaţi pe PSD pentru această modificare a Constituţiei.

VIDEO:

Clic aici pentru a vedea clipurile VIDEO cu toate discursurile de la conferinţă.

 

 

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

,


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.